Saptamana 25 aprilie - 1 mai

de Stefan Dobroiu în 25 Apr 2008
Saptamana 25 aprilie - 1 mai

Cum cinematografele au program redus de Sarbatori, si filmele lansate saptamana aceasta sunt mai putine. Prin urmare avem timp de ciocnit oua, vizitat rude si mancat cozonaci, si, daca putem strecura si un film in program, avem de ales intre cele doua premiere (cum nu se poate mai diferite) din cinematografe.

Recomandarea Cinemagia este un film usor, de vacanta: Definitely, Maybe/Desigur... Poate ca... Comedie romantica, policier si drama in acelasi pachet, Definitely, Maybe umezeste ochii si amuza deopotriva. Il avem pe Will (Ryan Reynolds), tata la vreo 30 si ceva de ani, care pune in scena pentru fiica lui, Maya (Abigail Breslin, tot mai prezenta pe ecrane de la Fiecare se crede normal/Little Miss Sunshine incoace) un adevarat quest: fatuca nu-si paraseste patul plin de papusi, dar trebuie sa deduca din povestile taticului care dintre cele trei relatii din tinereatea mai timpurie a acestuia s-a concretizat cu o casatorie.

Avem trei relatii, prin urmare si trei frumoase actrite, tinta ocheadelor lui Will, pe atunci implicat in campania prezidentiala a lui Bill Clinton. Elizabeth Banks, Rachel Weisz si Isla Fisher sunt cele trei care se bat pe atentia frumosului (dar cam intepenitului) Will, iar asta nu face decat sa ajute acest film scris si regizat de Adam Brooks (Bridget Jones: La limita ratiunii). Cu umor, emotie, replici destepte si suficiente surprize, Definitely, Maybe nu este doar o comedie romantica dulce de ti se strepezesc dintii, ci este si un film inteligent, sincer si realist, caci in toate cele trei relatii apar problemele firesti (tradare, ambitie, nesincronizare si asa mai departe) care ameninta nimerit happy-end-ul. Nici o grija, Brooks nu ne dezamageste nici la capitolul asta, deci, cum spuneam, filmul este perfect pentru cei care se tin departe de oua, iepuri (de ciocolata) si cozonaci pentru a merge la cinema.

Atentie, in general cinematografele sunt inchise in perioada Pastelui, exceptiile fiind Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza Romania, Cityplex, CinemaPro si Studio. Mai multe informatii pe pagina noastra de Program Cinema.

A doua premiera a saptamanii este La fille coupee en deux/Fata taiata in doua. Ultimul film al lui Claude Chabrol, un abonat al festivalurilor de film (prima vizionare a Fetei a avut loc anul trecut la Venetia), este o amuzanta disectie a inaltei societati franceze, vazute din prisma unei proaspete prezentatoare de televiziune. Gabrielle (Ludivine Sagnier) prezinta rubrica meteo (asta spune deja ceva despre personaj), iar viata o impinge in bratele intelectualului trecut de a doua tinerete Charles Saint-Denis (Francois Berleand). Sarmul acestuia o captiveaza pe Gabrielle, dar playboy-ul de bani gata Gaudens (Benoit Magimel, intr-un rol super-dement) ii face si el curte, avand si el atractia lui. Astfel, fata este rupta in doua intre cei doi parteneri, iar alegerea ei ii va afecta viata intr-un mod cu totul si cu totul neasteptat.

Acestea fiind zise, Cinemagia va ureaza un Paste fericit!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells