Ştiri cu tagul "Cele ce plutesc"
-
Interviu cu Olimpia Melinte
06.05.2014 În 2009 era unul dintre aspectele plăcute ale lui Cele ce plutesc, filmul lui Mircea Daneliuc care îi aducea primul rol principal. Între timp am mai văzut-o în coproducţia româno-italiană Sette opere di misericordia, iar anul trecut a dat lovitura cu filmul spaniol Canibal, care i-a adus o nominalizare la premiul Goya pentru Tânără speranţă. De vineri o putem vedea pe Olimpia Melinte în #Selfie, o comedie românească despre trei puştoaice de liceu care, în loc să înveţe pentru bac, dau o fugă până la mare, înfruntând o mulţime de aventuri. Este primul rol comic al Olimpiei. Actriţa mai poate fi văzută anul acesta într-un rol principal în filmul de dragoste Planşa, aşteptat la toamnă.Spune-mi câte ceva despre personajul tău din film.Roxana Popescu este p... citeşte Taguri: Cele ce plutesc, Sette opere di misericordia, #Selfie, Cristina Iacob, Vlad Logigan, Olimpia Melinte -
Avanpremieră: "Şapte opere de milostenie" - forţă şi sugestie, visceralitate şi subtilitate
23.02.2013 Ce-i drept, e drept: imigranţii noştri ilegali din multe ţări, printre care Italia mai ales, ne-au făcut o imagine mizerabilă în lume. E nevoie de multă obiectivitate, pentru a înţelege că destinul lor e rezultatul unor drame mult mai profunde, în primul rând de ordin intern la nivel naţional (lipsa unei clase politice care să aducă ţara la un nivel economic decent, în ultimii douăzeci şi trei de ani, culminând cu farsa colonizării de către U.E., simultană cu criza doar parţial simulată a făcăturii monnetiene), din care decurg numeroase drame individuale: ale dezrădăcinării, ale inadaptării, ale discriminării - ale luptei disperate pentru găsirea unui rost, la marginile societăţii de pe alte meleaguri. Nu toţi cei de-acolo sunt patibulari - în rândur... citeşte Taguri: Sette opere di misericordia, Cosmin Corniciuc, Stefano Cassetti, Ignazio Oliva, Roberto Herlitzka, Killing Time, Cele ce plutesc, Pisi Pisi Pam Pam, Draft 7, Olimpia Melinte -
Nicodim Ungureanu - Între drăgălăşenie şi repulsie
08.11.2011 Pe cât era de simpatic cu şmecherească inocenţă pe vremea când trăgea la "proba de inele" sau se tăvălea prin noroi cu amicii, în reclamele la bere, pe-atât de respingător ştie să devină când i se dau roluri de lichele şi brute - adică, definiţia actorului de compoziţie. Nici n-ai zice, când stai cu el la o bere şi-ţi vorbeşte amical şi fără fasoane despre filmele lui, mărturisindu-ţi cât s-a mirat când prietenii i-au spus că personajul cutare sau cutare pur şi simplu i-a umplut de repulsie şi revoltă. Căci, oricât ar fi de drăgălaş în viaţă şi-n reclame, subtilităţile talentului său l-au orientat rapid spre ticăloşi atât de credibili şi expresivi, încât aduc câte o pepită de aur chiar şi-n cele mai lamentabile producţii. Loial şi dintr-o bucată, Nicodim Ungureanu (născut la Pojaru, Gorj,... citeşte Taguri: actor, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Ipu: Convicted to Live, Tatăl fantomă, Umilinţă, Visul lui Adalbert, Şi caii sunt verzi pe pereţi, Ursul, Portretul luptătorului la tinereţe, Pescuit sportiv -
Gérard Depardieu şi Harvey Keitel filmează în România
08.09.2011 Casa de producţie Family Film începe din 12 septembrie 2011, la Sighişoara, filmările pentru un nou lungmetraj, Ipu - Convicted to Live, în regia lui Bogdan Dreyer. Filmul este o coproducţie internaţională (România-Germania-Belgia-Italia), al cărui scenariu - semnat de Anusavan Salamanian şi Bogdan Dreyer - are la bază nuvela "Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici. Este o poveste emoţionantă despre natura umană, despre teamă şi curaj, despre relaţiile interumane în momente de criză. Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Transilvania la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când un soldat german este găsit mort. Întrucât nimeni nu ştie cine este vinovatul, iar autorităţile nu au nici un indiciu în acest sens, elita satului încearcă să-l convingă pe Ipu să-şi asume el vina în schimbul... citeşte Taguri: Ipu: Convicted to Live, Dan Chişu, Şi caii sunt verzi pe pereţi, Mircea Daneliuc, Cele ce plutesc, Hubert Damen, Daniela Nane, Gheorghe Visu, Nicodim Ungureanu, Alexandru Bindea -
Premiere leneşe la cinema
20.10.2009 Idilă cu dădaca mea s-a clasat pentru a doua săptămâna la rând pe locul întâi în box-office, cu 9688 spectatori, urmat de Final Destination, cu 5.672 spectatori.În săptămâna horror-ului, când trei filme de gen s-au lansat pe ecrane, se pare că fiorii nu prea au fost pe placul românilor. Pandorum, un thriller despre doi astronauţi care se trezesc într-o navă spaţială fără să-şi amintească de misiunea lor, s-a clasat pe locul 3, cu doar 3.991 spectatori. Pe locurile patru şi cinci se află animaţia Toy Story 3D şi Year One, cu 3.442, respectiv 3.713 spectatori.Whiteout, a doua premieră a săptămânii trecute, a intrat pe locul 7, cu 2.757 spectatori, în timp ce dramedia Julie şi Julia, s-a clasat pe locul 9, cu 2.200 spectatori. Ultima premieră a săptămânii, H2: Halloween 2, s-a clasat pe locul... citeşte Taguri: Year One, Whiteout, Toy Story 3D, The Rebound, Pandorum, Julie & Julia, H2: Halloween 2, Francesca, Final Destination, Cele ce plutesc -
Săptămâna 16-22 octombrie
15.10.2009 O săptămână record prin numărul de premiere. Cinci producţii, dintre care un thriller SF mult aşteptat, Pandorum, o producţie ce se va număra printre nominalizatele la Oscar 2010, Julie , o dramă românească (Cele ce plutesc, în regia lui Mircea Daneliuc), sequelul la Halloween şi Whiteout/Coşmarul alb cu Kate Beckinsale în rol principal.Pandorum scoate de la naftalină Aliens şi Event Horizon, venind cu o poveste în care locul desfăşurării acţiunii este claustrant - o navă eşuată în spaţiu, iar teroarea psihologică este amplificată de prezenţa unor entităţi care-i vânează pe oameni. Deşi reciclează teme deja cunoscute, Pandorum poate fi o bucurie pentru fanii genului.Julie & Julia spune povestea Juliei Child, femeia care a schimbat pentru totdeauna modul de a găti al americanilor. P... citeşte Taguri: Cele ce plutesc, Event Horizon, Whiteout, Pandorum, Mircea Daneliuc, Kate Beckinsale, Julie & Julia, H2: Halloween 2, Aliens
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
La nouă ani după ce a prezentat Mad Max: Fury Road la Cannes, regizorul George Miller s-a întors miercuri pe Croazetă alături de Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth cu al cincilea episod din înflăcărata lui saga action adventure - Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
- Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
HBO
20:00
|
Lady Bird(2017)Lady Bird
|
Pro Cinema
22:45
|
Kill the Irishman(2011)Împotriva gangsterilor
|
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
CineCloud
She's All That
Kim Raver
Izabella Miko
Adrian Ștefan
Lolita
Gloria Stuart
Agents secrets
Infernal Affairs
The Illusionist
Sole survivor
Devil's Due
Princess Protection Program
Lexa Doig
Bee Season
The Hungover Games
Cut Bank
Snitch
Serving Sara
A Walk to Remember
The Pillow Book
Poltergeist
Singin' in the Rain
Primeval
Todd Phillips
Police Academy: The Series
Barbara De Rossi
Între chin și amin
Alison Doody
Andreea Vasile
Gwendoline Christie
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Jennifer Lawrence
- Adam Sandler
- Sharon Stone
- Alessandra Ambrosio
- Olivia Wilde
- Născuţi azi
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cele ce plutesc