Ana Ularu este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce are loc în perioada 11 - 13 februarie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. România este astfel pentru a patra oară calificată în programul organizat de European Film Promotion (EFP). În ediţiile precedente au mai participat Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).
Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting). Juriul acestei ediţii, alcătuit din Marleen Gorris (regizor), Thure Lindhardt (actor, fost participant în programul Shooting Stars), Ada Solomon (producător), Simone Bär (director de casting) şi Matt Mueller (critic de film) s-a declarat impresionat de intensitatea cu care Ularu îşi interpretează rolurile, declarând: "În Periferic, Ularu poartă pe umeri întreaga poveste şi reuşeşte să creeze un personaj extrem de complex şi convingător. Dură şi în acelaşi timp vulnerabilă, impresionează prin forţa cu care reuşeste să se impună, iar ochii ei chiar devin oglinda sufletului".
Ajuns la a 15-a ediţie, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (Romanian Film Promotion) şi este sprijinit de Programul MEDIA al Uniunii Europene.
Născută în ziua de 26 iunie 1985, ca fiică a unui cuplu de scenografi - tatăl ei, Nicolae Ularu, a semnat decorurile unor filme ca "O lumină la etajul 10" (Malvina Urşianu, 1984), "Rochia albă de dantelă" (Dan Piţa, 1989), "Autor anonim, model necunoscut", (Dan Piţa, 1989) sau "Hotel de lux" (Dan Piţa, 1982), iar mama, Mihaela Ularu, după o bogată activitate ca pictoriţă de costume a mai multor filme de scurtmetraj şi televiziune, a realizat scenografia lungmetrajului "Bună! Ce faci?", (Alexandru Maftei, 2010) - Ana a crescut efectiv în lumea filmului şi a teatrului, ajungând încă din primii ani de viaţă să se identifice cu aceasta. Fără a se rezuma doar la statutul practic de iniţiatori prin forţa împrejurărilor, părinţii i-au fost adevăraţi mentori culturali şi profesionali, punându-şi cu putere amprenta pe formarea viitoarei actriţe - şi nu numai viitoare, căci la doar nouă ani, în 1995, micuţa Ana a debutat în două filme de televiziune, coproducţii româno-franceze: «Meutres par procuration» şi «Passion Mortelle» (ambele de Claude-Michel Rome), iar la şaptesprezece ani a înfruntat marea provocare de a juca rolul titular la Teatrul Mic, în dramatizarea după "Lolita" lui Vladimir Nabokov, alături de două personalităţi majore ale teatrului românesc: regizoarea Cătălina Buzoianu şi marele actor Ştefan Iordache. Amintindu-şi de acei ani formativi şi rolul jucat de părinţii ei, Ana mărturiseşte: "Mama e primul şi cel mai important critic al meu. N-am să uit niciodată senzaţia de a şti că era în sală, la premiera cu «Lolita». Partea haioasă a venit când, la un spectacol cu «Hamlet», mama n-a mai putut intra în sală, şi atunci a intrat în spatele scenei, lângă culise, şi a văzut tot spectacolul de lângă scara de incendiu. Ne-am amuzat, toată distribuţia, s-o avem partener din umbră - de fapt, din contre jour. E de-a casei".
Provocarea dificilă a aceastor contacte cu teatrul i-a consolidat cariera atât de precoce care, ulterior, s-a orientat mai mult pe direcţia filmului. Ulterior celor două filme din copilărie, debutul pe marele ecran s-a produs la vârsta de optsprezece ani, în 2003, cu "Maria", de Călin Netzer. A urmat "Damen Tango" (Dinu Tănase, 2004), apoi "Italiencele" (Napoleon Helmis, 2004) - rolul care a adus-o definitiv în ochii publicului, dezvăluindu-i resursele de sensibilitate interioară şi umor inteligent al expresiei, alături de o altă actriţă de marcă a momentului, Mara Nicolescu.
Un an mai târziu, împreună cu Ercan Durmaz, Ana Ularu s-a impus şi mai convingător într-un film scurt dar incisiv, "Bucureşti-Berlin", de Anca Miruna Lăzărescu, dovedind o mare capacitate de a-şi combina echilibrat resursele dramatice şi comice - mobilitatea fizionomică din acest rol amintindu-mi nu o dată bogăţia expresivă a Giuliettei Masina şi apetenţa actriţei de a stăpâni personajele de compoziţie - după cum avea să releve şi următorul rol de lungmetraj, Angela din "Hârtia va fi albastră" (Radu Muntean, 2007), o gâsculiţă prostuţă şi senzuală, care cu umor involuntar (al personajului, evident!) punea şi mai mult în valoare tragedia eroului După povestitoarea din scurtmetrajul SF "Afterimage" (Cătălin Leescu, 2007) şi rolul Alexa Iacob din seriaul TV "Cu un pas înainte", Ana Ularu a mai făcut "un pas înainte" şi pe plan internaţional, interpretând-o pe Heather, din "Anaconda 4: Trail of Blood" (Don E. FauntLeRoy, 2009), pentru ca apoi să ajungă, în sfârşit, la cel mai complex şi dificil personaj din cariera ei de până acum: Matilda, din tulburătorul "Periferic" (Bogdan George Apetri, 2010).
Sfâşiată şi puternică, tăvălită prin toate scursorile vieţii fizice şi morale dar niciodată învinsă, Matilda s-a impus categric ca unul dintre personajele feminine de antologie ale filmului românesc, iar Ana Ularu confirmă, cu acest rol, că este genul de actriţă totală, capabilă să-şi asume şi să ducă la capăt orice provocări - mai ales pentru că face parte din acea categorie privilegiată care, pe lângă talentul actoricesc autentic, îşi investeşte toate rolurile cu inteligenţă şi cu o autoexigenţă necruţătoare.
Părerea ta
Spune-ţi părerea