„Distanța dintre mine și mine”, despre poeta Nina Cassian, la Trieste Film Festival

de Cinemagia în 21 Ian 2019
Filmul va fi proiectat în competiția internațională de documentare

Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, despre poeta Nina Cassian, realizat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, va avea premiera internațională luni, 21 ianuarie, la cea de-a 30-a ediție a Trieste Film Festival, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Filmul va fi proiectat în competiția internațională de documentare, alături de zece producții din țări ca Germania, Croația și Ungaria.

Festivalul italian se va încheia pe 25 ianuarie 2019, când vor fi anunțați câștigătorii.

Filmul va rula în cinematografele româneşti din 8 martie 2019, distribuit de Rollercoaster PR

„Distanța dintre mine și mine” a avut premiera toamna trecută, la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, unde a fost desemnat câştigător al premiului publicului din secţiunea „Avanpremiere româneşti ale toamnei”.

Cu o reputație de femeie fatală, băutoare și fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea și graficiana Nina Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice și problematică pentru regimul stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceaușescu, și a terminat într-un exil nedorit la New York, în 1985, în urma uciderii disidentului Gheorghe Ursu.

„Distanța dintre mine și mine” este un film despre credințe, artă și putere, care explorează fricțiunea dintre memoria personală și arhiva oficială, dintre realitatea noastră actuală și narațiunile pe care le construim despre trecut. Gândurile Ninei Cassian din timpul ultimului ei an de viață sunt confruntate cu o bogată arhivă de filme, muzică, poezie, apariții de televiziune, întregistrări private inedite și documente de urmărire de la Securitate. Sunt revelate, astfel, dileme etice și estetice care sunt parte din trecutul, dar și din viitorul nostru.

Producătorii documentarului sunt Ada Solomon, Mona Nicoară, Diana Păroiu și Alexandru Solomon. Dana Bunescu s-a ocupat de montaj imagine, sunet și sound design. Imaginea este semnată de Ovidiu Mărginean și Rudolf Costin, muzica - de Nina Cassian, concepția grafică, efecte vizuale și generice - Șerban Jipa.

„Distanța dintre mine și mine” este o producţie Hi Film Productions (România) și Sat Mic Film (Statele Unite ale Americii) în coproducţie cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrulului Naţional al Cinematografiei și al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Exploreaza subiecte similare:

Distanţa dintre mine şi mine

Alte știri din cinema

Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex

O privire detaliată asupra vieții și operei artistului norvegian Edvard Munch.

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells