Nu lui Kate Winslet! Cu dezinvoltura si imens aplomb, actrita nominalizata la Oscar pentru The Reader abordeaza subiecte incomode, vorbeste fara retineri despre nuditate, varsta sau vise devenite realitate si nu scapa ocazia sa le-o plateasca jurnalistilor britanici care i-au reprosat ca a devenit prea... frumoasa. Redactorul Cinemagia a avut ocazia sa stea la nici doi metri de celebra actrita, care a raspuns la o multime de intrebari intr-o conferinta de presa restransa, unde site-ul tau preferat de film a avut un loc asigurat prin amabilitatea distribuitorului Prorom. Imbracata intr-o rochie gri, sobra dar cat se poate de chic, Winslet o transforma in istorie pe pustoaica durdulie din Titanic si arata ca a devenit un adevarat star, gata sa calce, in ceea ce priveste calitatea interpretarilor sale, pe urmele la fel de celebrei Meryl Streep, concurenta ei cea mai de seama pe 22 februarie. Iata mai jos transcrierea discutiei (atentie, contine spoiler-e!) dintre Winslet si cei cativa jurnalisti stransi in jurul ei ieri. Pentru un interviu cu regizorul Stephen Daldry, nominalizat si el pentru The Reader, click aici.
Hanna Schmitz este un personaj fascinant, dar in acelasi timp greu de inteles si greu de apreciat. Cum ai abordat acest rol atat de dificil?
Ai mare dreptate, este extrem de important sa intelegi personajul pe care il interpretezi, dar in acelasi timp nu trebuie sa-ti si placa si nu este necesar sa empatizezi cu el. Au fost momente cand Hanna mi-a placut la nebunie si au fost momente cand am empatizat total cu ea, doar ca n-am sa va spun de care momente e vorba (rade). Pregatirea rolului Hannei a fost putin excentrica pentru ca, iata, n-am stiut de unde sa incep. Si nici n-am stiut in ce directie anume va trebui sa insist. Ceea ce am facut mai intai a fost sa recitesc cartea, caci o citisem cu aproximativ sapte ani in urma, din pura intamplare. Am fost total captivata si miscata de ea. Atunci cand eu si Stephen am avut o discutie despre posibilitatea de a interpreta rolul Hannei i-am spus ca trebuie obligatoriu sa recitesc cartea. Am facut asta si pur si simplu n-am mai fost in stare s-o las din mana. Ca fapt divers, am cautat-o chiar saptamanile trecute pentru un citat si cand am deschis-o au cazut cateva pagini din ea, atat de mult am ferfenitit-o in timp ce ma pregateam pentru rol.
Deci in primul si in primul rand am invatat cartea pe de rost. In al doilea rand am incercat sa aflu cat mai multe lucruri despre razboi si despre Germania postbelica. Dar cel mai mult m-a interesat sa aflu ce insemna sa fii gardian SS. Nu stiam nimic despre acest lucru si mi s-a parut absolut jenant cand mi-am dat seama cat de putine stiam despre asta. E groaznic, pentru ca in scoala nu reusesti sa inveti, din pacate, decat lucrurile esentiale. Apoi, la un moment dat, informatia despre lagare se stransese intr-o cantitate atat de mare, incat am simtit ca devenise destructiva pentru rol. Si atunci am trecut la ultima parte a pregatirii, am incercat sa inteleg mai bine analfabetismul. Am petrecut mult cu persoane analfabete sau care invatasera doar la varste mature sa citeasca, unele la 21 de ani, altele de-abia la batranete. Am intalnit o femeie de 56 de ani care invatase sa scrie si sa citeasca doar cu trei ani inainte. Am incercat sa inteleg rusinea si cat de siret trebuie sa devii ca sa-i impiedici pe ceilalti sa-ti afle secretul. Sentimentul de izolare pe care il simti. Cat de greu este sa ai o relatie apropiata cu cineva. Aceasta femeie, de exemplu, simtea ca analfabetismul ii afecta relatia cu propriii copii.
Asta m-a ajutat imens pentru ca atunci am realizat un lucru foarte important: ar fi fost gresit din partea mea sa incerc s-o umanizez pe Hanna, chiar simteam ca e o obligatoriu s-o interpretez ca pe o fiinta umana. Este o femeie, o femeie in stare sa iubeasca si sa simta o mare afectiune pentru cineva. In acelasi timp este o femeie vulnerabila, infricosata, si care da dovada de un curaj incredibil.
Cam acestea au fost directiile, dar as vrea sa adaug ca pregatirea mea nu a incetat in prima zi de filmare, a continuat zi de zi, pentru ca incontinuu simteam nevoia unui sprijin. Pe durata filmarilor cea mai importanta sustinere am gasit-o chiar in carte, din care citeam zilnic macar cateva pagini.
Ti-e frica de Meryl Streep la Oscar?
(rade in hohote, amuzata de exact subiectul pe care agenta ei ne rugase, cu nici zece minute mai devreme, sa nu-l abordam) Uite cum sta situatia: sunt o actrita de 33 de ani ale carei vise devin realitate. Stiu cat sunt de norocoasa si este absolut incredibil ca ma aflu aici. M-am mai aflat aici in trecut si am pierdut de fiecare data, asa ca sunt obisnuita cu sentimentul. Nu mai sper nimic, deja ma simt prea norocoasa anul acesta in ceea ce priveste premiile. Dar mai cred ca acest ultim an a fost absolut spectaculos in ceea ce priveste filmele aparute, interpretarile si filmele au fost cu totul si cu totul remarcabile. Pentru oricare dintre noi, cei implicati in Revolutionary Road sau The Reader, sa fim parte a acestui an deja este extrem de special.
Scena in care Hanna invata sa scrie si sa citeasca este una dintre cele mai emotionante din film. Cu toate acestea, in multe alte scene Hanna adora sa i se citeasca romane celebre. Ce crezi despre asta?
Ce cred despre a ti se citi? In timpul procesului din film aflam o multime de lucruri despre Hanna, mai ales pentru ca-i simtim teama, vulnerabilitatea, dar mai ales neputinta. Ea nu stie ce sa spuna, nu stie cum sa reactioneze, nu intuieste ce efect au spusele ei si cum ii vor afecta viitorul. Asa ca ceea ce face e sa repete ceea ce tocmai a spus, mai tare, tot mai tare, singura ei solutie pentru a se face auzita. Dar ce mai aflam este ca de foarte mult timp a fost pasionata de un lucru: sa i se citeasca. Pentru mine asta este o parte tragica a Hannei. M-a miscat imens pana unde putea sa mearga pentru ca cineva sa-i citeasca cu voce tare o carte. In timpul pregatirilor cu persoane leanalfabete, mi se spunea foarte des ca e imposibil sa ai o imaginatie bogata atunci cand nu stii sa citesti. Esti privat de o multime de "realitati": Mos Craciun, zanele, calatoria in timp, regi, regine, elfi, goblini, Shakespeare si-asa mai departe. Ti-e imposibil sa accezi la aceste lumi atunci cand nu stii sa citesti, iar Hanna tocmai asta obtinea atunci cand i se citea. Mai ales cand ii citea Michael, pe care ajunsese sa-l indrageasca si care ajunsese s-o iubeasca. Nimic nu insemna mai mult decat asta. Era cu atat mai special pentru ea, mai special decat oricand altadata.
Cat de dificile au fost secventele de nuditate si cele care au necesitat imbatranirea ta? Cat de mult curaj ti-a trebuit pentru a arata atat de... neatragator?
Ce-as vrea sa spun este ca de obicei nu sunt vanitoasa. Nici ca persoana si in niciun caz ca actrita, pentru ca vanitatea poate sa fie un obstacol important atunci cand vrei sa spui adevarul si sa fii sincer intr-un rol. Nu trebuie sa-ti pese de cum arati pe ecran. Mie, cel putin, imi place la fel de mult sa arat bine pe ecran cat imi place sa arat si rau. Asta e presiunea numarul unu, sa fii in stare sa dispari in personaj. Inca de cand am citit prima oara scenariul am stiut ca va trebui sa dispar in Hanna. Mi-a fost groaza s-o joc si ma intrebam incontinuu daca sunt sau nu in stare de un asemenea rol. Sunt intr-adevar actrita care ar trebui s-o joace pe Hanna? A fost infricosator si chiar n-am stiut daca pot sau nu s-o fac pana in momentul in care am facut-o. Fiecare zi era o provocare pentru ca aveam nevoie de acea teama pentru a merge mai departe.
Cand eram mai tanara, scenele nud necesitau curaj, intr-adevar, dar acum problema nu cred ca s-a mai pus asa. Era important sa onorez povestea si sa fac ceea ce era necesar pentru ea. Asa ca-mi spuneam "hai, pustoaico, pune-te pe treaba". Chiar nu are rost sa te preocupe lucrurile acestea, sa te plangi, sa te stresezi, pentru ca toate astea iti stau in cale atunci cand trebuie sa devii personajul.
In ceea ce priveste imbatranirea, am fost atat de nerabdatoare! N-am mai lucrat niciodata cu proteze, cel putin nu asa. Aici a fost vorba de un efort de echipa imens, cu o multime de teste de camera, o multime de incercari, diverse grade de imbatranire, si toata lumea avea ceva de spus sau i se cerea parerea. Mi-a placut la nebunie, mi s-a parut fascinant. Adevarul este ca fara ajutorul make-up artist-ilor nici nu as fi putut sa o joc pe Hanna pe durata intregului film. Ei sunt cei care au facut asta pentru mine. Daca ei nu ar fi fost atat de buni, poate ca prin mintea cuiva ar fi trecut ideea ca Hanna in varsta sa fie interpretata de o alta actrita. Asa, am avut sansa sa o vad de-a lungul intregului ei drum, ceea ce a fost o adevarata binecuvantare.
Ce parere ai despre campania impotriva ta din presa britanica? Te-au criticat ca esti tot mai atragatoare si ca ai fost mult prea incantata la Globurile de Aur...
Stiti ceva, ia sa se mai duca dracului. (rade) Pe bune, mi-am muncit fundul ca o sclava de cand aveam saptesprezece ani. Asta (adica cele doua Globuri - n.r.) inseamna mult pentru mine, nici nu pot sa va spun cat de mult, si daca ma gandesc de cate ori am fost acolo si-am pierdut... E oribil sa pierzi, chiar este. Stiti, te obisnuiesti cu asta, pentru ca n-ai de ales, dar... Am castigat doua premii, Dumnezeule, asta nu s-a intamplat niciodata, din cate stiu. A fost incredibil, m-am dus la gala gandindu-ma ca, intr-un an cu atatea interpretari uluitoare, as fi norocoasa sa pun mana macar pe un Glob. Si sa castig doua, pe bune, nimeni nu se presupune ca ar trebui sa castige doua! Am fost pur si simplu coplesita... Si inca ceva, Leo DiCaprio este cu adevarat unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si-am trecut prin multe impreuna, asa ca n-am lasat sa treaca ocazia ca sa zic ceva despre el si despre Sam. Si, la naiba, chiar aveam dreptul sa zic tot ce-mi trecea prin minte. Cat despre despre faza cu 'vai, cat de mult s-a schimbat' bla bla bla, cat se poate de sincer, nici nu-mi trece prin minte despre ce e vorba, pentru ca, daca schimbarea a fost provocata de ceva, acest ceva are legatura doar cu inaintarea in varsta si cu nimic altceva!"
