O reparaţie retroactivă: Oscarul nu era al Sandrei Bullock

de Gloria Sauciuc în 23 Mar 2010
O reparaţie retroactivă: Oscarul nu era al Sandrei Bullock

În 2010 actriţele nominalizate la Oscar au mai multe producţii care s-au regăsit şi la categoria Cel mai bun film decât actorii. Şi cel puţin două dintre filmele propuse pentru Oscar la categoria principală au în centru mai ales jocul protagonistelor. Aceasta ar putea fi o primă motivaţie pentru analizarea jocului actriţelor nominalizate anul acesta la Oscar. Un al doilea argument este necesitatea unui rechizitoriu, pentru o reparaţie retroactivă. Considerăm că nu Sandra Bullock merita anul acesta Oscarul - aşa că - profitând de puterea pe care o dă cuvântul scris, schimbăm palmaresul.

Gabourey Sidibe în Precious a trebuit să-şi ducă personajul în situaţii extreme, fiind cel mai dramatic dintre roluri şi cel mai dificil. S-a achitat onorabil şi ar fi  meritat Oscarul  înaintea lui Bullock. Carey Mulligan a început ca adolescentă de 16 ani şi pe parcursul filmului o vedem devenind o tânără şic, un fel de Audrey Hepburn în An Education, fără ca transformarea să fie motivată de trecerea timpului, ci de legătura cu un bărbat matur, sofisticat. Meryl Streep a devenit însăşi Julia Child: a reuşit să redea nu doar accentul, intonaţia vocii, ci până şi tonusul (surprinzând chiar şi acel tic prin care Julia Child îşi tot trăgea sufletul). În plus - şi aici a intervenit curajul actriţei de a duce personaul mai departe - Streep a făcut o  Julia Child mai efervescentă decât a fost aceasta în realitate. Sandra Bullock a avut de jucat tot un personaj real, pe Leigh Anne Touhy, femeia care a luat în sânul familiei sale un adolescent afro-american, analfabet şi supraponderal, provenit dintr-o familie cu 13 copii - în care tatăl a fost ucis, iar mama este dependentă de droguri. E suficient să urmăreşti câteva interviuri cu Leigh Anne Touhy ca să înţelegi că Bullock a făcut dintr-un personaj  sobru şi pe alocuri sever - unul ţâfnos. În plus, actriţa a arborat aceeaşi mimică de la un capăt la celălalt al filmului. Pe de altă parte, în The Last Station - povestea ultimilor ani ai scriitorului rus Tolstoi - Helen Mirren o joacă pe Sofia Andreevna Tolstoia cu îndrazneala ei naturală şi cu aerul de nobleţe înnăscută.

Acestea fiind datele de la care pornim, să analizăm în detaliu fiecare caz în parte. Ceea ce face filmul Julie & Julia memorabil şi interesant este tocmai jocul clocotitor al lui Meryl Streep în rolul Juliei Child - pasionată de bucătăria franceză şi protagonistă de emisiuni TV, o femeie cu o căsnicie fericită (totuşi, fără copii), care  - în Parisul de după război - tânjeşte după ceva interesant de făcut; şi găseşte deliciile bucătăriei franceze, total opuse semipreparatelor americane. Julia Child a fost o americancă detaşată împreună cu soţul ei în Franţa anilor '40, care a profitat de experienţă pentru a scrie despre bucătăria franceză. Streep, în rolul Juliei Child, scoate la iveală ceva plin de umor şi bună dispoziţie, dar şi o tandreţe faţă de soţul ei, Paul. În memoriile sale, Julia Child pomeneşte de un moment în care "mă simţeam aşa de bine, încât de-abia mă opream să-mi trag sufletul" - şi această efervescenţă este exprimată de energia jocului lui Streep. Sporovăiala, ritmul vocal, intonaţia, accentul, ticurile sunt recreate admirabil de Streep. Să nu uităm că ea este deţinătoarea celui mai mare număr de accente în filme, de-a lungul celor 40 de ani de carieră. Meryl Streep a avut accent irlandez în Dancing at Lughnasa (1998), danez în Out of Africa (1985), australian în A Cry in the Dark (1988), britanic în The French Lieutenant's Woman (1981), polonez în Sophie's Choice (1982), italian în The Bridges of Madison County (1995) etc. Mai mult, într-o discuţie cu Emil Hoştină, actorul român distribuit mai ales în filme britanice - am aflat că este de părere că Meryl Streep e cel mai bun actor al tuturor timpurilor, în termeni de constanţă, profunzime, şi lejeritate cu care trece de la un personaj la altul".
Iar ceea ce reuşeşte Streep în Julie & Julia este ca - pornind de la personajul pe care îl recrează în cele mai mici detalii - să facă o eroină mai carismatică.

The Blind Side e povestea unui tânăr care ajunge de pe străzi într-un costum de fotbal american. Fără prieteni şi fără altă ocupaţie decât viaţa pe stradă, este văzut, apoi susţinut de soţia unui om de afaceri (Sandra Bullock), care îi oferă încurajarea de care acesta are nevoie. Felul în care Sandra Bullock o joacă pe Leigh Anne Tuohy este egal în fiecare scenă - ceea ce este cu atât mai supărător cu cât filmul ajunge să fie dominat de personajul ei. Povestea e asemănătoare cu cea a filmului Precious - numai că The Blind Side se concentrează pe partea pozitivă, în timp ce Precious relevă latura negativă. Pe lângă lipsa asemănării fizice, Sandra Bullock face personajul destul de plat.


Vezi pe pagina următoare ce crede Cinemagia despre interpretarea lui Carey Mulligan.

Pagina
1 2

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 23 martie 2010 23:38
Meryl Streep a facut un rol excelent dar sunt subiectiv si raman la Sandra Bullock(chiar daca Meryl Streep e una din actritele mele preferate),de restul nu comentez pentru ca nu le-am vazut
doinarac pe 24 martie 2010 00:06
Carey Mulligan.
anca_luna pe 24 martie 2010 00:10
Sorry dar acesta va ramane doar un titlu de articol: "O reparaţie retroactivă: Oscarul nu era al Sandrei Bullock".
OSCARUL 2010 - Cea mai bună actriţă - rol principal chiar ESTE al Sandrei Bullock.
Asa ca: de la cine reparatie rectroactiva? Doar de la Cinemagia....
Influenteaza cu ceva: nu!

Radu XXL pe 24 martie 2010 00:58
Si daca Sandra Bullock a luat Oscarul, ne-a inchis la toti gura? Nu....
Codrutz pe 24 martie 2010 01:34
FOARTE bine punctat acest articol. Dar se pare ca fara niciun folos acum. - Oscarul s-a dat deja. Si pana la urma, fara nicio putere de asemenea.

Eu unul sunt total de acord cu tine. Oscarul trebuie sa mearga la Carey sau la Meryl. Amandoua au jucat perfect! Dar, se pare ca Academia are alte criterii de selectare :)

tibycom pe 24 martie 2010 02:30
desi nu suport filmul up in the air vera farmiga trebuia sa fi castigat oscarul
hadhhfjah pe 24 martie 2010 08:58
Bullock isi merita pe deplin oscarul. Pana la urma trebuie sa sustii partea pozitiva a unei situatii (film), nu sa o dezbati pe cea negativa, ca in Precious.Nu? Sau va place sa cititi cum ca X si-a taiat venele ca s-a uitat de 2 ori la avatar? Cineva trebuie sa sustina tineretul si nu cum razbesc din negativul vietii, ci cum in ciuda negativului vietii, se mentin in partea pozitiva a ei...si poate chiar ai si noroc si te mai ajuta cineva...
alexziwabbit pe 24 martie 2010 09:29
Anne Hathaway nu e englezoiaca...in afara de asta nici eu nu consider ca bullock merita oscarul...imi place mult de ea si o respect,dar in clipa in care esti nominalizata alaturi de actrite precul meryl streep si helen mirren,hai sa fim seriosi!cum sa-i dai lu bullock oscarul!oricum ,ce a fost a fost,felicitari ei,sa o tina tot asa!
Alex03 pe 24 martie 2010 10:02
Dintre toate filmele nominalizate am vazut doar The Blind Side. Mi s-a parut buna interpretarea Sandrei Bullock, dar nu extraordinara. Eu as vrea sa vad un articol "O reparatie retroactiva : The Hurt Locker (WTF, de ce a luat atatea oscaruri)" , glumesc desigur in privinta titlului, dar imi puteti spune si mie in ce an s-a mai pomenit ca filmul nominalizat la oscar si castigator la atatea categorii a fost dat de doua ori pe pro tv, si vandut la un pret derizoriu cu un ziar? Oare sunt singurul care crede ca acest film a fost mediocru?
angesa pe 24 martie 2010 10:29
Sunt de acord cu articolul dar nu si cu titlul: "O reparatie retroactiva"
Daca Cinemagia ar avea vreo putere ar fi o reparatie dar......
NU este prima oara cand premiile Oscar se dau dupa niste criterii numai de Academie stiute.... care sunt departe de a reflecta ceea ce ar trebui.
Ganditi-va cati mari actori, regizori, au primit (totusi) in final Oscarul pentru intreaga activitate, pentru ca de-a lungul vietii nu le-a fost dat niciodata.
Ei da acolo: reparatie retroactiva....
De data asta a actionat "The Blind Side" la cea mai buna actrita in rol principal....

andreaember pe 24 martie 2010 10:35
Sandra isi merita Oscarul-parerea mea personala.
derk pe 24 martie 2010 10:41
parerea mea personala: sandra nu merita oscarul si cred ca ea a avut ceva de-a face cu faptul ca a luat acel oscar
si nu ma refer la faptul ca a facut un rol bun ca am vazut filmul si a jucat ca o incepatoare dupa parerea mea

angesa pe 24 martie 2010 10:43
Am uitat exemple: Peter O'Toole nominalizat 8 ori, luat de abia in 2003 Oscar pentru intreaga activitate si contributia sa la dezvoltarea artei cinematografice!!!
Si ce actor este....
Si atunci cum sa nu ne asteptam la "surprize, surprize" din partea academiei?

alexty pe 24 martie 2010 10:46
Carey Mulligan.
Toate actritele au jucat foarte bine, dar Carey m-a miscat, m-a facut sa simt ce simte personajul ei. Daca era dupa mine, ei i-as fi dat Oscarul.
Dar are timp.. e tinerica :)

Tavi pe 24 martie 2010 10:46
@Alex03: Nu, nu esti singurul si mai mult decat atat chiar a fost un film mediocru. Si nu din cauza faptului ca a fost dat pe ProTv sau vandut la pret de nimic cu un ziar, ci pur si simplu pentru ca nu putea fi altfel. Scuzati-ma, dar ce vi se pare asa genial in film incat sa merite 6 oscaruri sau cate? Oscar pentru cel mai bun scenariu, pentru cel mai bun regizor, wtf????? Ce-a fost asa bun la scenariu, avand in vedere ca e vorba despre genisti si dezamorsatul bombelor ? Faptele se pot petrece doar intr-un singur fel intr-un astfel de film, deci nu stiu daca poate fi bagat in categoria cel mai bun scenariu ... La categoria cel mai bun regizor (ca si la scenariu de altfel), anul asta, lista a fost destul de lunga, zic eu, si chiar putea castiga altul ... In fine, traiasca America, petrolul si Razboiul din Irak............
P.S.: Sper sa nu se mai faca un film despre razboiul din Irak, Afganistan, etc., ca deja o sa stim cate oscaruri o sa ia ........

serban pe 24 martie 2010 10:46
Sigur ca optiunile si parerile celor care aleg pe cei care merita OSCARUL au fost de multe ori controversate si deloc binevenite sau apreciate .
Pe mine ma intereseaza cine este acest actor roman "Emil Hostina , distribuit mai mult in filme englezesti " ?! Un cvasi necunoscut banuiesc publicului roman , care este citat sa-si dea cu parerea despre niste actori cunoscuti in intreaga lume .
Asa ca draga Gloria , sugerez ori sa te abtii in a cita astfel de ...personaje ori sa o faca altii mai in masura .

angesa pe 24 martie 2010 10:48
......Si iata ce zice un vechi prieten al lui Peter O.Toole despre acest Oscar onorific:
"O'Toole agreed to appear at the ceremony and receive his Honorary Oscar. ....
However his old friend Kenneth Griffith was bitterly disappointed that he had belittled himself to accept such a "ridiculous award."

doinarac pe 24 martie 2010 10:57
"Tavi" depinde cum este prezentat acel razboi in film. ESTE ESENTIAL.....
Despre Afganistan chiar anul asta (nominalizarile sunt pentru 2009) a fost filmul "Brothers" , Tobey Maguire fiind nominalizat la Globurile de aur pentru rolul din film....dar nu si la Oscar
DAR ...exista un dar, in acest film nu se face o "propaganda pozitiva" acestui razboi , si uite ca la Oscar nici macar nu a fost nominalizat Tobey Maguire
Personajul sau vine traumatizat din razboiul din Afganistan........si nu e OK pentru americani sa vada (ca poate nu au vazut) asa ceva.

Gloria pe 24 martie 2010 10:58
Serban, citeste despre Emil Hostina aici:
http://www.cinemagia.ro/stiri/romanul-care-il-bantuie-pe-harry-potter-14854/

doinarac pe 24 martie 2010 11:01
"Tibycom" atentie!
Vera Farmiga avea nominalizare la alta categorie: actrita in rol secundar! castigat de Mo'nique.
Aici e vorba de rol principal.

doinarac pe 24 martie 2010 11:04
"Serban" sa citeasca ...si aici. http://www.imdb.com/name/nm1118408/
"Gloria" nu se vede unde il trimiti pe Serban sa citeasca....

doinarac pe 24 martie 2010 11:05
Scuze Gloria. Acum se vede...
doinarac pe 24 martie 2010 11:08
Interesant: Emil Hostina joaca si in " The Wolfman (2010) cu Benicio Del Toro!!!
midnight445 pe 24 martie 2010 11:26
The Blind Side este un film foarte bun. Sandra Bullock isi merita oscarul.
monisss pe 24 martie 2010 11:31
Intre Meryl Streep si Hellen Mirren :-?
fiorelio pe 24 martie 2010 11:54
Intradevar,Meryl Streep,in filmul"Julie & Julia"a fost pur si simplu magnifica...la fel a fost si interpretarea Carey Mulligan,din filmul "An Education"...o actrita care a crescut destul de mult in ochii mei odata cu acest film,insa eu consider ca nici filmul "The Blind Side",
nu a fost cu nimic mai prejos si sunt chiar fericit ca Oscarul a mers la Sandra Bullock!!!
Acest articol este destul de rautacios dupa parerea mea!!!

Lukyan_11 pe 24 martie 2010 12:02
Toate actritele au jucat extraordinar in aceste filme,toate trebuiau sa ia Oscarul . Dar The Blind Side a punctat la mai multe capitole decat celelalte,d aceea Oscarul a ajuns la Sandra Bullock .
Marina pe 24 martie 2010 12:12
totusi sa-i dam cezarului ce-i al cezarului..cred k Sandra bullock merita cu adevarat premiul..si dak lua oricine altcineva tot nu convenea cuiva deci e irelevant..si niciodata nu cred k un new comer v-a lua oscarul ptr kre cineva a muncit atatia ani la rand..in plus ce rost ar mai avea cariera cuiva dak ar lua oscarul la primul rol important?
kate pe 24 martie 2010 12:23
cine va credeti voi sa ziceti ca oscarul nu e al lui...i-l dam noi lui...
hai frate.
oscarul a fost dat cui a fost dat , nimeni nu poate schimba nimic , cu atat mai putin voi.
parerea voastra e irelevanta , la fel ca si articolul asta.

ZeMuvic pe 24 martie 2010 12:27
boooooooring. ceva mai interesant si mai concis nu aveti?
shmekerila pe 24 martie 2010 12:28
@Marina: sunt destui ilustrii necunoscuti care la primul rol mai important au luat Oscar, dar pe urma au disparut in neant si n-a mai auzit lumea de ei, sau de vreun proiect ca lumea la care sa participe
Mariana_10.2009 pe 24 martie 2010 13:02
Cei abilitati sa aleaga actrita de Oscar au ales, parerea noastra conteaza mult prea putin. Nu ne place un actor sau un anumit film, vizionam altul. Eu consider ca alegerea Sandrei Bullock a fost a fost cea potrivita si m-am bucurat pentru ea. Parerea mea.
kikyr pe 24 martie 2010 15:14
parerea mea este ca sandra bullock merita oscarul .. avand in vedere ca acest rol este foarte diferit de ce a mai facut ea pana acum , nu prea avem de ce sa judecam aceasta decizie ;) sunt convinsa ca si celelalte actrite au facut o treaba buna.. dar cineva trebuia sa castige ,, iar anul acesta a fost sandra ,... bravo ei ;)
andra16 pe 24 martie 2010 15:34
hai mai nu o mai tot criticati atata...eu una cred ca si-a meritat oscaru si gata:D..
g.sidibe pe 24 martie 2010 16:52
Sunteti atat de usor de acord cu oscarul pentru bullock... dar cum va explicati ca a luat cu o zi inainte Zmeura de Aur? Niciun actor nu poate fi de la o zi la alta ratat si genial.
andrei pe 24 martie 2010 17:23
sandra isi merita pe deplin oscarul, iar reparatia voastra retroactiva este o prostie...o piedere de timp...iar cei care mentioneaza de Zmeura de Aur...pai informati-va ratatilor ce este pentru un rol intr-un alt film....vedeti-va de ale voastre...
razvan pe 24 martie 2010 18:04
Da.Din pacate vad ca si acolo a ajuns unul(mai multi) ca Mitica Dragomir. Sandra Bullock.trage ti apa va rog.Cel mai pertinent comentariu l am vazut la g.sidibe.Respect.
Andrei ratat esti tu si cu Sandra asta auzi Bullock.

bogdann1980 pe 24 martie 2010 18:32
eu le-am vazut pe toate si cel mai mult mi-a placut de sandra bullock.
bogdann1980 pe 24 martie 2010 18:36
scuze, pe meryl streep n-am vazut-o, dar a castigat si asa destule premii.
Alexandru pe 24 martie 2010 19:10
Academia a avut motivele ei sa decerneze oscarul Sandrei. Fiecare are gusturile lui. Daca asta e parerea site-ului in legatura cu Oscarurile, de ce nu s-a facut un alt clasament de la inceput? E totusi o diferenta de timp relativ mare. Asa crede conducerea sau s-a facut sondaj intre utilizatori?
Cei care ajung sa se jigneasca din cauza parerilor diferite ... numai bine. Inteleg ca stiti zicala "Cel care a renuntat la a da cu piatra pentru a injura a facut primii pasi spre civilizatie", dar cred ca am mai evoluat.

rushy pe 24 martie 2010 19:23
Sandra Bullock merita Oscarul!!!!
marylin01 pe 24 martie 2010 20:15
Ma bucur pentru Sandra dar cred ca Meryl Streep ar fi meritat probabil cei de la Academie s-au gandit ca e timpul ca Sandra sa ia un Oscar.Iar Gabourey Sidibe a facut un rol exceptional dar fiind si primul nu avea sanse prea mari.
Jerry pe 24 martie 2010 20:16
Sandra Bullock cea mai tare.ce sa schimbati voi ?:)))))
mari nebuni !

bloodhound pe 24 martie 2010 20:33
Si eu cred ca Oscarul a fost dat bine dar daca asta e parerea autoarei articolului si al lui Emil Hostina ,foarte bine.E dreptul lor sa se faca auziti.
omserios pe 24 martie 2010 21:20
Dar ce atata tevatura cu Oscarul? Prea se uita lumea in gura americanilor...
doinarac pe 24 martie 2010 22:20
"omserios" Asa este.
De fapt Oscarul 2010 e consumat......
Urmeaza Cannes, etc.

Teddy-T pe 24 martie 2010 22:23
eu nu cred ca Sandra nu-si merita oscaru
am vazut precious si mia placut filmu da nu atat de mult ca The blind side ,Gabourey Sidibe nici nu se compara cu Sandra sa fim seriosi :)))

atlas pe 24 martie 2010 22:30
wow ce de roluri in filme americane a avut acest Emil Hostina. roluri de ...... figurant. Brusc toti se trezesc specialisti in arta actorului. ba ca nu a jucat bine, ba ca a jucat ca o incepatoare.....bai dar voi tb sa fiti niste actori innascuti de aveti tupeul sa comentati chestiile astea. Sandra e buna si si-a meritat Oscarul. Punct.
omserios pe 24 martie 2010 22:33
Cand te vei invarti si tu prin cercuri cu oameni ca Anthony Hopkins sau Terry Gilliam vei putea sa te iei de respectivul. Acum nu ca as fi auzit eu de Emil Hostina pana acum, insa el se afla "in interior", asa ca probabil este mult mai avizat decat oricare dintre cei de aici.
Aleluia pe 24 martie 2010 22:45
A scris in sfarsit cineva ce aveam si eu pe suflet. Meryl streep trebuia sa castige oscarul. Sandra Bullock nu numai ca nu trebuia sa castige oscaru dar nici nu avea ce sa caute la nominalizari.... Meryl Streep a fost fenomenala in Julie and Julia, in mod normal sandra bullock n-avea nici o sansa... De anu acesta pentru mine oscarurile nu mai au nici o valoare
catallinn21 pe 24 martie 2010 23:09
gloria, nu vei schimba nici un palmares, istoria a fost scrisa; oscarul nu era al sandrei, dar l-a castigat si acum este; sandra merita cu desavarsire acest premiu. mi-a placut f mult si gaby sidibe in precious, totusi nu stiu cate sanse va avea in viitor sa mai apara macar la nominalizari daca nu la premianti
azul pe 24 martie 2010 23:41
ma amuza comentariile voastre rautacioase la adresa Sandrei, ei bine nu sunteti voi in masura sa apreciati cine merita sau nu.. puteti doar sa va dati cu parerea frumos, ca orice om sanatos si bine crescut. :)) cand o sa puteti fi obiectivi, poate veti aprecia cu adevarat un film/actor la adevarata sa valoare, dar asta ar implica cunostiinte in domeniu si un intelect ridicat.. asta este motivul pentru care exista profesionisti!!! iar expresii de genul: "sunteti niste han dicap ati care n-au nici o treaba cu aceasta arta a filmului", nu fac decat sa sublinieze mediocritatea si superficialitatea unei persoane.. acestea fiind spuse, sanatate si virtute, sa avem ce bea, manca si minte "multe"!
kurosawa pe 25 martie 2010 01:43
daca ar fi fost intr-o competitie precum cannes, berlin sau venice bullock nici nu ar fi fost bagata in seama
kurosawa pe 25 martie 2010 01:59
in gimnastica exista nota de pornire. adica daca faci un exercitiu cu nota de pornire din 9.8 nu poti intrece niciodata un exercitiu cu nota de pornire din 10 oricat de mult ai incerca. acum comparati personajele lui streep, mulligan si bullock? ce nota de pornire ati da voi? faceti abstractie de jocul actoricesc propriu-zis. bulock a jucat bine un rol ordinar. intri foarte usor in rolul respectiv. dar streep sau mulligan?
backstreet05 pe 25 martie 2010 11:36
yeah is a good actress
Aris Bodoc pe 25 martie 2010 14:25
Total de acord in ceea ce o priveste pe Meryl Streep si Helen Mirren. Una din cele doua ar fi meritat de 1000 de ori mai mult oscarul. Sandra Bullock nu este actrita de oscar...cel putin pana acum, ea doar s'a limitat la a reda un personaj. Ceea ce a salvat'o a fost povestea...nu inteleg pe deplin alegerea de anul acesta.
Liviu pe 25 martie 2010 15:15
Daca ati ajuns sa le comparati pe Meryl Streep si pe Helen Mirren cu Sandra Bullock, inseamna ca nu stiti nimic despre film si actorie ... aveam mai multe pretentii de la cinemagia

(Mesaj editat de moderator pentru jigniri catre ceilalti utilizatori)

isidore pe 25 martie 2010 15:58
pe bune, chiar se scriu astfel de articole pe cinemagia?
voi incerca sa mai raresc vizita pe-aci atunci.

theval pe 25 martie 2010 19:16
CARREY MULLIGAN
alesiairinuk pe 25 martie 2010 20:31
sunt fan a Sandrei Bullock si asteptam de foarte mult timp sa primeasca acest trofeu . Consider k e o actrita foarte buna si nu vad de ce ati propune voi o alta actrita pt Oscar .......
colinx pe 25 martie 2010 20:59
Meryl Streep. Cea mai buna actrita a tuturor timpurilor, cele mai multe nominalizari si, asha cum bine puncteaza Alec Baldwin la Oscars, cele mai multe pierderi. In privinta Oscarurilor pt actori: fiecare editie e Anul unui anumit actor. Acesta a fost anul Sandrei Bullock. Talentata tipa, dar nu de Oscar. A facut un rol de Oscar si i l-au dat pana au putut. Ca nah, Meryl Streep o sa mai fie nominalizata de inca 20 de ori pana ne paraseste. Deci va mai avea si alte ocazii. De altfel Meryl l-ar fi meritat de mai mult de 2 ori. Consider ca sa fi nominalizat e o onoare suficient de mare. Nu vedeti ca ne tot chinuim noi romanii sa primim recunoastere internationala macar printr-o nominalizare? Da' nici macar atat! Asha ca felicitari tuturor nominalizatilor. Toate respectele mele pentru geniul lui Meryl Streep!!!
atlas pe 25 martie 2010 21:24
"omserios" sa fim seriosi, faptul ca faci figuratie intr-un film in care apare Anthony Hopkins sau intr-un film ce e regizat de Terry Gilliam nu inseamna ca te si tragi de sireturi cu respectivii. daca era asa auzeam si noi ce ecest E.H.. Daca esti menajera Madonnei nu inseamna ca te si invarti in aceleasi cercuri cu diva desi ea s-ar putea sa-ti stie numele. Nu cred ca A.H. sau T.G. stiu cine este E.H..
Si pana una alta nici tu nu stii prin ce cercuri ma invart eu...

omserios pe 25 martie 2010 23:58
Si nici tu in ce cercuri ma invart eu ;)
ivvo pe 26 martie 2010 09:41
Sandra Bullock a meritat premiul primit! Vizionati filmul.....ar fi cel mai simplu sa va dati seama! Fara statistici,calcule,combinatii,permutari.....
Roxana pe 26 martie 2010 10:00
Draga Gloria Sauciuc (autoarea acestui articol) - parerile personale se spun pe bloguri, nu pe site-uri care ar trebui sa fie obiective.... Nu cred ca esti tu mai in masura decat Academia Americana de Film sa spui cine ar trebui sa ia Oscar si cine nu....
Ionutz pe 26 martie 2010 12:53
Nu ati mai avut ce face si ati scris un articol fara rost doar de dragu de a scrie ceva sa va bagati in seama(nu is fan acestei expresii dar aici se potriveste de minune), nu pot sa zic sa sunt un mare fan Sandra Bullock dar aici nu se mai poate adauga nimic isi merita Oscarul pt acest film pe deplin.parerea mea.
ingerashuldemonic pe 26 martie 2010 14:56
"articolul" nu-si are rostul....fara suparare:D
cinefil pe 26 martie 2010 15:15
lasati si voi articolele de genul pt ca nu sunteti voi mai experimentati decat cei de la Academy. cu siguranta ei nu au ales-o degeaba pe Sandra Bullock
ion pe 27 martie 2010 12:00
deci aia care au decernat premiile sunt idioti si nu au nici o treaba cu cinematografia!
Cam asa reiesi din acest reportaj, scis de cel mai mare critit din lume....

ella pe 30 martie 2010 13:03
Am vazut majoritatea din filmele propuse de cinemagia pentru oscar... dar sincer eu consider ca sandra a luat oscarul pe buna dreptate. Eu una personal am ramas profund impresionata de firul narativ al filmului si de personajul sandrei. Pacat ca cinemagia considera ca nu a meritat oscarul si imi pare rau sa contrazic, iar articolul scris este subiectiv, de parca cel care l-a publicat ar avea ceva cu Sandra, si nu a fost scris ca o parere proprie. Au mai fost persoane care au considerat ca sandra nu a meritat oscarul dar au lasat sa sune doar ca o parere si nu ca o acuzatie la adresa actritei care are totusi un renume si a jucat, mentionez, din punctul meu de vedere EXCEPTIONAL in the blind side
Gaetano pe 30 martie 2010 13:18
Asa suntem noi romanii, destepti gramada. Vorba aceea: dupa ploaie clop ( palarie ) de paie !!
Total de acord cu Roxana: " parerile personale se spun pe bloguri, nu pe site-uri care ar trebui sa fie obiective.... Nu cred ca esti tu mai in masura decat Academia Americana de Film sa spui cine ar trebui sa ia Oscar si cine nu.... "
Poate are ceva frustrari autoarea articolului, sau nu avea dispozitia necesara sa urmareasca filmul.

Alina pe 1 aprilie 2010 21:41
Imi pare rau dar te inseli...chiar il merita, e o actrita foarte talentata si amuzanta. Face niste comedii jos palaria...si nu numai.
Radu1711 pe 7 aprilie 2010 13:45
eu cred ca Sandra Bullock merita si ea un Oscar pentru efortul depus anul trecut in filmele in care a jucat, este o actrita model, frumoasa, vesela tot timpul si talentata
Ammelie pe 8 aprilie 2010 00:37
Interesant articolul. Subiectiv, eu as alege-o pe Carey Mullingan, obiectiv - daca m-as stradui - probabil pe Meryl Streep.
ralukank pe 29 aprilie 2010 19:15
sunt total de acord cu acest articol si sunt de parere ca Meryl Streep trebuia sa ia oscarul pentru Julie&Julia, nu zic ca The Blind Side nu a fost un film bun si ca Bullock nu l-a interpretat bine, dar celelalte actrite nominalizate, in special Streep au fost cu mult mai bune!!!
White.Lily pe 11 mai 2010 20:16
Desi o apreciez foarte mult de S.Bullok trebuie sa recunosc, ca Meryl Streep a fost mult mai efervescenta si delicioasa si chiar ar fi meritat oscarul.

Insa imi place foarte mult si cum a jucat S. Bullok. Avand in vedere toate rolurile haioase pe care le-a avut pana acum in comedii, a reusit totusi sa fie destul de convingatoare si intr-o drama.

Oricum, foarte interesant acest articol!

alexaa pe 20 mai 2010 12:13
asa e sandra bullock nu merita oscarul .acesta apartinea lui meryl streep dar i-a fost furat asa cum s-a mai intamplat si in trecut de foarte multe ori. nu poti compara o actrita mediocra asa cum e bullock care din 10 filme daca 1 este mai stralucit cu talentul nesfarsit al lui meryl streep.cat despre rolul din the blind side, bullock are aceeasi expresia a fetei pe tot parcursul filmului ducand personajul intr-o zone unde se simte sigura si unde nu tb sa-si depaseasca limitele sau sa-si asume riscuri actoricesti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells