Dreamworks nu se lasă de dragoni şi urşi panda

de Cristina Grigore în 5 Dec 2010
Dreamworks nu se lasă de dragoni şi urşi panda

Ultimul fim de animaţie lansat de cei de la Dreamworks, Megamind, a încasat peste 165 milioane de dolari în toată lumea, iar studioul are deja în pregătire următoarele producţii cu care să fie prezent în box-office-ul anilor viitori.

Într-un interviu acordat publicaţiei Empire, Jeffrey Katzenberg, preşedintele Dreamworks, a declarat  că atât Madagascar, cât şi Kung Fu Panda şi How to Train Your Dragon vor avea un număr de sequel-uri. Conform declaraţiilor preşedintelui, toate animaţiile şi francizele companiei au în comun un lucru, faptul că sunt de sine-stătătoare, au un început, un cuprins şi un sfârşit, dar nu unul care să lase neapărat loc unei continuări. „Fiecare din filme este un capitol al poveştii, şi am ştiut de fiecare dată în ce direcţie ne vom îndrepta chiar înainte de a începe”.

Cât despre numărul continuărilor animaţiilor deja cunoscute, Katzenberg a vorbit mai întâi de Madagascar, a cărui parte a treia va fi lansată în 2012 şi va mai beneficia de încă o continuare după aceea. How to Train Your Dragon a fost primul film dintr-o serie ce va fi bazată pe cărţile Cressidei Cowell. Şeful studioului promite cel puţin încă trei continuări (cea de-a doua parte a fost anunţată deja pentru 2013),  însă romanele autoarei, în număr de opt, pot oferi suficient material pentru mai multe iteraţii. Tot potrivit afirmaţiilor sale, şi partea a doua a Kung Fu Panda (ce va fi lansată la noi pe 10 iunie 2011) va fi urmată de încă patru continuări.

Rămâne de văzut ce alte personaje şi poveşti originale îşi vor face locul pe lângă aceste continuări, cert este însă că, financiar, studioul nu o va duce deloc rău.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zempty pe 5 decembrie 2010 12:41
inca 4 filme Kung Fu Panda ... primul a aparut in '08 , al doilea o sa apara in '11 deci avem ceva timp de asteptat pentru ele :D
Bayard pe 5 decembrie 2010 12:59
Astia sunt nebuni :)) Pai cum sa spui de pe-acum ca o sa faci 5 filme Kung Fu Panda??? Vad ca Po e ca Rocky :)) Daca macar ar fi usor de facut..... insa animatiile astea au nevoie de multa munca, ani de productie, daca nu esti sigur ca-ti aduc bani nu le poti face.... si inevitabil lumea o sa se plictiseasca de panda sau dragoni.
Huckleberry pe 5 decembrie 2010 13:34
mamaa inca 4 filme
Krakatau pe 5 decembrie 2010 14:02
Wooow :)) Foarte tare, frate!
Atat Kung Fu Panda, cat si How to Train Your Dragon, au fost animatii foarte reusite. Desi probabil nu vor fi la fel de bune ca primele parti, continuarile nu cred ca vor dezamagi. In schimb Madagascar nu a fost stralucit, la fel cum nici continuarea nu a fost.

Piratu pe 5 decembrie 2010 18:15
Madgascar merita inca cateva parti dar celelalte animatii lansate anu asta care doresc continuari mi se pare cam tras de coada....
ana pe 6 decembrie 2010 14:11
singurul care nu merita alte continuari este madagascarul, restul sunt foarte reusite...foarte foarte
alex_il_fenomeno pe 27 noiembrie 2011 17:27
daca se descurca de minune , era si pacat sa se lase .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells