Ştiri cu tagul "Inferno"
-
Ana Ularu: „Trebuie să te apropii de haosul respectiv cu o liniște interioară” – Cod roșu la Paris, acum în Focus Sat app
01.12.2024Ana Ularu este una dintre puținele actrițe românce care se bucură de un succes răsunător la nivel internațional. A devenit cunoscută în urma rolului principal din Periferic (r. Bogdan Apetri), primind premiul pentru Cea mai bună actriță la Locarno. Ulterior, a fost selectată pentru prestigiosul program Shooting Stars 2012, din cadrul Berlinale Talents. În cariera ei întinsă pe trei decenii a jucat alături de staruri mari de la Hollywood, precum Keanu Reeves (Siberia), Tom Hanks și Felicity Jones (Inferno), Bradley Cooper și Jennifer Lawrence (Serena), însă a continuat să apară și în producții românești ca Spy/Master, Sunt o babă comunistă, Neidentificat și Miracol. În total, a lucrat la peste 60 de seriale și filme de scurtmetraj sau lungmetraj. În ciuda p... citeşte Taguri: Engrenages, Doctor Who, The Umbrella Academy, The Borgias, Serena, Inferno, Siberia , Periferic, Paris Has Fallen, Jennifer Lawrence
-
Încasările uriaşe ale lui Doctor Strange – 84,9 milioane de dolari numai după lansarea în SUA
07.11.2016Lansat deja cu succes în mai multe teritorii, Doctor Strange, un blockbuster anunţat pentru cei de la Marvel, şi-a făcut debutul şi în box office-ul american, cu o sumă impresionantă, de aproape 85 de milioane de dolari. Cifra situează lansarea Marvel în SUA pe locul zece în topul celor mai de succes. Internaţional, filmul a ajuns la 325,3 milioane de dolari (cele mai mari încasări au venit din China – 44,3 milioane) şi are încă loc să crească până la debutul de la sfârşitul săptămânii viitoare a lui Fantastic Beast and where to Find Them. Pe locul doi în box office-ul american a intrat animaţia celor de la DreamWorks, Trolls, cu 45,6 milioane de dolari, un rezultat mai bun pentru studiouri decât a obţinut, în iulie, The Secret Life of Pets. Altă nouă int... citeşte Taguri: Inferno, Boo! A Madea Halloween, Hacksaw Ridge, Trolls, Doctor Strange
-
Doctor Strange străluceşte în box office-ul internaţional, noul film Madea rămâne numărul unui în SUA
31.10.2016Week-end-ul de Halloween păstrează pe locul întâi o producţie cu eticheta sărbătorii, noul film Madea – Boo! A Madea Halloween – cu 16,7 milioane de dolari încasări, în vreme ce, internaţional, un nou supererou Marvel îşi pune la lucru „farmecele” şi obţine o sumă uluitoare la debut – 86 de milioane de dolari. Variety.com a preluat calculele Disney – compania ce deţine studiourile Marvel – de unde a reieşit că cifrele lansării sunt cu 50% mai mari decât cele ale lui Ant-Man, cu 37% mai mari decât ale lui Guardians of the Galaxy şi cu 23% deasupra încasărilor de început ale lui Captain America: The Winter Soldier. Doctor Strange s-a lansat până acum în 33 de ţări (printre care Marea Britanie, Mexic şi Hong Kong) şi urmează să-şi mărească s... citeşte Taguri: Ouija: Origin of Evil, The Accountant, Jack Reacher: Never Go Back, Inferno, Boo! A Madea Halloween, Doctor Strange
-
„Inferno”, lider de box office în România în week-end-ul de lansare
18.10.2016Thrillerul „Inferno”, ecranizarea romanului omonim din seria best-seller a lui Dan Brown, a atras, în week-end-ul de lansare (14-16 octombrie 2016), peste 60.000 de spectatori în sălile de cinema și încasări de peste 1,2 milioane RON, devenind astfel lider incontestabil de box office în România și filmul cu cel mai mare succes la public dintre titlurile cu Tom Hanks lansate în țara noastră. După ce săptămâna trecută a deschis apetitul pasionaților de filme thriller și horror prezenți la a patra ediție Dracula Film Festival, în Brașov, începând de vineri, 14 octombrie a.c., “Inferno” rulează în cinematografele din toată țara, spre bucuria iubitorilor de enigme și conspirații marca Dan Brown. Astfel, 60.095 de spectatori au vizionat week-end-ul trecut ?... citeşte Taguri: Ana Ularu, Sidse Babett Knudsen, Irrfan Khan, Ben Foster, Felicity Jones, Inferno, Tom Hanks
-
Premierele săptămânii 14-20 octombrie 2016
14.10.2016Continuarea unei francize iubite de public, dar adesea ridiculizată de critici, o animaţie despre care se spune deja că ar putea câştiga Oscarul dedicat acestui gen, o poveste de dragoste cu cel mai sexy actori de la Bollywood, dar şi filmul românesc premiat cu trofeul pentru Cel mai bun debut la festivalul Transilvania în acest an, iată oferta cinematografelor cu începere de azi. Mai jos recomandările noastre. Bucureştenii şi clujenii se pot bucura de astăzi de o bogată selecţie de filme premiate sau selectate la festivalurile de la Cannes, Berlin şi Veneţia, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Evenimentul se deschide astăzi cu o proiecţie în avanpremieră a amuzantei producţii germane Toni Erdmann, care se va lansa p... citeşte Taguri: Kubo and the Two Strings, Discordia, Baar Baar Dekho, Inferno
-
Va opri Robert Langdon la timp răspândirea unui virus ce ar putea fi fatal omenirii?
12.10.2016Regizorul laureat cu Oscar Ron Howard revine pentru a realiza ecranizarea celui mai recent bestseller al lui Dan Brown (The Da Vinci Code) din seria de peste 1 miliard de dolari cu Robert Langdon, Inferno, care ni-l prezintă pe faimosul expert în simbolistică (interpretat din nou de către Tom Hanks), aflat acum pe urma unor indicii legate de marele Dante. Când Langdon se trezeşte într-un spital din Italia, suferind de amnezie, el se adresează Siennei Brooks (Felicity Jones), o doctoriţă care, speră el, îl va ajuta să-şi recapete memoria. Cei doi străbat Europa într-o cursă nebunească pentru a zădărnici o ameninţare letală la adresa globului pământesc. După succesele internaţionale ale filmelor The Da Vinci Code (2006) şi Angels & Demons (2009), urmează I... citeşte Taguri: Ron Howard, Felicity Jones, Tom Hanks, Inferno
-
Filmele lunii octombrie 2016
04.10.2016Pentru o lună de toamnă, octombrie este suspect de săracă în premiere: doar 14 filme noi se lansează pe marile ecrane în următoarele patru weekend-uri. Cu toate acestea, luna compensează cu câteva festivaluri importante, cel mai interesant fiind Les Films de Cannes à Bucarest, care va aduce în cinematografe marile titluri lansate în selecţia celui mai important festival al lumii. Evenimentul are loc între 14 şi 23 octombrie. Până atunci, iată mai jos recomandările noastre cu privire la premierele cinematografice ale lunii. 7 octombrieDouă lozuriOare octombrie va oferi una din rarissimele ocazii când un film românesc va urca pe prima poziţie în box office? Ajutată de cel mai "aerisit" weekend al lunii, comedia lui Paul Negoescu inspirată de nuvela Două loturi a l... citeşte Taguri: Toni Erdmann , The Accountant, Jack Reacher: Never Go Back, The Disappointments Room, Rings, Raaz Reboot, Baar Baar Dekho, The Girl on the Train, Masterminds, Afacerea Est
-
22 cele mai așteptate filme ale toamnei. O perioadă eclectică la cinema
07.09.2016Pe 1 septembrie, Cinemagia vă prezenta cele mai importante titluri pe care distribuitorii români le vor aduce luna aceasta în cinematografe. Astăzi trecem în revistă cele mai așteptate filme ale toamnei, concentrându-ne pe lunile octombrie și noiembrie, nu înainte de a vă reaminti că din 9 septembrie putem să vedem în cinematografe propunerea la Oscar a României, filmul Sieranevada, al lui Cristi Puiu, dar și povestea eroului american Chesley 'Sully' Sullenberger (Tom Hanks). Bridget Jones rămâne însărcinată pe 16 septembrie, dată la care se lansează la cinema și replica românească a comediei americane - și anume filmul #Selfie 69. Cei Şapte Magnifici vor face dreptate într-o lume fără lege pe 23 septembrie, iar specialii copii ai domnişoarei Peregrine ne vo... citeşte Taguri: Rings, Inimi cicatrizate, Moana, Underworld: Blood Wars, The Handmaiden , Fantastic Beasts and Where to Find Them, Arrival, Snowden, Doctor Strange, Juste la fin du monde
-
Analiză. În 2016, Hollywood-ul a ignorat actorii mai în etate şi cinefilii maturi. Consecințe
05.07.2016Ignorat de Hollywoodul obsedat de tineri, publicul mai matur se îndreaptă în masă spre filmele independente Într-o vară plină de blockbustere destinate public tânăr, filmele de artă se adresează unui segment demografic mai matur, deoarece starurile reflectă vârsta publicului, scrie The Guradian, într-un amplu studiu, pe care îl redăm mai jos. La jumătatea filmului „Warcraft. Începutul”, jocul video adaptat de Duncan Jones într-un SF ce aspiră să devină franciză, Glenn Close apare în ipostaza unui oracol. Învăluită într-o mantie neagră și cu orbite negre generate de computer, ea împroașcă câteva presimțiri fărăsens, apoi dispare. Rolul de câteva secunde este extrem de mic pentru nominalizata de șase ori la Oscar, dar cel puțin Close a primit un ro... citeşte Taguri: Sally Field, Fast & Furious 8, Tom Hanks, Inferno, Billy Bob Thornton, Bad Santa 2, Grandma, Bill Murray, St. Vincent, Woman in Gold
-
Pe cine mai vedem în Inferno, noua aventură a lui Robert Langdon
18.02.2015Columbia Pictures au oferit noi detalii de producţie legate de cea de-a treia aventură a protagonistului din Codul lui Da Vinci, Inferno. Potrivit Variety.com, Felicity Jones (The Theory of Everything, The Amazing Spider-Man 2) şi Omar Sy (X-Men: Days of Future Past, viitorul Jurassic World) au fost adăugaţi distribuţiei. Ei i se vor alătura lui Tom Hanks, dar şi actorului din Life of Pi, Irrfan Khan.a Ron Howard, revenit la cârma seriei, a spus despre grupul de actori aleşi pentru noua producţie: „Pentru acest film, mi-am dorit ca Tom Hanks să fie înconjurat de o distribuţie internaţională, de actori a căror energie să sublinieze pericolul de viaţă şi moarte ce-l paşte pe Robert Langdon, acţiunile riscante pe care le întreprinde şi ameninţarea globală pe car... citeşte Taguri: Ron Howard, Irrfan Khan, Tom Hanks, Omar Sy, Felicity Jones, Inferno
-
13 filme de neratat în 2016
07.01.2015Am vorbit recent despre 18 titluri extrem de aşteptate în 2015 şi nu este deloc prea devreme să vorbim despre cele mai tari filme ale lui 2016, pentru că deja există câteva proiecte extrem de puternice în dezvoltare. Iată mai jos ce surprize ne-ar putea face anul viitor.Nu putem începe decât cu Avatar 2. După ce Avatar a devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, aşteptările privind continuarea sunt gigantice. James Cameron nu a dezvăluit foarte mult despre noile aventuri ale lui Jake (Sam Worthington) şi Neytiri (Zoe Saldana), dar a declarat de mai multe ori că acestea i-ar putea purta pe eroi în zone neexplorate ale planetei Pandora. Antagoniştii vor fi din nou oamenii, disperaţi ca şi în primul film să pună mâna pe preţiosul metal unobtain... citeşte Taguri: Doctor Strange, Captain America: Civil War, Batman V Superman: Dawn of Justice, Fantastic Beasts and Where to Find Them, Inferno, Kung Fu Panda 3, Moana, Angry Birds, Warcraft, Finding Dory
-
Ea va fi partenera lui Tom Hanks în The Da Vinci Code 3
03.12.2014Felicity Jones, actriţa britanică din The Amazing Spider-Man 2- al cărei nume va căpăta probabil ceva mai multă notorietate după apariţia de anul acesta din The Theory of Everything - va juca alături de Tom Hanks în seqeul-ul lui The Da Vinci Code, Inferno. Potrivit Deadline.com, Jones poartă acum negocieri pentru rolul lui Sienna Brooks, un doctor ce îl ajută pe Henry Langdon (Hanks) să-şi recupereze memoria, pentru a preveni astfel planul distructiv al unui nebun, ce şi-a imaginat eradicarea omenirii printr-un virus mortal, necruţător. Filmul va fi regizat de acelaşi Ron Howard care a stat şi la cârma lui The Da Vinci Code şi Angels & Demons. David Koepp (Mission: Impossible) a semnat scenariul. Felicity este personajul central feminin din The Theory of Everything,... citeşte Taguri: actor, David Koepp, Ron Howard, The Da Vinci Code, Inferno, Tom Hanks, Felicity Jones
-
Codul lui Da Vinci 3 va începe filmările în aprilie 2015
28.08.2014Studiourile Sony Pictures au început lucrul la The Da Vinci Code 3, continuarea francizei urmând să înceapă filmările în luna aprilie a anului viitor, anunţă Deadline.com. Noul film este intitulat Inferno şi îl va avea din nou în rol central pe Tom Hanks, drept specialistul în simbologie al universităţii Harvard Robert Langdon. Vor reveni în echipă regizorul Ron Howard, alături de producătorul Brian Grazer. Scenariul este imaginat de David Koepp (Angels and Demons, War of the Worlds). Protagonistul lui Inferno, Landgon, se trezeşte în spital, cu amnezie. Împreună cu doctoriţa Sienna Brooks, care îl va ajuta să îşi recupereze memoria, eroul încearcă să prevină un nebun de la a lansa în toată lumea un virus mortal, ce are legătură cu Infernul lui Dante.... citeşte Taguri: David Koepp, Brian Grazer, Tom Hanks, Inferno
-
Totul despre Inferno
10.08.2013Premiera în România a lui Inferno, a treia ecranizare după romanele lui Dan Brown după Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi Demoni, a fost deja stabilită pentru 25 decembrie 2015. Mai sunt mai bine de doi ani până atunci, dar iată că Cinemagia, care a citit romanul publicat în luna mai, sondează deja potenţialul cinematografic al ecranizării. Află din materialul de mai jos avantajele şi dezavantejele noului proiect regizat de Ron Howard, cu Tom Hanks revenind în rolul expertului în simboluri Robert Langdon.Au trecut zece ani de când Dan Brown lua lumea întreagă pe nepregătite cu mega-bestsellerul său "Codul lui Da Vinci", devenit una dintre cele mai populare apariţii editoriale din istorie. Trei ani mai târziu apărea pe ecrane versiunea pentru cinema, care, cu un bug... citeşte Taguri: Ron Howard, Angels & Demons, The Da Vinci Code, Inferno, Tom Hanks
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C