Serialul HBO Hacks a ajuns deja la al treilea sezon şi dovedeşte că rămâne o explorare la fel de amuzantă şi relevantă a itinerariului unor femei în ceea ce este considerat a fi a man's world, adică lumea stand-up-ului. O poveste a diferenţei dintre generaţii şi un omagiu adus ideii că toţi avem ceva de învăţat unii de la alţii, oricât de diferiţi am fi, Hacks captivează cu o perspectivă credibilă şi intransigentă asupra showbiz-ului, locul unde lumina puternică a reflectoarelor distrage atenţia de la aspectele mai sumbre din spatele ei.
În centrul atenţiei este Deborah Vance (Jean Smart, în formă maximă), o comediană cu o lungă carieră în spate şi cap de afiş al unui popular show de stand-up găzduit de unul dintre cele mai mari şi flamboaiante cazinouri din Las Vegas. Mândră şi încăpăţânată, lui Deborah îi cade cerul în cap când cazinoul îi cere să cedeze spectacole şi altor comedieni, în speranţa de a atrage un public mai tânăr. În timpul acestei crize, managerul ei, Jimmy (Paul W. Downs, co-creator al serialului), o angajează pe tânăra Ava (Hannah Einbinder) să scrie glume pentru Deborah. Chiar dacă primul contact este conflictual, cele două femei vor deveni aliate într-o luptă împotriva îmbătrânirii, a corectitudinii politice, a irelevanţei şi a unui mediu în care a fi femeie a fost dintotdeauna un handicap.
Hacks este unul din acele seriale în care pare că se aliniază toate planetele. Are un scenariu actual, relevant şi amuzant, interpretări ireproşabile, dar şi un mesaj ataşant. În comparaţie cu un alt celebru serial cu subiect similar, The Marvelous Mrs. Maisel, despre Midge (Rachel Brosnahan), o casnică din New York-ul anilor '50 care are o ascensiune fulminantă în lumea cluburilor de stand-up, Hacks se simte mai puţin "lucrat" şi mai sincer.
Pe lângă naturaleţea interacţiunilor şi a replicilor din scenariu, interpretarea lui Smart (nu degeaba a luat două Emmy-uri în ani consecutivi) şi Einbinder aduce o onestitate rareori văzută pe micile ecrane. Deşi un hit ireproşabil, pe mine The Marvelous Mrs. Maisel m-a pierdut din cauza acelor replici prea mitraliate şi prea teatrale, în spatele cărora ghiceşti ore peste ore de repetiţii realizate asiduu până la perfecţiune. Prin comparaţie, Hacks se simte ca o interacţiune a unor persoane reale, în viaţa cărora s-a insinuat, cu totul întâmplător, o cameră de luat vederi.
Nu ai cum să nu te înclini în faţa lui Jean Smart şi a personajului ei. Indiscutabil o "scorpie", Deborah a înaintat în carieră într-o lume când femeile erau mai degrabă chipuri şi nu creiere. Serialul foloseşte câteva metode inventive pentru a aduce în prim-plan trecutul, arătând cum acesta a şlefuit-o pe Deborah cea de acum. Eroina a trăit timpuri când totul părea imposibil, în timp ce Ava trăieşte într-o perioadă când totul pare posibil, iar Hacks invită la o discuţie şi o meditaţie cu privire la acest contrast care nu e prea departe de unul din paradoxurile cinema-ului românesc: cum a fost posibil ca în comunism regizorii români să creeze atâtea capodopere în ciuda cenzurii, iar dispariţia acesteia în anii '90 să ducă la un întreg deceniu de filme execrabile?
Din punctul de vedere al lui Deborah, Hacks este un serial despre reinventare. Din punctul de vedere al lui Ava, este despre modul cum un milenial poate tăia avalanşa de zgomot care ne înconjoară, ajungând să înveţe din greşeli şi să facă alegerile cele mai dificile fără să privească în urmă. Ambele protagoniste evoluează - fiecare în felul ei - şi, chiar dacă nu ajung prietene per se, între ele se dezvoltă ceva ce poate fi chiar mai preţios decât prietenia: stima reciprocă şi stima de sine. Când majoritatea producţiilor de la Hollywood brodează pe ideea că prietenia este mult mai greu de clădit între două femei decât între doi bărbaţi, Hacks este o gură de aer proaspăt şi în acest sens, un plus care se adaugă la celelalte, considerabile.
