Trei dintre cele patru filme romanesti prezente anul acesta in diferite sectiuni ale Berlinalei vor concura la premiile celei de-a V-a editii a Festivalului International de Film B-EST. Astfel, mult-asteptatul debut in lungmetraj al regizorului Radu Jude, Cea mai fericita fata din lume, prezent in cadrul sectiunii Forum a Berlinalei, a fost selectionat in competitia oficiala a B-EST. Totodata, scurtmetrajele Bric-Brac, al lui Gabriel Achim, si Renovare, de Paul Negoescu, incluse in Berlinale Shorts, sunt primele doua filme romanesti selectionate in sectiunea de scurtmetraje a festivalului. Editia a cincea a B-EST va avea loc in Bucuresti, in perioada 23-30 martie, la cinema Studio. Cinemagia este unul dintre partenerii de presa ai evenimentului si va va tine la curent cu toate informatiile interesante in legatura cu acesta.
