Oscar 2011: Annette Bening, cuceritoare la 52 de ani

de Mihnea Columbeanu în 25 Ian 2011
Oscar 2011: Annette Bening, cuceritoare la 52 de ani

Asemenea co-laureatului ei la Globurile de Aur de anul acesta, Christian Bale (premiat pentru tulburătorul rol secundar Dicky Eklund, din "The Fighter" - David O. Russell, 2010), Annette Bening (care şi-a adjudecat trofeul pentru cea mai bună actriţă dintr-o comedie sau un musical - "The Kids Are All Right") este cea mai mică din patru fraţi.

Pe numele ei complet Annette Francine Bening, actriţa care nu s-a sfiit s-o acuze de oportunism politic pe Hillary Rodham Clinton, la alegerile legislative din anul 2000, s-a născut în 29 mai, 1958, la Topeka, Kansas, după care s-a mutat cu familia în California, unde a şi crescut.

Absolvind de două ori succesiv actoria, iniţial la Mesa College (San Diego), apoi la San Francisco State University, şi-a început cariera de actriţă la American Conservatory Theatre, după care şi-a continuat-o la New York, "polul teatral", estic, din giganticul magnet transcontinental al showbizului american, unde a şi fost nominalizată la Tony, în 1987, pentru rolul din spectacolul cu piesa "Coastal Disturbances", pe Broadway.

Primul film

Aşa cum se întâmplă de-atâtea ori, debutul ei pe marele ecran s-a produs într-un filmuleţ neînsemnat: Kate Craig, din "The Great Outdoors" (Howard Deutch, 1988), cu Dan Aykroyd şi John Candy. În anul următor, conjunctura a făcut-o să rateze o primă şansă de consacrare, cu Merteuil din "Valmont", ecranizarea lui Milos Forman după "Les Liaisons Dangereuses", cu Colin Firth - ghinionul fiind acela că, în urmă cu doar un an, acelaşi roman al lui Choderlos de Laclos fusese transpus pe peliculă de către Stephen Frears, într-o formă mult mai accesibilă publicului american, ca "Dangerous Liaisons", cu o distribuţie numai nume şi nume (Glenn Close, John Malkovich, Michelle Pfeiffer, Keanu Reeves, Uma Thurman), care a luat total faţa versiunii formaniene.

Din fericire, imediat după aceea, în 1990 (cvasi-concomitent cu rolul de mai mică întindere Evelyn Ames, în "Postcards from the Edge" (de Mike Nichols, cu altă distribuţie de mare prestigiu: Meryl Streep, Shirley MacLaine, Dennis Quaid, Gene Hackman, Richard Dreyfuss), Annette Bening a beneficiat în fine ce şansa marii cotituri, fiind distribuită de acelaşi Stephen Frears cu priză la public în Myra Langtry, din "The Grifters", alături de Anjelica Huston şi John Cusack. Chiar dacă Anjelica Huston a rămas inegalabilă, strălucind din vârful triunghiului format cu Cusack şi Bening, Annette a captat atenţia tuturor prin surprinzătorul portret unei femei al cărei dispreţ total la adresa întregii lumi transpare din fiecare gest (şi mai ales din felul cum râde necontrolat de amantul ei, în timp ce face sex); chimia dintre ea şi John Cusack e atât de intensă, încât generează concomitent fascinaţie şi repulsie - iar în planul palmaresului, a generat măcar o nominalizare la Oscar pentru rol secundar.

                                                                Întâlnirea cu Warren Beatty

Văzând-o în această creaţie (nominalizată pe bună dreptate la Oscar), Warren Beatty a propus-o pentru Virginia Hill, din "Bugsy" (Barry Levinson, 1991), unde pe lângă ei doi mai jucau Harvey Keitel, Ben Kingsley, Elliott Gould şi Joe Mantegna. Principalul rezultat al acestei colaborări a fost nu de ordin profesional-artistic, ci matrimonial: rămânând însărcinată cu Warren Beatty, Annette Bening a divorţat în sfârşit de primul ei soţ, regizorul de teatru J. Steven White (de care se despărţise în fapt încă din 1986, după doar doi ani de căsnicie), şi s-a căsătorit cu cel alături de care a rămas până în prezent - având împreună patru copii: Kathlyn (n. 1992), Benjamin (n. 1994), Isabel (n. 1997) şi Ella (n. 2000).

Pagina
1 2

Părerea ta

Spune-ţi părerea
manina pe 25 ianuarie 2011 11:22
Ma intreb cum putem gasi un sens bun al "cabotinariei" ca mediocritate actoriceasca, si de ce am spune asta in cazul lui Annette Bening, care a facut atatea roluri bune, asa cum mentioneaza si autorul acestul articol. In cel mai rau caz se manifesta prin "chicotelile specifice" si un indiscutabil farmec personal.
Pitbull pe 25 ianuarie 2011 11:52
Simplu: cum bine stim, existä oameni care sunt cabotini în viatä (ca de pildä, exasperanta Carolyn Burnham). E foarte greu pentru un actor sä redea pe scenä sau pe ecran aceastä träsäturä, färä a cädea la rându-i în cabotinärie (profesionalä, de astä datä). Annette Bening e una dintre acele mari actrite capabile s-o facä: sä construiascä personaje cabotine, cu deplinä sinceritate si justä mäsurä (evident, nici urmä de "mediocritate"). Pe undeva, dacä vreti, e acelasi lucru cu cabotinäria bufonilor shakespearieni...
cetateanu pe 30 ianuarie 2011 08:25
Pe linga faptul ca este foarte frumoasa chiar si la varsta pe care o are este geniala in unele filme .Pacat ca nu a filmat mai mult si a preferat sa stea in umbra sotului si sa se dedice familiei.
margott pe 29 aprilie 2012 20:53
Ce-i drept, e seducatoare, rafinata, frumoasa. Am revazut-o in American Beauty, are talent cu carul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells