Lambert Wilson: "îmi folosesc fiecare centimetru de piele, inimă şi creier în slujba personajului"

Lambert Wilson ar putea lua un premiu de interpretare duminică seara la Cannes pentru rolul din Des hommes et des Dieux, film distins deja cu premiul Juriului Ecumenic. Wilson joacă rolul abatelui dintr-o mănăstire a ordinului cistercian, de la Tibhirine - Algeria. Opt călugări creştini francezi trăiesc în această mănăstire, în bună înţelegere cu confraţii lor musulmani. Însă atunci când o echipă de muncitori croaţi este masacrată de un grup islamic armat, în zonă se instalează teroarea. Armata propune călugărilor să intre sub protecţie. Aceştia refuză. În pofida pericolelor tot mai mari care îi înconjoară, călugării aleg să rămână, fie ce-o fi - şi ameninţarea persistă zi după zi... Filmul este inspirat din viaţa călugărilor ordinului cistercian de la Tibhirine, Algeria, din 1993 - şi până la dispariţia lor, în 1996. 

Lambert Wilson a captat toată atenţia la conferinţa de presă şi la photocall, prin gesturi şi vestimentaţie. Detalii aici. Foarte "în priză" a fost şi la interviul acordat Cinemagia la Cannes. Avea o efervescenţă şi o pasiune cu care vorbea despre Des hommes et des Dieux ce te făceau să iubeşti filmul, de altfel ca valoare printre primele cinci din competiţia pentru Palme d'Or.

A fost necesar să vă abţineţi de la propria latură interioară jucând rolul călugărului cistercian?
 Nu văd de ce ar trebui să te rupi de lumea ta interioară, deoarece prin asta îţi îmbogăţeşti personajul. Însă eu nu am devenit personajul, ci îmi folosesc fiecare centimetru de piele, inimă şi creier pe care mi le pun în slujba personajului. Asta încerc în general când joc un rol. Şi ţine de metoda lui Stanislavski pe care am învăţat-o în Anglia: nu îl atragi pe personaj spre tine, ci te deplasezi tu către personaj. Celelalte subiecte sunt mai mult private: ştiţi, credinţa/ viziunea mea e prea puţin importantă comparativ cu potenţialul filmului de a sensibiliza oamenii. Filmul vine într-un moment când, mai mult decât în alte perioade, oamenii încă mai omoară şi fac rău în numele lui Dumnezeu. Religia pare să fi invadat toate ţările, iar o anumită perspectivă asupra a ceea ce religia ar trebui să fie ia oamenilor capul şi îi face cruzi.

Împărtăşiţi şi dumneavoastră viziunea filmului - că uneori răul este perpetuat prin religie?
Cred că oamenii care fac rău celorlalţi par să fie organizaţi în mod activ, aşa că, da, multe vieţi se pierd datorită fanaticilor religioşi. Şi, totuşi  - sincer - cred că majoritatea oamenilor de pe pământ sunt dominaţi de bunătate şi sentimente bune. Dar există câţiva oameni care folosesc religia ca un instrument pentru a conduce măcar o parte din lume, dacă nu toată lumea. Aici intră în chestiune politica. Mesajul cel mai puternic al filmului se adresează conducătorilor politici şi tuturor oamenilor în general: separaţi cele pământeşti, ale politicii şi ale guvernelor de aspiraţiile spirituale ale oamenilor!

Filmul este despre cum să fii om, nu neapărat creştin. Christian de Cherge a avut tentativa de a face o punte între creştinism şi islamism, şi a reuşit până la un punct. Acum, auzim în fiecare dimineaţă că mor oameni în Israel şi Afghanistan, unde interferează politica şi religia [ambele sunt percepute ca ţări sfinte - n.red.].

La ora actuală, se fac multe nelegiuri - mai ales datorită noilor arme şi noilor tehnologii de comunicaţie, răul poate călători oriunde în lume. Răul e reprezentat de foarte puţini oameni - dar, din nefericire, aceştia sunt foarte puternici. Din păcate, pe Internet pot călători şi ideile bune, şi ideile rele. Astea sunt vremurile în care trăim azi.

De ce călugării nu pleacă din Tibhirine înapoi în Franţa? Ei probabil ştiu că vor muri.
Da, ştiau că va fi aşa, şi acceptă acest lucru. E un mare mister ce e în inima oamenilor. Ştim, din punct de vedere istoric, că oameni aflaţi în pericol din cauza credinţei lor nu au fugit, chiar dacă au ajuns să fie ucişi din cauza credinţei lor. La fel, călugării au rămas impasibili în faţa pericolului datorită credinţei lor extraordinare. Ei vor doar să fie aproape de Dumnezeu, şi să realizeze cât mai mult bine în viaţa care le-a fost dată. Asta e şi misiunea noastră ca actori, artişti, ziarişti. Vrem ca adevărul să iasă la iveală, vrem să răspândim iubire. Probabil le-a luat ceva până să înţeleagă asta, dar au înţeles-o cu siguranţă când au fost răpiţi. La modul cinic, aş putea spune că exemplul lor e bun din punctul de vedere al PR-ului, scoţând în evidenţă legătura între creştinism şi lumea islamului.

Călugării nu erau mari teoreticieni, nu vorbeau mult. De fapt, punctele de vedere cele mai dure împotriva fundamentaliştilor erau susţinute de localnicii în vârstă, sau de autorităţi. A fost dificil pentru voi ca actori, deoarece cuvintele sunt mijloace puternice de exprimare, iar acum trebuia să le înlocuiţi cu priviri sau gesturi?
Cred că marea calitate a acestui film este că a fost foarte bine scris, iar Xavier Beauvois ne-a ajutat pe toţi actorii, iar el ne-a făcut să uităm de noi ca persoane. Trebuia să avem încredere deplină în el, şi am ajuns să fim captivaţi cu totul de personajele pe care le-am jucat. Nu a fost vorba să seducem publicul. Noi suntem noi, poate avem altă credinţă. Din punctul meu de vedere, fac parte din cei care odată ce întâlnesc credinţa, nu se agaţă de ea, ci merg mai departe şi pot s-o privească de sus. Religia e doar unul din mijloacele prin care poţi ajunge la Dumnezeu.

S-a vorbit despre eliberarea de a juca fără machiaj şi cu costume simple. Asta poate duce la un joc mai bun a actorului în film?
Pe călugări, ţinuta îi apropie, dar în acelaşi timp le scoate în evidenţă individualitatea. Deci filmul e despre feţe, despre oameni. Filmul eludează problema identităţii convenţionale şi scoate la iveală altă identitate - faţa omului.

De ce aţi ales acest rol? A fost un mijloc de a arăta cu degetul terorismul global?
Nu asta e ideea, nu terorismul e ţinta criticilor, ţinta sunt guvernele, de exemplu guvernul algerian. Terorismul este uman, de aceea atunci când în film moare un terorist, personajul meu îşi face cruce, pentru că şi teroristul este un om pentru sufletul căruia e bine să te rogi. Lucrul căruia filmul i se opune este, de fapt, opresiunea. Terorismul, da, este o formă de opresiune la începutul filmului, până la scena de la Crăciun atunci când teroriştii se află faţă în faţă cu călugării şi are loc o interacţiune de la om la om. Ce se întâmplă mai târziu, că sunt răpiţi, de fapt e o operaţiune a membrilor armatei algeriene deghizaţi în terorişti (ceea ce e foarte uşor într-un loc îndepărtat), lucru observat de localnici (pe baza unei diferenţe de accent). Realitatea era că localnicii îi iubeau, şi chiar teroriştii îi iubeau . Când au fost răpiţi, i-a răpit o bandă alcătuită din soldaţi deghizaţi, de fapt alţi terorişti.

Filmul se opune manipulării şi minciunilor puse la cale de guvernul algerian. Faptul că s-au găsit numai capetele cadavrelor arată că, de fapt, moartea a survenit nu prin decapitare, ci în urma atacului unor elicoptere ale guvernului.

Cum a reacţionat biserica la momentul respectiv?
Cred că întotdeauna Christian de Cherge a fost respectuos faţă de Vatican şi de biserică în general. Una din scenele tăiate din film arată cum un episcop din Alger, episcopul lor într-un fel, le cere să plece, dar se înţelege cum că ar prefera ca ei să stea, deoarece reprezintă o prezenţă catolică. Deşi le anticipează martiriul. E ca şi cum ar spune: "Noi, biserica catolică, nu cedăm. Până moare ultimul om, noi vom fi acolo". În ultima scenă din film, Christian de Cherge e gata să renunţe la tot, susţinându-i de asemenea şi pe călugări, dar nu pentru că doreşte să fie un martir, un sfânt cu orice preţ.

Vorbind despre politică, ce consideraţi despre iniţiativa de a interzice vălul musulman în ţările europene?
Din punct de vedere politic e praf în ochi, e un gest mediatizat care trebuie să distragă atenţia de la problemele reale ale ţării: apărarea capitalismului, nedreptatea socială. Vălul (burkha) poate fi practic, iar femeile care îl poartă aleg ca să îl poarte...

Michael Lonsdale, prezent şi el la interviu: ...Le obligă soţii, credinţa...
Lambert Wilson: Da, dar problema vălului e un falsă. E o tehnică a guvernului de manipulare pentru a distrage atenţia de la problemele reale.

Michael Lonsdale: Ştiţi, pe când eram copil trăiam în Maroc, şi toate femeile din oraşul Fez aveau feţele acoperite. Puteai să vezi doar un ochi! Nu poţi trăi aşa în viaţa modernă, asemenea femei sunt condamnate! E un mormânt viu! Nu poate merge nicăieri. Şi în plus, o asemenea ţinută poate permite să ascundă o armă, e periculos!

Personajul jucat de Michael Lonsdale este un doctor. L-aţi construit pornind de la persoane şi mărturii reale sau a fost necesar să-l construieşti de la zero?

Michael Lonsdale: Da, am văzut un material filmat în care se mişca şi vorbea. În schimb, călugării care îl cunoscuseră nu voiau să vorbească despre el, ceea ce reprezintă o greşeală.

Aţi vizitat o mănăstire pentru a vă documenta?
Michael Lonsdale: Am fost la multe alte mănăstiri.
Lambert Wilson: Da, am stat la una o vreme. Am avut discuţii interesante cu unul dintre călugări, un italian la şaizeci şi ceva de ani, pe care vreau să-l revăd. Creştea flori, animale. A fost ca un antrenor pentru mine. La călugări vine lumea, nu merg ei să-i vadă pe alţii.

E un moment minunat în film, în care părintele Christian are dubii dacă să lase un ziarist să vină sau nu la mănăstire, iar unul dintre călugării remarcă "ei bine, speranţa nu este unul din subiectele interesante pentru ziarişti"...
 Lambert Wilson: Asta e unul din lucrurile frumoase ale filmului. În pofida vremii, şi a faptului că regizorul are o atitudine schimbătoare, am simţit că filmul are o misiune, iar noi suntem aici să-l apărăm, să facem parte din această misiune. Iar dacă unul dintre noi, sau toţi, vom câştiga premiul, vom susţine mult mai sus şi tare mesajul filmului: chiar dacă începe cu antagonismul dintre două religii, una foarte ferventă - catolicismul- şi una mai degrabă violentă -islamismul, am observat că toţi musulmanii sunt foarte credincioşi.

Care sunt perspectivele dumneavoastră ca actor după prezenţa la Cannes? Mai multe roluri?
Lambert Wilson: Nu-mi pasă de nimic, pur şi simplu trăiesc momentul, premiile vor veni la timpul lor, eu am fost ales pentru două roluri de protagonist la Cannes [inclusiv în La princesse de Montpensier - n.red.] . Ceea ce aştept este să transmit mesajul, festivalul este o formalitate, iar dorinţa mea este să se înţeleagă că oamenii nu trebuie să se mai omoare în numele lui Dumnezeu.
Michael Lonsdale: Nu mă aştept nici eu la nimic. Este minunat că am ajuns aici, deoarece puţine filme cu subiect religios ajung la Cannes.