Crulic, distribut în Polonia şi Franţa

13 Dec 2011
Crulic, distribut în Polonia şi Franţa

Regizat, scris şi produs de Anca Damian, Crulic - drumul spre dincolo rulează de luna aceasta în sălile de cinema din Polonia, şi este foarte bine primit de public şi de presă. Din primăvară, lungmentrajul de animaţie va fi distribuit şi în Franţa. Recent, filmul a fost proiectat la Carrefour de l’animation - Le Forum des Images, în Paris, şi considerat de presa franceză a fi “o premieră şi magnifică descoperire” a acestui program de cinema, “un film foarte frumos” (toutelaculture.com).

Publicaţia toutelaculture.com scrie despre filmul Ancăi Damian că este cea de-a treia descoperire a Forum des Images, alături de deja celebrele “Valse with Bachir” şi ”Les petites voix”. “Cu ironie şi umor negru, Crulic povesteşte el însuşi, din lumea de dincolo, calvarul care a urmat unei erori judiciare şi lipsei de umanitate”, scrie toutelaculture.com. “Amestecul de tehnici şi stiluri duc spectatorul într-un univers înafara timpului. Inventiv şi îndrăzneţ, acest desen animat, deja remarcat în multe festivaluri, exprimă forţa animaţiei şi paradoxul ei: când tehnicile îngheaţă imaginile, emoţiile rămân de marmură. Un mare film de animaţie“, scrie revista franceză. Crulic va rula în cinematografele din Franţa în primăvara lui 2012. (http://toutelaculture.com)

Filmul spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Cracovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei. În Bucureşti, pelicula este distribuită de Independenţa Film şi săptămâna aceasta rulează la cinema Republica din Iaşi.

Crulic - drumul spre dincolo a primit recent Amnesty Award, la Festivalul CPH DOX din Copenhaga, pentru modul creativ în care spune povestea şi pentru tonul său obiectiv. Filmul Ancăi Damian a mai fost premiat la două dintre cele mai importante festivaluri de film din Polonia şi Germania, precum şi la două festivaluri de documentar din Cehia şi România: “Crulic” a primit menţiunea specială a Juriului Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia şi Menţiunea acordată de Juriul ecumenic, în Polonia, ţara în care s-a petrecut drama relatată de film. La Cottbus (Germania) i-a fost acordată Menţiunea specială a juriului internaţional, pentru relatarea unei poveşti bazate pe fapte reale cu ajutorul unor tehnice de animaţie diversificate, şi Premiul ecumenic, pentru modul inovativ prin care li se acordă dreptul la replică celor ce nu mai sunt. A urmat Premiul Silver Eye Award, la Jihlava (Cehia), o distincţie ce recompensează „filme documentare creative şi excepţionale din Europa Centrală şi de sud-est” şi Premiul pentru cel mai bun documentar românesc, oferit în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra, de la Sibiu.

Lungmetrajul va participa la alte festivaluri internaţionale de prestigiu, printre care Festival dei Popoli (Florenţa), Göteborg, New Directors - New Films (New York) si Crossroads Europe (Linz).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Qube86 pe 14 decembrie 2011 20:11
''Povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Cracovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei.''Din punctul meu de vedere asta chiar era un subiect demn de un lungmetraj cu nume celebre in el...
alex_il_fenomeno pe 19 decembrie 2011 12:18
filmul se intoarce la "Tara de origine" , de unde s-a constituit subiectul .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells