Marjane Satrapi, premiul juriului la Cannes

de Gloria-Mona Sauciuc în 28 Mai 2007
Marjane Satrapi, premiul juriului la Cannes

Interviul acordat Cinemagiei de catre Marjane Satrapi, castigatoarea de anul acesta a unui premiu Ex-Aequo al Juriului pentru productia Persepolis, a inceput cu felicitarile cineastei pentru filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile al lui Cristian Mungiu. "Tin sa precizez ca mi-a placut foarte mult productia romaneasca si ca il felicit pe regizor pentru marele premiu la Cannes". Marjane Satrapi este desenatoare iraniana care a facut din patru volume best-seller de benzi desenate (o saga autobiografica), foarte cunoscute prin controversele starnite, un film de animatie: Persepolis. E vorba despre viata lui Marjane la Teheran, despre trairea revolutiei, apoi instaurarea Republicii Islamice, razboiul impotriva Irak-ului si exilul la Viena. Unde va invata ce este libertatea, dragostea, dar si diferenta de ceilalti. Marjane Satrapi a spus ca a preferat animatia pentru ca un film in imagini reale ar fi pierdut universalitatea povestii. "Desenul permite sa pastrezi o coerenta, o unitate la care participa tratarea in alb-negru a povestii. Daca banda desenata a avut succes international este pentru ca fiecare a putut sa se identifice cu aceasta poveste desenate minimalist." Filmul nu este un desen animat, la nivel de expresii ale fetei nu s-a putut realiza decat foarte putin, productia apropiindu-se ca stil de "expresionismul german sau neorealismul Italian" a mai spus Satrapi. Premiul Ex-Aequo al Juriului s-a acordat anul acesta si productiei Lumiere silencieuse/Stelle licht.

Taguri:  Marjane Satrapi

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells