Comedii cu poliţişti

de Ştefan Dobroiu în 15 Iul 2013
Succesul lui The Heat ne face să rememorăm alte hohote în uniformă

The Heat s-a bucurat de un succes răsunător şi deja a primit undă verde pentru o continuare. În onoarea comediei cu Sandra Bullock şi Melissa McCarthy, iată mai jos alte comedii cu poliţişti care s-au bucurat de succes pe marele ecran.

Cel mai firesc ar fi să vorbim tot de un succes anterior al lui Bullock şi anume Miss Congeniality. Apărută în 2000, comedia ne-o arată pe actriţă în rolul lui Gracie Hart, o agentă FBI recalcitrantă şi deloc dispusă să accepte ordinele superiorilor, care este aleasă, în ciuda comportamentului deloc feminin, pentru o misiune sub acoperire în lumea concursurilor de frumuseţe. Cu încasări de cinci ori mai mari decât bugetul, Miss Congeniality a avut parte de sequel, dar acesta nu s-a bucurat de aceeaşi popularitate, fără a deveni un eşec de casă.

Genul a dat naştere unor francize extrem de populare. Nu-l putem uita pe Eddie Murphy în Beverly Hills Cop, trilogie cu încasări mondiale de aproximativ zece ori mai mari decât bugetul. Murphy devenise celebru în 1982 în 48 de ore, o comedie de acţiune considerată părintele genului "buddy cop". Arma mortală, Tango & Cash şi trilogia Ora de vârf sunt alte exemple extrem de populare ale genului, care respectă o formulă ce pare să nu dea greş mai ales la spectatori: secvenţe de acţiune, urmăriri cu maşini, cascadorii şi poante fără perdea.

Printre filmele recente care s-au bucurat de succes se numără şi 21 Jump Street, cu Channing Tatum şi Jonah Hill. Comedia a fost atât de bine primită anul trecut, încât în 2014 avem deja parte de o continuare. Dacă trecem Atlanticul, în Marea Britanie găsim Hot Fuzz, parodie a genului filmului cu poliţişti cu Simon Pegg şi Nick Frost (de văzut şi în recentul lor The World's End). Tot un succes a fost şi The Other Guys, cu Will Ferrell şi Mark Wahlberg în rolurile principale.

Dacă am vorbit de istorie, să vorbim şi de viitor. La sfârşitul verii ne aşteaptă pe ecrane 2 Guns, o comedie de acţiune cu Denzel Washington şi Mark Wahlberg în rolurile a doi agenţi din organizaţii diferite care se investighează reciproc pentru a-şi da seama că sunt victimele unei înscenări. Cei doi vor trece printr-o mulţime de aventuri pentru a-şi spăla numele, şicanându-se şi tachinându-se din plin între timp.

Exploreaza subiecte similare:

21 Jump Street, The Heat, The Other Guys, 2 Guns, Sandra Bullock, Melissa McCarthy, Miss Congeniality, Eddie Murphy, Beverly Hills Cop, 48 Hrs

Alte știri din cinema

Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex

O privire detaliată asupra vieții și operei artistului norvegian Edvard Munch.

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ovidiu239 pe 15 iulie 2013 12:13
21 Jump Street a fost prea tare!
Chelbos pe 15 iulie 2013 13:28
the other guys a fost praf. beverly hills cop, 48 hours si seria rush hour au fost foarte tari.
Theodoric pe 15 iulie 2013 14:25
Sincer,cea mai tare comedia cu politisti vazut de mine e The Man.Dar cred ca exista si mai bune,dar nu prea sunt interesat de acest gen
AndreBlack pe 15 iulie 2013 15:04
The Heat , 21 Jump Street si Miss Agent Secret .
alex_il_fenomeno pe 15 iulie 2013 15:19
21 Jump Street a fost nesperat de bun, filmele cu Eddie Murphy dementiale, dar in preferintele mele apar si filmele din seria Police Academy.
FearAssasin pe 15 iulie 2013 15:38
:))) 21 jump street a fost mortal :))
legolas05 pe 15 iulie 2013 16:29
Ora de varf si Academia de Politie mi-au placut cel mai mult.
mikedro pe 15 iulie 2013 17:43
Si totusi Bad boys le intrece pe toate
pdf pe 15 iulie 2013 20:27
Ai mare dreptate , un top facut de cineva care s-a nascut dupa anii 2000 :))) nu pot sa cred ce filme au putut sa adauge in lista si ce filme nu au fost in stare sa le mentioneze , cum ar fi Bad Boys , Lethal Weapon cu Joe Pesci si Cris Rock si multe altele.
Chelbos pe 15 iulie 2013 21:19
"Comedii cu poliţişti"
mirco2000 pe 15 iulie 2013 19:52
Rush Hour
Sorin87 pe 15 iulie 2013 20:54
The Other Guys foarte buna
Cinefilul007 pe 16 iulie 2013 09:24
The Other Guys are un umor stupid, mi-a placut la nebunie si mi-a placut si cum 21 Jump Street ironiza si parodia nu prea subtil, filmele cliseice de actiune.
Kalrak pe 16 iulie 2013 10:02
Daca ar incerca sa faca o coedie cu politisti romani ... ar iesi o drama ... in cel mai bun caz o comedie neagra ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells