Lungmetrajul de debut al lui Florin Şerban, Eu când vreau să fluier, fluier, produs de Strada Film, şi scurtmetrajul Colivia al lui Adrian Sitaru ar putea reprezenta România la următoarea ediţie a festivalului de la Berlin, anunţă pentru Cinemagia surse apropiate festivalului.
Până la anunţarea line-up-ului complet al ediţiei cu numărul 60 a Berlinalei, producătorii români ai celor două filme refuză să-şi confirme prezenţa în secţiunile competitive, aceasta fiind anunţată oficial de-abia la jumătatea lunii ianuarie.
Eu când vreau să fluier, fluier reprezintă un dublu debut. Regizorul Florin Şerban se află la primul lungmetraj după ce a absolvit UNATC şi cursurile de regie ale universităţii Columbia, în timp ce actorul principal, George Piştereanu (foto), de-abia a terminat liceul de arte Dinu Lipatti din capitală. Piştereanu îl interpretează pe Silviu, un deţinut dintr-un penitenciar pentru minori care decide să evadeze deşi nu mai are decât două săptămâni până la eliberare.
În Colivia, Adrian Sitaru ni-l prezintă pe Alex (Vlad Vodă), un puşti care găseşte o vrabie bolnavă şi o duce acasă, unde întâmpină rezistenţa vehementă a tatălui (Adrian Titieni). După o discuţie în contradictoriu vrabia îşi găseşte un loc pe balcon, dar pretenţiile lui Alex nu se opresc aici: băiatul vrea acum şi o colivie... Distribuţia este completată de Clara Vodă în rolul mamei, trio-ul de actori fiind acelaşi din succesul anterior al lui Sitaru, scurtmetrajul Valuri, realizat în 2007.
Organizatorii Berlinalei au anunţat ieri primele titluri din competiţia festivalului, cele mai notabile prezenţe fiind revenirea Jasmilei Zbanic, câştigătoarea Ursului de Aur din 2006 pentru excelentul Grbavica/Sarajevo, dragostea mea, şi cel mai nou film al lui Roman Polanski, The Ghost Writer, proiect terminat în timpul detenţiei regizorului într-o închisoare elveţiană.
Cea de-a 60-a ediţie a Berlinalei va avea loc între 11 şi 21 februarie, câştigătorii fiind anunţaţi în seara zilei de 20 februarie.
Părerea ta
Spune-ţi părereain rest sunt de acord ca sunt vremuri "fertile" pentru noul film romanesc.