Mad Men, printre cele mai multe nominalizări la premiile Emmy 2011

de Cristina Grigore în 15 Iul 2011
Mad Men, printre cele mai multe nominalizări la premiile Emmy 2011

Au fost anunţate nominalizările pentru cea dea 63-a ediţie a premiilor Emmy, ce vor avea loc în Los Angeles, pe 18 septembrie, scrie The Guardian. Ceremonia va fi prezentată de una din vedetele serialului Glee, Jane Lynch.

Câştigătoare, anul trecut, al unui premiu Emmy pentru rolul secundar din serialul de comedie amintit, Lynch a primit şi de această dată o nominalizare.

Mildred Pierce, mini-seria HBO cu Kate Winslet în rol principal şi Mad Men domină nominalizările, cu cele 21, respectiv 19 categorii la care concurează. Winslet s-a calificat pentru categoria cea mai bună actriţă dintr-un film sau mini-serie, în timp ce Guy Pearce, Evan Rachel Wood şi Melissa Leo au fost menţionaţi pentru rolurile secundare.

La categoria Cel mai bun serial–dramă, Mad Men, răsplătit deja cu trei premi Emmy în anii trecuţi, a primit nominalizări pentru Jon Hamm, Elisabeth Moss şi, în rolurile secundare, Christina Hendricks şi John Slattery. Alte seriale–dramă aflate în competiţie: Boardwalk Empire (18 nominalizări), Game of Thrones (13 nominalizări) sau The Good Wife (9 nominalizări).

Pentru premiul categoriei Cel mai bun serial de comedie s-au înscris în cursă producţiile Modern Family (17 nominalizări), 30 Rock (13 nominalizări), Glee (12 nominalizări), dar şi Parks and Recreation, The Bing Bang Theory, The Office.

Premiile Emmy, acordate de Academy of Television & Sciences sunt considerate echivalentul Oscarurilor din cinematografie şi recompensează cele mai bune seriale şi filme de televiziune din SUA.

Iată lista principalelor nominalizări:

Cel mai bun serial de comedie:

The Big Bang Theory
Glee
Modern Family
The Office
Parks and Recreation
30 Rock

Cel mai bun actor într-un serial de comedie:

Matt LeBlance, Episodes
Louis C.K, Louie
Steve Carell, The Office
Johnny Galecki, The Big Bang Theory
Jim Parsons, The Big Bang Theory
Alec Baldwin, 30 Rock

Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie:

Amy Poehler, Parks and Recreations
Edie Falco, Nurse Jackie
Laura Linney, The Big C
Melissa McCarthy, Mike & Molly
Martha Plimpton, Raising Hope
Tina Fey, 30 Rock

Cel mai bun actor secundar într-un serial de comedie:

Chris Colfer, Glee
Jesse Tyler Ferguson, Modern Family
Jon Cryer, Two and a Half Men
Ty Burrell, Modern Family
Neil Patrick Harris, How I Met Your Mother
Eric Stonestreet, Modern Family

Cea mai bună actriţă secundară într-un serial de comedie:

Jane Lynch, Glee
Kristen Wiig, Saturday Night Live
Julie Bowen, Modern Family
Jane Krakowski, 30 Rock
Holland Taylor, Two and a Half Men
Sofia Veraga, Modern Family

Cel mai bun serial-dramă:

Boardwalk Empire
Dexter
Friday Night Lights
The Good Wife
Game of Thrones
Mad Men

Cel mai bun actor într-un serial-dramă:

Jon Hamm, Mad Men
Hugh Lauire, House
Kyle Chander, Friday Night Lights
Michael C. Hall, Dexter
Timothy Olyphant, Justified
Steve Buscemi, Boardwalk Empire

Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă:

Elisabeth Moss, Mad Men
Mariska Hargitay, Law and Order: Special Victims Unit
Kathy Bates, Harry’s Law
Mirielle Enos, The Killing
Julianna Marulies, The Good Wife
Connie Britton, Friday Night Lights

Cel mai bun actor secundar într-un serial-dramă:

John Slattery, Mad Men
Walton Goggins, Justified
Alan Cummings, The Good Wife
Josh Charles, The Good Wife
Andre Braugher, Men of a Certain Age
Peter Dinklage, Game of Thrones

Cea mai bună actriţă secundară într-un serial-dramă:

Christina Hendricks, Mad Men
Kelly McDonald, Boardwalk Empire
Michelle Forbes, The Killing
Archie Panjabi, The Good Wife
Christine Baranski, The Good Wife
Margo Martindale, Justified

Cel mai bun film sau mini-serie TV:

Cinema Verité
Downton Abbey
The Kennedys
Mildred Pierce
Pillars of the Earth
Too Big to Fail

Cel mai bun actor într-un film sau mini-serie:

Idris Elba, Luther
Laurence Fishburne, Thurgood
William Hurt, Too Big to Fail
Greg Kinnear, The Kennedys
Barry Pepper, The Kennedys
Edgar Ramirez, Carlos

Cea mai bună actriţă într-un film sau mini-serie:

Taraji P. Henson, Taken From Me: The Tiffany Rubin Story
Diane Lane, Cinema Verité
Jean Marsh, Upstairs Downstairs
Elizabeth McGovern, Downton Abbey
Kate Winslet, Mildred Pierce

Cel mai bun actor secundar într-un film sau mini-serie:

Paul Giamatti, Too Big to Fail
Brian F. O'Byrne, Mildred Pierce
Guy Pearce, Mildred Pierce
Tom Wilkinson, The Kennedys
James Woods, Too Big to Fail

Cea mai bună actriţă secundară într-un film sau mini-serie:

Maggie Smith, Downton Abbey
Evan Rachel Wood, Mildred Pierce
Melissa Leo, Mildred Pierce
Mare Winningham, Mildred Pierce
Eileen Atkins, Downton Abbey



Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 15 iulie 2011 09:51
Sper sa castige The big bang theory, Matt LeBlance pentru primele doua categorii.
Bayard pe 15 iulie 2011 13:05
Hm, batalia o sa fie clar intre Boardwalk Empire si Mad Men, chit ca eu as vrea sa castige Game of Thrones :).... la comedii, ori Modern Family ori The Big Bang Theory... in rest nu ma pronunt, am vazut prea putine dintre ele. Dinklage sigur ia supporting male role.
Crist11 pe 15 iulie 2011 16:02
Sa castige cel mai bun film ...
21robert pe 15 iulie 2011 16:08
la comedie e batalie mare:D nu stiu ce sa aleg, la toate is =))))))))
AleX_polo_7 pe 15 iulie 2011 18:44
de dr. house au uitat?
alex_il_fenomeno pe 16 iulie 2011 11:04
ceva cu adevarat surprinzator ! ma mira ca acest serial a primit atat de multe nominaizari ! sa vedem acum cate premii va castiga !
Sorin87 pe 16 iulie 2011 12:18
eu cred ca este un film reusit Mad Men, merita nominalizarile

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells