Când eşti star al Hollywood-ului nu te mai duci la probe, ci vin scenariile la tine, dar cine s-a născut star? Întrebaţi de diverse publicaţii din lumea întreagă, actorii de categorie A de la Hollywood îşi reamintesc de momentele penibile de la începutul carierei lor, când auzeau mult mai multe "nu"-uri decât "da"-uri de la agenţii de casting. Să vedem care li s-a părut lor cea mai grea încercare!
Care probă ţi se pare cea mai penibilă?
Starurile şi audiţiile lor penibile
de Ştefan Dobroiu în 19 Oct 2011Actorul de două ori câştigător de Oscar nu s-a bucurat de la început de aprecierea directorilor de casting. Actorul îşi aminteşte un episod penibil, când a dat probă pentru un spectacol pe Broadway şi directoarea de casting, o femeie care tăia şi spânzura în domeniu, i-a zis să vină mai aproape de ea, că nu-l aude. "Pe Broadway trebuie să te audă şi cei din ultimul rând", i-a făcut ea observaţie pe un ton deloc politicos, ceea ce l-a făcut pe Hoffman să comenteze că nu e pe Broadway, ci în biroul ei. Când femeia a insistat, actorul deja foarte nervos a început să-şi zbiere replicile, întrebând din când în când, în gura mare, "Acum m-auzi?". Hoffman nu numai că n-a primit rolul, dar agenta i-a sunat şi impresarul ameninţându-l că niciun client de-ai lui n-o să mai dea vreodată probă cu ea dacă-l mai vede vreodată pe Dustin în biroul ei.
Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
La nouă ani după ce a prezentat Mad Max: Fury Road la Cannes, regizorul George Miller s-a întors miercuri pe Croazetă alături de Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth cu al cincilea episod din înflăcărata lui saga action adventure - Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
- Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Jennifer Lawrence
- Adam Sandler
- Sharon Stone
- Alessandra Ambrosio
- Olivia Wilde
- Născuţi azi
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Starurile şi audiţiile lor penibile
Părerea ta
Spune-ţi părereaeste editat gresit......nu inteleg fraza
Penibila este cea a lui Drew Barrymore. Si-a stricat duminica degeaba.