Poliţist, adjectiv vs. fratele lui turc

de Gloria Sauciuc în 19 Aug 2011
Once Upon a Time in Anatolia porneşte, ca şi filmul românesc, de la o reflecţie asupra procedurilor poliţieneşti

Am avut ocazia să văd Once Upon a Time in Anatolia la Festivalul de Film Independent Anonimul, în a doua săptămână din august. Filmul turcesc, în regia lui Nuri Bilge Ceylan, lua Marele Premiu la Cannes anul acesta. Asemenea filmului românesc Poliţist, adjectiv,  reflecţiile filozofice se nasc din contextul aplicării procedurilor poliţieneşti. Standardizate şi de cele mai multe ori absurde.

La o scară mult mai largă decât până acum (în producţiile precedente Nuri Bilge Ceylan avea o distribuţie din câţiva actori), filmul Once Upon a Time in Anatolia marchează o schimbare de direcţie a regizorului turc, care seamănă mai degrabă cu producţiile româneşti Aurora şi Poliţist, adjectiv decât cu Distant şi Climates, anterioarele filme ale lui Ceylan.

Acţiunea filmului Once Upon a Time in Anatolia are un ritm lent, subiectul este o veritabilă călătorie a poliţiei pentru a localiza un cadavru în decursul unei nopţi, asta după ce asasinul a mărturisit fapta, însă nu poate (sau nu vrea) să identifice şi locul. Primele 90 de minute se petrec într-un cadru nocturn, şi e vorba doar de dialoguri între bărbaţi. Restul filmului se petrece dimineaţa următoare, în oraş, unde procurorul şi medicul instrumentează cazul.

Filmul turcesc este unul cu adevărat reuşit, o stare generală de melancolie (venind mai ales din expresia tristă a medicului jucat de  Muhammet Uzuner) aminteşte de senzaţia apăsătoare pe care ţi-o dădea Poliţist, adjectiv. Ceylan mereu dă de înţeles că ceva important s-a petrecut cândva în trecut şi totuşi a rămas nerezolvat. Mobilul crimei, de asemenea, rămâne un mister, ca şi melancolia care îi apasă pe cei doi protagonişti, medicul şi procurorul. Şi tot ce ştim este că relaţia cu femeile este, se pare, motivul pentru conflictele aflate undeva în adâncul acestei poveşti.

Vezi galeria foto

Exploreaza subiecte similare:

Once Upon a Time in Anatolia, Nuri Bilge Ceylan, Poliţist adjectiv, Aurora

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 19 august 2011 14:25
Vreau sa vad acest film, desi Politist, adjectiv nu am vazut.
Sorin87 pe 19 august 2011 19:38
daca este mai bun decat politist adjectiv merita vazut
zeno.marin pe 19 august 2011 21:09
Sorine, dar daca e la fel de bun, mai merita?... ;-)
zeno.marin pe 19 august 2011 21:10
Eh, glumeam si eu. Adevarul e ca nu am vazut niciunul dintre ele, deci ar trebui sa nu fiu malitios... Ar trebui...
alex_il_fenomeno pe 20 august 2011 17:45
si eu sper sa vad "Once Upon a tine in Anatolia".

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells