Fotografie nouă din Inception

de Ştefan Dobroiu în 18 Ian 2010
Fotografie nouă din Inception

Mai nimic nu se ştia despre subiectul noului film al lui Christopher Nolan, dar iată că detaliile încep să iasă la iveală. Nu, nu din ograda celor de la Warner, ci din minţile fanilor, care au văzut şi revăzut trailerele de nenumărate ori până au ajuns la concluzia că Inception este un alt fel de... Matrix.

Poţi vedea mai jos o nouă fotografie a lui Leonardo DiCaprio (foto) în rolul lui Jacob, protagonistul filmului. Acesta este preşedintele unei companii al cărei domeniu de lucru ar putea fi traficul de... idei. Da, chiar aşa! Se pare că în viitorul apropiat există posibilitatea de a intra în mintea (sau visele) unei persoane cu ajutorul unei tehnologii ce necesită o simplă injecţie. Trimiterile la Matrix sunt uşor de făcut, ca şi cele la spectaculosul (cel puţin din punct de vedere vizual) The Cell, iar acest context, în care totul este posibil, este extrem de ofertant pentru imaginaţia fără limite a lui Nolan.

Jacob şi echipa lui, din care mai fac parte personaje interpretate de Ellen Page şi Joseph Gordon-Levitt, se ocupă tocmai de invadarea minţilor altor persoane, scopul fiind acela de a planta sau fura informaţii. Tagline-ul "mintea ta este scena crimei" are mult mai multă logică în acest context, nu-i aşa?

Realizat în format IMAX, Inception se lansează în Statele Unite pe 16 iulie şi în România pe 30 iulie.

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Eustake pe 18 ianuarie 2010 16:31
Nolan e un regizor care nu a dezamagit, practic, niciodata. Nu o va face tocmai acum cand a avut 200 de milioane de dolari pentru filmul asta :)
cristi23 pe 19 ianuarie 2010 10:07
am vazut si eu trailerele........si promite mult,eu sper sa fie un film mare cu multe surprize placute.nolan e super regizor,dicaprio e super actor ar trebui sa iasa un super film,si de ce sa nu fie o noua trilogie gen matrix,mie mi-ar placea
jroberto pe 19 ianuarie 2010 14:11
Cel mai asteptat film al anului pentru mine.
alin pe 29 ianuarie 2010 18:13
cel mai tare film de anul asta,cred eu !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells