În paralel, cum spuneam, Stallone a dezvoltat traiectoria celuilalt erou de cult, John Rambo, creat de canadianul David Morrell, un adevărat maestru al romanelor de acţiune şi conspiraţie (ca traducător al câtorva dintre ele, pot garanta că omul chiar ştie meserie!). De fapt, însă, inefabilul ramboesc (sau... "rambian"? ca să nu se confunde cu "rocambolesc") n-a funcţionat decât în "First Blood" (Ted Kotcheff, 1982), unul dintre acele rare exemple în care un film foarte violent reuşeşte să pledeze cu sinceritate şi succes împotriva violenţei, folosind nu spectacularul facil, ci argumentaţia psihologică şi morală. Din păcate, continuarea "Rambo: First Blood Part II" (1985, George Pan Cosmatos), a decăzut la nivelul unei apologii a brutalităţii sângeroase, urmată de o vulgarizare şi mai intensă, cu "Rambo III" (1988, Peter MacDonald). S-ar fi zis că lucrurile s-au oprit aici - dar, ce să vezi, douăzeci de ani mai târziu, lui Sly i se trezesc nostalgiile şi, în 2008, revine cu un dezgustător "Rambo" (IV, dar fără număr în coadă, căci titlul rămăsese neprihănit - numai titlul!) - un haotic carnagiu non-stop prin junglele din Thailanda. Colac peste pupăză, acum e în preproducţie cu "Rambo V: The Savage Hunt" (prevăzut pentru 2011) - numai subtitlul spune deja totul!
Să-l iertăm, totuşi, pe Sly, pentru aceste căderi în ispită - la drept vorbind, e unul dintre cei mai bine plătiţi monştri sacri de la Hollywood, iar banul e ochiul ştim noi cui). Printre meandrele slalomurilor împletite cu Rocky şi Rambo, a mai apărut el şi-n multe căcăţişuri ("Cobra", G.P. Cosmatos, 1986; "Over the Top", Menahem Golan, 1987; "Cliffhanger", Renny Harlin, 1993; "Demolition Man", Marco Brambilla, 1993; "Judge Dredd", Danny Cannon, 1995; "Assassins", Richard Donner, 1995), dar a avut şi ambiţia de a încerca empoli-uri diferite (în comedie, cu rezultate dacă nu sclipitoare, măcar călii: "Oscar", John Landis, 1991; "Stop! Or My Mom Will Shoot", Roger Spottiswoode, 1992) sau formule mai de soi, cu "F.I.S.T." (Norman Jewison, 1978), "Victory" (John Huston, 1981), "Tango & Cash" (Andrei Koncealovski, 1989).
Adevărul este că Stallone e un actor destul de talentat încât să nu joace niciodată "prost" - dar, din păcate, nici atât de mare încât să poată salva rolurile complet ratate din scriitură (ca în "Rocky VI" şi, mai ales, penibilul "Rambo IV"). Să recunoaştem: primul Rocky şi primul Rambo sunt marile lui creaţii - iar în rest, şi-a făcut conştiincios datoria. Admirat sau dispreţuit, Sylvester Stallone şi-a clădit prin forţe proprii una dintre cele mai solide şi respectabile cariere de la Hollywood, şi a influenţat considerabil cultura populară modernă prin multe dintre personajele lui iconice. Una dintre cele mai amuzante şi de bun-gust glume referenţiale îi aparţine lui John McTiernan, care în universul cinematografic-paralel din "Last Action Hero" include un afiş cu Sylvester Sallone în "Terminator". Oripilat, micuţul fan al lui Schwarzenegger îl admonestează pe Jack Slater, polţistul jucat de idolul său: "Nu-i adevărat, TU ai jucat rolul ăsta!", la care Slater/Schwarzy îi răspunde: "Fii serios - e cel mai bun rol al lui!"
Un făcut cu ochiul colegial - dar şi uşor acid, la urma urmei...
Pagina
Părerea ta
Spune-ţi părereaP.S. romica vezi ca se supara Arnold pe tine :))
Din fericire,majoritatea nu iau in seama acest gen de articole,si merg la cinema.Singurul efect este ,ca pe unii articolul ia facut cioburi,si sant ocupati cu cautarea farasului.....
LA MULTI ANI !!!!!!!!!