« Înapoi la pagina festivalului

Nikita Mihalkov: „Întreaga omenire îşi pierde imunitatea în faţa răului"

de Gloria Sauciuc in 31 Mai 2010
Copyright Cinemagia

Corespondenţă de la Festival. Nikita Mihalkov vine la Cannes cu o poveste tragică, traumatică, a vieţii celor prinşi într-un război în care trei sferturi dintre cei născuţi în 1920 au pierit pe front, luptând cu baionete contra tancurilor nemţeşti; acesta este sequel-ul la Burnt by the Sun. Primul film din serie a câştigat Oscarul pentru Film străin, iar al doilea candidează anul acesta pentru Palme d'Or. Aflat la Cannes, regizorul Nikita Mihalkov a stat de vorbă cu corespondentul Cinemagia la festival, într-un interviu de 30 de minute. Bonus: nu rata galeria foto ataşată articolului.


A fost greu să strângeţi bani pentru film, pentru că, din ceea ce am citit, e cel mai scump film rusesc până la ora actuală?

După cum spunem, în Rusia jumătate din viaţă lucrezi ca să-ţi capeţi un nume, cealaltă jumătate numele tău lucrează pentru tine. Am primit două milioane de la stat: un milion pentru primul film, un milion pentru al doilea film. De la guvern. A fost maximul pe care au putut să mi-l dea. Iar eu am strâns restul de bani: de la investitori, de la bănci, de la sponsori, doar eu i-am strâns. Desigur că e convenabil pentru unii să zică: a luat toţi banii pentru cinematograf de la guvern şi i-a băgat într-un singur film. Dar asta nu e adevărat. Lucrurile astea sunt foarte uşor de infirmat.

Dar, pe de altă parte, a fost greu să coordonaţi totul, pentru că filmările au durat mult. Asta cere multă energie, atât din partea regizorului cât şi din partea echipei.

Cred că la ora actuală am o echipă cu care aş putea face orice proiect. Ei sunt capabili să facă orice film. Sunt oameni care pot lucra pe mari distanţe. Asta e foarte important, deoarece vorbim despre renaşterea industriei cinematografului în ţară. Ar trebui să fie o industrie la scară largă: lucrezi ceva, îţi iei banii, pleci în Hawaii. Şi mai e ceva şi mai important: de obicei, când termini filmul, îţi spui "Slavă Domnului că s-a terminat!" - după opt ani. Cu noi, din contra, în ultima zi de filmare, nu voiam să ne oprim... poate mai filmăm ceva. Ăsta e un semn foarte important. Ceea ce înseamnă că oamenii nu lucrau pentru bani, ci pentru că le plăcea ceea ce făceau.

Noaptea trecută, la film, a fost o reacţie a unor colegi care au susţinut că faceţi filme pro-Putin. Nu am fost de acord cu ei, deoarece ar trebui să descopere importanţa poveştii pe care o spuneţi. Spuneţi-ne ceva despre aspectul acesta pro-Putin.

Atunci când cineva caută ceva, va găsi, de orice e vorba. Dacă vreau să îl găsesc pe Brad Pitt, îl voi găsi pe Brad Pitt... Unde e Putin în filmul meu, în tanc, în avion, în satul care arde sau între cei care îl ard, în cabinetul lui Stalin, unde? Hârtia suportă totul... De asemenea, ştiu că unii de asemenea au spus că e un film pro-Stalin. Însă mereu se face rescrierea istoriei, în special din toate colţurile Uniunii Europene, al regatului Europei. Despre acest regat al Europei, părerea mea personală e că e naiv să iei 15 oameni bătrâni şi să zici că ai făcut din ei un om tânăr. Vei face doar un azil de bătrâni. Dar unii oameni trăiesc şi cred în această iluzie. Dar nu văd ce sens ar avea să impun în film aceste idei.

Evenimentele descrise în film sunt inspirate din incidente povestite de martori sau sunt elemente de ficţiune?

Da, fiecare scenă din film e inspirată de un eveniment real. Poate evenimentul respectiv nu s-a întâmplat exact în acel moment, de exemplu în scena cu incendierea partizanilor, deoarece asta a avut loc în 1941 - partizanii încă nu existau atunci. E important să ştii când nu spui exact adevărul istoric, dar din raţiuni artistice poţi s-o faci, nu pentru că nu ai şti cum s-au întâmplat lucrurile.

Era aşa de importantă pe-atunci religia pentru tineri?

E scena în care soldaţi tătari-musulmani, se aşază şi se roagă. Sunt multe asemenea mesaje ascunse în film, dar pentru a le putea înţelege trebuie să sapi în film, nu numai să stai în fotoliu cu punga de popcorn.

De ce v-aţi hotărât să vorbiţi despre asta tocmai acum?

Pentru că întreaga omenire, şi în special ruşii, îşi pierd această imunitate în faţa răului. Pentru că fiecare îşi îngustează orizontul la propriile lui probleme, care lui îi par uriaşe. Şi asta a fost obiectivul meu, să vină cineva la film şi după ce îl vede să priceapă că aşa-zisele lui probleme sunt minime. Pentru că micile lucruri - să te plimbi, să vorbeşti cu părinţii - acestea sunt fericirea. Doar atunci când le pierzi, înţelegi că asta era fericirea. Lumea preocupată de glamour nu se simte bine urmărind filmul, dar noi trebuie să-l înţelegem. În special tinerii trebuie să-l înţeleagă. Am primit un număr imens de scrisori de la tineri.

 Şi reacţia a fost pozitivă?

 Da, tinerii au pătruns profunzimea lucrurilor. Când au scris de bine n-au scris în ziare sau pe Internet, mi-au scris mie personal. Însă atunci când au avut de scris ceva rău, s-au dus în public.

Care este motivul pentru care colegii v-au acuzat că sunteţi în slujba unui dictator - al lui Putin? Din cauza banilor?

Oricare ar fi fost motivul, ştiu că atunci când iubeşti ceva nu trebuie să explici de ce, dar atunci când nu îţi place trebuie să explici şi să găseşti o mie de motive. Poţi spune orice despre oricine, cum ar fi că 100 de oameni au protestat părăsind uniunea regizorilor, dar dacă te uiţi îndeaproape vezi că e ridicol, deoarece mulţi nu au fost membri de la început. 35 dintre ei nu-şi plătiseră cotizaţia pentru 5 sau 10 ani, deci au fost excluşi automat. Ştiţi căte cereri au fost pentru a părăsi uniunea regizorilor? Doar patru. Şi toate ziarele scriu despre asta, Libération, Le Monde... De aceea lucrurile trebuie privite îndeaproape.

Care este poziţia mass-media în Rusia? Există un punct de vedere asupra celui de-Al Doilea Război Mondial pe care aţi vrut să-l exprimaţi?

Da, aici am vorbit despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, cum numim noi cel de-Al Doilea Război Mondial. E un război cu totul diferit: nu e ca şi cum ai lupta în străinătate, în Vietnam, în Coreea. E dezastru, sânge, suferinţe, dar e altfel atunci când războiul e la tine acasă. Atunci când e în altă ţară numai soldaţii se luptă, dar atunci când e în ţara ta totul luptă: pământul luptă, copiii luptă, casele, obiectele luptă. Şi e multă metafizică în acest film. Primul aspect este metafizica distrugerii. Iar a doua parte, sper, va vorbi despre metafizica creaţiei. Iar acest film va fi echilibrat de partea a doua.

Când se va petrece partea a doua a acestui sequel? După război?

Primul film se împarte între două momente, 1941 apoi 1943 şi din nou 1941. Însă al doilea film se va petrece în decursul a doar opt zile.
 
Între metafizica distrugerii şi metafizica creaţiei, în film există metafizica sacrificiului.

Da, însă filmul nu trebuie explicat, trebuie simţit de cei care văd filmul. Unde e Dumnezeu când oamenii se luptă, unde e adevărul când războiul e în toi? Au avut dreptate ţăranii nelăsând fata să intre înăuntru? Sigur că într-un fel au avut drepate, de ce aş lăsa pe un străin să intre riscându-mi proprii copii? Au meritat să fie arşi pentru că au lăsat să intre un om în casă? Şi femeia care a omorât doi germani, n-a avut dreptate? Asta este problema, că fiecare are propriul adevăr. Dar lucrul cel mai important e pentru ce au făcut ce au făcut? Cei care nu au lăsat-o pe fată înăuntru se gândeau cum vor trăi, şi nu pentru ce vor trăi. Asta e principala întrebare.

Pe cine aţi propune drept preşedinte al Rusiei?

Nu ştiu ce să spun...(râde). E prima persoană care mă întreabă asta... Fiecare îşi face meseria.

Andrei Konchalovsky - întrebat fiind dacă ţi-a arătat ţie înainte filmul 3D de animaţie pe care l-a făcut - a răspuns că sunteţi ca doi lei care dau târcoale la acelaşi tufiş...

Nu e adevărat, eu sunt cel mai mic, eu am respect pentru cei mai în vârstă. Dar dacă el dă târcoale la tufişul meu, e treaba lui.

Finalul filmului, deşi profund uman, are o scenă cu nuanţă erotică. De ce, dintre toate aspectele războiului, care se puteau arăta în scena de final, aţi ales o astfel de încheiere? Are vreo legătură această scenă cu modul în care va continua Burnt by the Sun 2?

Bineînţeles! Filmul e gândit pentru a avea o continuare.

Acţiunea din Burnt by the sun 2 - The Exodus e palsată în 1941. Au trecut cinci ani de când soarta generalui Kotov (jucat de Mihalkov însuşi) şi a familie sale s-a schimbat iremediabil. La începutul războiului, Kotov scapă ca prin minune din lagărul de muncă unde ajunsese după condamnare. Autorităţile îl cred mort şi îi pierd urma, iar el se înrolează ca simplu soldat într-un batalion de voluntari şi ajunge pe front.

Urmează un salt temporal: anul 1943. Maiorul Arsentiev, duşmanul de moarte al lui Kotov, omul responsabil pentru arestarea şi condamnarea lui, primeşte un ordin de la Stalin însuşi: să-l găsească pe fostul general. Acest sequel va avea o continuare, cel puţin aşa se promite pe genericul de final, unde este scris "Sfârşitul primei părţi".

cu sprijinul

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Kalrak pe 22 mai 2010 17:29
Fotografa din poza 5, seamana cu o criminala in serie. Te astepti ca din moment in moment sa ii sara la gat, sau sa ii dea in cap cu aparatu, sau sa-i ... hai ca deraiai ca intercitiu.
Dragomara pe 22 mai 2010 18:06
Duduia Gloria mai multă atenţie în redactarea articolelor n-ar strica, crede-mă! Ai cam păpat nişte "i"-uri pe-acolo, începând cu numele insulei Hawaii, cel care se scrie cu doi "i" şi terminâd cu "copii luptă". Cea mai amuzantă a fost însă fraza asta: "Dar lucrul cel mai important nu e motivul, ci pentru ce au făcut ce au făcut?" să înţeleg că ai citat din Caragiale, sau doar ai folosit Google Translate?! :-))) Dacă corectă este cea dea doua variantă, te iert! :P
Dragomara pe 22 mai 2010 18:10
Tocmai ce le-am văzut: grozave fotografii! Nikita Mihalkov se ţine foarte bine! Şi fătucă-sa chiar că a mai crescut! ;P
RomaniaMare pe 23 mai 2010 01:23
MIhalcov - un geniu in cinematografie,dar un om de nimic ( ma refer la caracterul si comportamentul sau). A fost impus de Putin ca presedinte a Uniunii Oamenilor de Cinema din Rusia,de unde a exclus imediat toate persoanele ostile regimului de la Kremlin.
Si-a pierdut mult din credibilitate in Rusia,la fel de Nicolaescu in Romania.

Radu1711 pe 23 mai 2010 09:36
frumoase pozele
Psychoprincess pe 23 mai 2010 14:07
dop........dop....dop geniale rochii.......defapt si filmul pare dragut
Blondie pe 25 mai 2010 10:45
Me mi-i se pare ca ne bagati prea mult Cannes pe gat, eu unu abea astept sa se termine. 90% din filmele castigatoare la Cannes raman in anonimat, sunt filme care se adreseaza doar unui anumit gen de public care este destul de redus. Anuntati si voi la final castigatori ca ajunge, ce e prea mult e prea mult. 7 din 10 stiri sunt despre cannes.
Champion pe 1 aprilie 2012 08:39
si care e binele?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells