Horaţiu Mălăele, alături de fiii săi în Poker

30 Mar 2010
Horaţiu Mălăele, alături de fiii săi în Poker

Cea mai recentă peliculă marca Sergiu Nicolaescu, Poker, beneficiază de participarea extraordinară a marelui actor Horaţiu Mălăele, care pentru prima dată este implicat într-un proiect cinematografic alături de cei doi fii ai săi, Cristian şi Bogdan.

Cristian semnează genericul în calitate de asistent de regie, iar Bogdan ca interpret al lui Titel la 20 de ani, adică al versiunii tinere a personajului interpretat de tatăl său în film.

Despre ce a reprezentat această experienţă cinematografică unică, de a lucra la acelaşi film alături de cei doi fii ai săi, Horaţiu Mălăele apreciază că "a fost o nebănuită mirare, pentru că am descoperit în Bogdan calităţile native ale unui actor abil şi versatil, deşi a terminat regia, iar în Cristian forţa unui regizor capabil să manevreze o echipă. Însă cel care va veni şi va lămuri lucrurile va fi viitorul."

În interpretarea lui Titel Pangică, Horaţiu Mălăele dă viaţă unui reprezentant de seamă al lumii interlope, mai întâi ca membru al unui clan mafiot, iar după un timp ca şef. Este susţinut din spate de prietenul său, Claudiu, care îl ajută să nu intre în puşcărie, măsluindu-i dosarele penale. Spală bani şi nu se dă înapoi de la a crea scenarii care să-i susţină acţiunea - o creează pe mătuşa Tamara. Titel este un om parşiv şi care nu ezită să trădeze pentru a-şi atinge propriile scopuri. Îl îndepărtează pe Claudiu din funcţia de senator, pe care şi-o cumpără el. Îl trădează pe şeful său, Agârbiceanu, când acesta este plecat, luându-i locul în organizaţia mafiotă pe care o conduce.

În ceea ce priveşte interpretarea personajului Titel, Horaţiu Mălăele declară: "E un lucru inedit pentru mine pentru că m-am aflat arareori în preajma unor asemenea tipologii. E spectaculos, e un om de lume nouă, un fel de Dinu Păturică modern. E o compoziţie extrem de ciudată în compoziţia extrem de ciudată a filmului."

Cea de-a doua comedie din cariera regizorului Sergiu Nicolaescu, după succesul Nea Mărin Miliardar, Poker îi aduce în rolurile principale alături de Horaţiu Mălăele pe Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Ion Ritiu, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Vasile Muraru şi Cătălina Grama.

Poţi să-i vezi pe fiii actorului în galeria acestui articol.

Imagini

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells