Ce destin va avea filmul? Va rula la cinema?
Destinul e destul de simplu, filmul va fi pur şi simplu invitat de cei care îl vor agrea.
Cât timp ai avut să găseşti subiectul şi când l-ai găsit?
Aproximativ două săptămâni cu tot cu alergatul după personaje, care uneori păreau de neregăsit. E uimitor să ieşi pe uşă, să găseşti un subiect despre care să visezi că se poate transforma într-un film şi - în câteva zile - să filmezi şi să-l montezi atât ca imagine cât şi ca sunet; de obicei nu ştii dacă ideea respectivă sau alta e mai bună, iar în cazul nostru era şi un subiect în mişcare, nu aveam niciun telefon de contact, trebuia să descărcăm ce filmam la baza unde aveam calculatorul. De întâlnit i-am întâlnit trecând cu viteză printr-un sat, seara. Pe o uliţă, ca o siluetă, o căruţă cu coviltir şi nişte oameni care trebăluiau ceva. Deşi nu îmi place să mă întorc din drum, am oprit, m-am întors, şi i-am convins să mă lase să stau în preajma lor puţin. Au fost destul de reticenţi iniţial, pentru ca la sfârşit să ajungem ca o familie... a fost absolut miraculos tot parcursul ăsta, mai ales că nu ştiam dacă va ieşi vreodată ceva...
Cele două personaje au văzut filmul?
Nu, nu l-au văzut. Încercăm să le spunem, deşi ei nu au nicio treabă cu lumea asta dezlănţuită. E o chestie responsabilă vizavi de personaje, poţi să le faci rău, pot să vină apoi oameni să îi agaseze în diferite feluri. Sperăm să fie trataţi cu blândeţe. Iar dacă le-am povesti despre Cannes, sigur nu ar înţelege, deoarece nu au televizor şi nici telefon mobil.
Continuarea pe pagina următoare >>>
Părerea ta
Spune-ţi părerea