Iată nouă dintre cele mai bune filme de război

de Gloria Sauciuc în 28 Oct 2014
Furia, unul dintre foarte puţinele filme cu tanchişti din istoria cinema-ului, rulează în premieră săptămâna aceasta în cinematografele de la noi

Galerie

 Acţiunea filmului „Furia: Eroi anonimi” are loc în Germania, spre sfârşitul războiului, în 1945 Aliaţii înaintează pe scena de luptă europeană, acolo unde Wardaddy (Brad Pitt), un sergent deja înrăit de experienţa războiului, se află la comanda unui tanc Sherman supranumit Furia şi a unuiechipaj format din cinci oameni. Misiunea lor este una mortală. Depăşiţi numeric şi cu muniţie insuficientă, Wardaddy şi oamenii lui, printre care şi un soldat începător care a ajuns cu forţa în acest pluton, au slabeşanse de izbândă în eroicele lor încercări de a da lovitura de graţie trupelor naziste. Camaraderie, curaj, dar şi vulnerabilitate, în cea mai umană formă, toate sunt aduse pe ecran.

Să vedem ce alte producţii de război au impresionat şi au rămas în istoria filmului. Topuri ale publicaţiei Time şi ale telegraph.co.uk au fost comparate pentru realizarea acestui articol cu clasamentele obţinute în urma voturilor înregistrate de imdb.com

Vezi galeria foto

Exploreaza subiecte similare:

Saving Private Ryan, Steven Spielberg, Das Boot, Paths of Glory, Stanley Kubrick, All Quiet on the Western Front, The Birth of a Nation, Day Break, Apocalypse Now, Platoon, Fury, Brad Pitt

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
0ctavian pe 28 octombrie 2014 10:30
chiar as fi vrut sa citesc articolul. dar poate cineva ar trebui sa ia in considerare ca reclamele acopera textul scirs...
inteleg ca banii ies doar din reclame. dar eu o sa am o repulsie instictiva pentru produsul promovat care mi-a stricat mie placerea de 3 minute. Nu o sa il cumpar pt ca mi-a stricat mie momentul.
Si acum stiu ca o sa fie desteptii internetului care o sa ma sfatuiasca sa foloesc alt un add block sau cine stie ce... De ce sa ma deranjez atat de mult cand pot pur si simplu sa imi bag ceva in el de articol. Pierderea nu e a mea. am vazut aproape toate filmele mentionate, Fury urmeaza zilele astea....
Pierde cine s-a chinuit sa imi bage mie pe gad un articol pseudo interesant suprasaturat cu reclame.
Dispret...

Gloria pe 28 octombrie 2014 11:43
Ne cerem scuze. A fost, intr-adevar un bug dimineata aceasta la reclama nou introdusa, acum s-a remediat problema!
cosmin742000 pe 28 octombrie 2014 12:43
Nu zic ca ati uitat includerea in lista a filmelor sovietice de razboi , dar de unde pana unde Fury poate fi numit film? Este un fel de .....nu stiu ce, in care Brad Pitt nebunu' , trage cu tunu' si atat .
Gloria pe 28 octombrie 2014 13:02
articolul despre filme de razboi s-a facut cu ocazia premierei in cinematografe a filmului Fury
kalamity pe 28 octombrie 2014 16:43
am vazut toate filmele din lista asta. cel mai bun dintre toate pentru mine a fost de departe Paths of Glory. cat despre Fury e mult mult sub toate astea, iar pentru mine a fost un fail total. as mai include in lista si Enemies at the gate, un film absolut dramatic si superb din toate punctele de vedere
Ghemot pe 28 octombrie 2014 22:37
abia astept sa-l vad!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells