Elisabeta Bostan (n. 1 martie 1931, Buhuşi, Bacău). Cea mai fecundă reaizatoare de film românesc, orientată cu precădere spre producţiile pentru copii. Căsătorită iniţial cu marele documentarist Ion Bostan (şi, mai târziu, cu medicul Alexandru Stoichiţă), a început cu filme documentare, pentru a aborda apoi registrul de ficţiune, cu excelentul scurtmetraj "Năică" (1973), despre un băieţel de la ţară care prinde a descoperi lumea, natura, rosturile vieţii şi ale libertăţii. (Au urmat încă trei episoade, sub nivelul pilotului). "Amintiri din copilărie" (1964) a fost o transpunere pitorească, dar lipsită de inefabil, a autobiografiei lui Ion Creangă, iar "Tinereţe fără bătrîneţe" (1969) a abordat universul basmului, deschizând drumul spre "Veronica" (1973) şi "Veronica se întoarce" (1975), filme ce dovedeau o bună stăpânire a mijloacelor fanteziei şi efectelor speciale, dusă la extrem în "Ma-ma" (1977), după "Capra cu trei iezi" - musical ambiţios şi splendid realizat, deşi marcat de slugărnicie la adresa sovieticilor: rolurile arhetipal-româneşti ale Caprei şi Lupului erau interpretate de Liudmila Gurcenko şi Mihail Boiarski.
Dipticul realizat după romanul "Fram, ursul polar", de Cezar Petrescu, "Saltimbancii" (1981) şi "Un saltimbanc la Polul Nord" (1982) a relevat elocvent dualitatea profesională a autoarei: o stăpânire magistrală a mijloacelor de filmare şi expresie complexe şi dificile, dar şi o totală inapetenţă dramaturgică (aşa-zisele "scenarii" ale Vasilicăi Istrate, colaboratoarea ei preferată, erau dezlânate şi diletante, simple pretexte de spectacol vizual).
Acelaşi lucru s-a dovedit în drama de familie "Promisiuni" (1985), o poveste confuză salvată prin valenţele emoţionale de suprafaţă. "Zâmbet de soare" (1988) a constituit o revenire spre lumea basmelor, exuberantă dar, în ultimă instanţă, nesemnificativă.
Celebră, de asemenea, ca profesoară la I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", Elisabeta Bostan a oscilat mereu între severitate extremă şi duioşie maternă, între imparţialitate strictă şi subiectivism sentimental, între abordarea limitată a sensurilor de conţinut ale artei filmului şi expunerea riguroasă a procedurilor meseriei, între lipsa de empatie reală faţă de studenţi şi charisma cuceritoare a expunerilor.
Părerea ta
Spune-ţi părerea