Aproape complet uitată, Letiţia Popa ne-a lăsat totuşi, pe lângă spectacolele ei de televiziune, şi două filme deloc de lepădat: "Zestrea" (1972), după piesa lui Paul Everac - dramă nuanţată şi convingătoare despre parvenitism şi ipocrizie (deşi marcată de unele clişee propagandistice menite să escamoteze conţinutul de critică socială), şi "Cine mă strigă" (1979, foto), povestea de o umanitate amară dar şi cu accente luminoase a unei foste deţinute reabilitate prin munca de şantier (aceeaşi ecuaţie: aparenţe conformiste camuflând realiţile unei vieţi crude şi lipsite de orice orizonturi reale).
Imediat după al doilea film, a ales libertatea. După o lungă perioadă de tăcere, şi-a reluat profesiunea, la Hollywood, cu documentarul "Humble Beauty: Skid Row Artists" (2008), despre un grup de oameni fără adăpost care au devenit pictori.
Părerea ta
Spune-ţi părerea