Primele imagini din Legend of the Guardians

de Ştefan Dobroiu în 4 Mar 2010
Primele imagini din Legend of the Guardians

Primul trailer pentru animaţia Legend of the Guardians, cunoscut până săptămâna trecută drept Guardians of Ga'Hoole, va apărea în zilele următoare, dar până atunci putem face cunoştinţă cu personajele principale. USA Today publică o serie de cadre din prima animaţie regizată de Zack Snyder (300, Watchmen).

Bazată pe primele trei (oare avem material pentru o adevărată franciză?) din cele 14 cărţi pentru copii scrise de Kathryn Lasky, animaţia Legend of the Guardians ni-l prezintă pe Soren (Jim Sturgess), o tânără bufniţă de hambar care va avea parte de o mulţime de aventuri după ce fratele său îl împinge din cuib. Vom vedea în octombrie cum Soren va ajunge, dintr-un orfan oropsit de toată lumea, unul dintre liderii clanului de bufniţe din marele arbore Ga'Hoole.

Soren va fi răpit de bufniţele din clanul St. Aggie, în reşedinţa acestora orfanii fiind obligaţi să se antreneze pentru a fi soldaţi. Eroul şi câţiva prieteni evadează şi ajung pe insula Ga'Hoole, unde se vor alia cu bufniţele de acolo în războiul nimicitor ce stă să izbucnească.

Deborra-Lee Furness este Barran, regina marelui copac Ga'Hoole, iar Hugo Weaving este Noctus, tatăl lui Soren. Din distribuţia filmului mai fac parte Sam Neill, Geoffrey Rush, Abbie Cornish, Emilie de Ravin şi Helen Mirren.

Premiera românească a Legendei este programată pentru 8 octombrie.

UPDATE: Poţi vedea trailerul mai jos.

Cum ţi se par imaginile şi trailerul? Crezi că Snyder va da lovitura şi în domeniul animaţiei?

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
n pe 4 martie 2010 13:53
pare interesant
roscacs pe 4 martie 2010 15:23
Orice film pare interesant... dc ? : pentru ca e nou .. doooh :))
Vortex pe 4 martie 2010 15:45
Din cate am inteles eu filmul e cu si despre bufnite.Iar din cate am vazut bufnitele au armura.Daca bufnitele nu isi vor folosi aripile,cum fac oamenii cu mainile,atunci armura e aiurea pusa.Cat despre poveste(schita facuta in articol),nu este prea inovatoare dar nici prea banala,avand in vedere ca protagonistii sunt niste bufnite.Ce conteaza e ideea,iar daca ea va fi bine bine transmisa catre public prin intermediul filmului ,ramane de vazut.
razi3l pe 4 martie 2010 17:17
Zack Snyder RuuulllZZZ!!! "Cum ţi se pare imaginile? Crezi că Snyder va da lovitura şi în domeniul animaţiei? " nu stiu sa ma mai gandesc..... logic ca Daaaaaaaaaaaaaa !!!
crystyan pe 5 martie 2010 00:44
sper ca va fi un film acceptabil daca nu bun
reyrey pe 5 martie 2010 10:40
E superb :X
Kalrak pe 5 martie 2010 13:19
pt copii
unleasheD pe 5 martie 2010 13:26
dragutz :X
Santalino pe 5 martie 2010 16:45
kiar pare ca happy feet dar nu cred ca e mai fain ca happy feet oricum il astept tre sa fie ff fain oricum cel mai fain film de animatie dupa parerea mea este CARS
peterpanrmx pe 6 martie 2010 06:35
foarte frumos realizat...
abu pe 6 martie 2010 10:05
sa vedem ce poate.:D
mr.lexutzu pe 13 martie 2010 05:31
Da, cred, cum sa nu cred ? Adica filmul pare superb, o animatie ? Suna minunat intotdeauna mi-au placut animatiile insa unele s-au diferentiat de restu'.
Eu cred ca o sa fie un film cu foarte mari incasari in weekend in Romania.
Abea astept sa-l vad.

marius93 pe 11 iulie 2010 20:16
Cred ca va fi fain

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells