Regizorul Rachid Bouchareb a asteptat un an de zile ca sa-si poata strecura filmul London River in programul actritei Brenda Blethyn si chiar a meritat. Mama din Becoming Jane sau Atonement joaca in aceasta drama tot rolul unei mame, dna Sommers, care vine la Londra dintr-un satuc insorit pentru ca fiica ei Jane nu mai raspunde la telefon exact din ziua atacurilor teroriste londoneze din 2005. Drama cu buget minuscul, dar cu atat mai plina de inima, London River te captiveaza datorita lui Blethyn si este o adevarata lovitura data prejudecatilor de tot felul, caci doamna Sommers il intalneste la Londra pe Ousmane (Sotigui Kouyate)...
Cei doi pot concura la titlul de cel mai insolit cuplu al festivalului: desiratul Ousmane vine din Franta, unde munceste de 15 ani dupa ce si-a parasit familia din Africa. Este de culoare, atat de slab de parca s-ar putea prabusi in urmatoarea secunda, iar cozile lui afro nu i-l fac deloc mai simpatic doamnei Sommers, ale carei prejudecati impotriva musumulmanilor sunt din soiul cel mai rezistent si plantate adanc. Dar Ousmane a venit la Londra din acelasi motiv ca si dolofana, energica, ingrijorata doamna Sommers, iar caile lor asemanatoare devin identice in momentul cand amandoi inteleg un lucru neasteptat: Jane, fiica ei, si Ali, fiul lui, erau impreuna in ziua atacurilor.
Realismul cald al lui Bouchareb si contextul filmului te invita sa-l simpatizezi din primele minute. Drama celor doi protagonisti, ingroziti ca s-ar putea sa nu-si mai revada copiii, dar si imensele diferente dintre ei sunt principalele aspecte urmarite de Bouchareb, celebru pentru filme precum Little Senegal (tot cu Kouyate) sau Indigenes. Contactul cu Ousmane o face pe doamna Sommers (si pe noi in acelasi timp) sa inteleaga ca fundamentalismul in stare sa puna o bomba intr-un autobuz n-are nimic de-a face cu un musulman care-si spune cele cinci rugaciuni zilnice si ca diferentele poate sunt hauri intre doua persoane, dar hauri care te invita sa construiesti poduri peste ele.
Asta face si doamna Sommers, care, de la un "misuna de musulmani pe-aici" soptit fratelui ei la telefon si groaza resimtita cand afla ca Jane mergea la cursuri de araba intr-o moschee, ajunge sa-l aprecieze pe Ousmane. Convingatoare si impresionante la London River sunt tocmai acele gesturi minuscule ale protagonistilor, taierea in doua a unui mar, o mana pusa pe umar, o replica monosilabica, priviri fugare, punti peste hauri. Prea arthouse pentru a ajunge vreodata in Romania (asta daca nu castiga cumva Ursul de Aur), London River merita urmarit, la propriu si la figurat.
Părerea ta
Spune-ţi părerea