Claude Chabrol, unul dintre cei mai prolifici (dar si inegali) regizori francezi, lanseaza in aceasta saptamana in Romania Fata taiata in doua/La fille coupee en deux, cu Ludivine Sagnier, diva absoluta a generatiei tinere de actrite franceze in rolul titular. Film in parte satira, in parte drama, Fata taiata in doua se inspira dintr-un celebru fapt divers, o crima pasionala ce a avut loc la inceputul secolului in Manhattan. Cum a ajuns regizorul la acest subiect si despre ce este vorba de fapt in film veti afla din urmatorul interviu.
Punctul de plecare este o celebra crima pasionala: asasinarea unui arhitect din Madison Square Garden...
Da, era vorba despre Standfort White, un arhitect din Manhattan foarte la moda la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar si un mare fustangiu. A fost asasinat in plina glorie, in 1906, de catre sotul amantei sale de atunci, Evelyn Nesbitt, care era o actrita de music-hall.
A mai existat pana acum vreo adaptare literara sau cinematografica inainte de filmul Fata taiata in doua?
In romanul sau Ragtime, E.L. Doctorow face aluzie la acest caz, la fel si Milos Forman in filmul sau. Dar cea mai fidela prezentare a fost filmul Fata din balansoar de Richard Fleischer din 1955.
Este prima oara cand colaborati cu Cécile Maistre, prima asistenta fidela, pentru un scenariu.
M-am gandit imediat ca ea ar putea fi perfecta pentru a prezenta aceasta poveste. A redactat un scenariu foarte bine construit pe care l-am modificat foarte putin. E destul de rar sa intalnesti asemenea co-scenaristi.
Ce v-a interesat, pe Cécile Maistre si pe dumneavoastra, in aceast proiect?
Am vrut sa ne atasam de singura realitate a faptului divers pentru a sublinia, precum un entomolog, care dezvaluie enorm despre natura umana! Prin urmare ni s-a parut esential sa transpunem complet aceasta poveste, fara sa ne interesam despre locul, epoca sau psihologia personajelor reale. De altfel, as spune chiar ca acest fapt divers este mai usor de imaginat - si deci de transpus - astazi decat in epoca in care s-a derulat.
Filmul se deschide cu muzica lui Turandot si un generic invaluit de o lumina rosie-sangerie...
Am vrut sa pun spectatorul pe o falsa pista: intram intr-un univers foarte romantic al lui Puccini, apoi il parasim la fel de brutal atunci cand muzica se opreste. Vizual acest lucru se poate traduce prin trecerea brusca de la virajul rosu-sange la realitate - o realitate lipsita de orice romantism.
Intram imediat intr-un univers bogat, compus din aparente.
Dintr-o data, trecem de la exacerbarea sentimentelor care sunt evocate de opera la universul stralucitor din luxoasa casa a lui Saint-Denis (François Berléand). Este o lume inselatoare in care atmosfera sexuala care domneste ofera spectatorului o cheie asupra evenimentelor ce vor urma...
Aceasta lume ne aduce in mod natural in televiziune.
Absolut! Am aratat culisele televiziunii asa cum exista, cu fundalul verde al platoului pe care incrustam imaginile si prezentatorul care face gesturi in gol. Ceea ce ma interesa era faptul ca era vorba de un univers de trucaje care ne trimite imediat in lumea aparentelor si a oamenilor prefacuti in care evolueaza personajele.
Fiecare dintre personaje este vazut de ceilalti printr-un unghi ce deformeaza...
Da. Si in afara de asta viziunea lor asupra propriilor persoane este facuta dintr-un unghi deformant pentru ca de cele mai multe ori sunt foarte indulgenti cu ei insisi. Mai ales in cazul personajului Benoit Magimel care este mai nebun decat ceilalti: este un schizofrenic autentic, sfasiat intre inocenta si vinovatie. Si-a omorat el fratele in cada atunci cand era mic? Nu vom sti niciodata...
Regasim una dintre temele dumneavoastra preferate: violenta raporturilor intre clasele sociale.
Avem de a face aici cu doua clase sociale care se confrunta discret: aceea a fostilor posesori reprezentati prin personajele Caroline Silhol si Benoit Magimel si cea a falsilor detinatori de putere - oamenii din televiziune si de la editurile de carti care nu stapanesc decat puterea temporala.
Unde se situeaza Gabrielle Deneige care este interpretata de Ludivine Sagnier?
Ea este inca integra, dar este tentata de a se imparti. De aceea ea poate interpreta cu succes „fata taiata in doua”. Gabrielle este o tanara fata inocenta, foarte credula. Ador scena in care ea este cu pana in fund in biroul lui Saint-Denis: acesta o intreaba daca nu se simte umilita si ea raspunde ca nu se simte nici macar ridicola! Este o dovada minunata a propriei persoane, si tocmai acest lucru nu poate fi suportat de catre anturajul sau.
Putem spune ca personajul Barléand este un oportunist al placerii?
El ia placerea acolo unde este, dar nu este un personaj antipatic. Cred ca are dreptate atunci cand isi pune intrebarea daca societatea noastra se indreapta catre puritanism sau catre decadenta.
Multiplicati locurile “secrete”, precum locuinta lui Saint-Denis si clubul foarte privat unde scriitorul o duce pe Gabrielle.
Acestea arata intentia mea de a explora tema perversiunii fara sa o arat. Este un film de o castitate totala in timp ce personajele sunt bantuite de ideile cele mai perverse. Am fost ajutat foarte mult de personajul Mathilda May care degaja o senzualitate ciudata: vazand-o ne intrebam in ce univers ne-am aventurat.
Eduardo Serra semneaza din nou fotografia.
Am legat o adevarata complicitate pe parcursul anilor, si el stie ce imi place si ce nu imi place. El are o asemenea stapanire de sine ca sensul ascuns al elementelor decorului apar fara sa fie nevoie sa le subliniem.
Ritmul este foarte special. Cum ati lucrat la montaj?
Pentru ca filmul se numeste Fata taiata din doua, am vrut ca notiunea de ruptura sa apara neincetat. Foarte frecvent, secventele se opresc inaintea concluziilor sau, dimpotriva, se prelungesc mai mult decat ne-am fi asteptat. Dar totusi nu se doreste uimirea imaginatiei.
Si cadrele?
Atunci cand personajele se fugaresc, le filmez din profil, pentru a sublinia faptul ca nu arata decat o mica fateta a adevarului. Caci exista anumite replici ale actorilor care nu au putut fi spuse in fata camerei.
Cum s-a petrecut casting-ul?
Cu François Berléand s-a nascut o complicitate inca de la filmul Betia puterii. Este un om pe care imi place foarte mult sa il am pe platourile mele de filmare. Pentru ca stiu ca este un adevarat seducator in viata, aveam chef sa arat aceasta fata a personajului sau. De ani de zile doream sa lucrez cu Ludivine Sagnier, dar am decis intr-adevar sa-i dau rolul Gabrielle atunci cand am vazut-o in zana Clochette in Peter Pan! Am lucrat deja cu Benoit Magimel in Floarea raului si Domnisoare de onoare, unde incarna personaje foarte diferite. Pentru Fata taiata in doua si-a asumat multe riscuri, mergand departe in schizofrenie. In afara de asta, ceea ce e formidabil la el e ca este capabil sa incarneze toate clasele sociale.
Care au fost constrangerile muzicale ce au fost impuse pentru Mathieu Chabrol pentru aparitia filmului?
Nu am vrut elanuri lirice sau romantice in timpul filmului, exact opusul ariei de opera de la inceput. El a trebuit deci sa lucreze plecand de la ritmurile sale de serie si atonale ce creeaza o atmosfera destul de seaca. Am vrut sa solicit mai mult mintea spectatorului si nu emotiile. Este deci o muzica care nu te duce cu valul si care se joaca cu o anumita brutalitate. Sunt foarte multumit de cele patru lovituri definitive de la sfarsit care par sa se sfarseasca, apoi care revin etc.
Fara a dezvalui nimic din deznodamant, putem spune ca magia intervine in film intr-un mod foarte neasteptat…
Ideea este ca magia este un trucaj care se adauga oamenilor din televiziune sau din lumea cartilor... Salvarea intr-un univers trucat nu poate sa vina decat dintr-un trucaj suplimentar. Titlul, care te face sa te gandesti la magie, poate sa fie alegoric, dar nu este asa...
Părerea ta
Spune-ţi părerea