Doi dintre copiii cuplului Brad Pitt – Angelina Jolie şi-au însoţit în acest week-end tatăl pe platourile de filmare din Marsa, Malta. Maddox (9 ani) şi Pax (7 ani) au putut vedea cum lucrează Pitt la producţia cu zombi Wold War Z, în care acesta joacă, dar la care este şi producător, scrie Us Weekly.
„Brad a fost foarte bine-dispus şi fericit să-şi vadă copii la filmări”, a declarat o sursă a publicaţiei amintite. „Când a terminat de filmat una din scene i-a luat să le arate rulota lui, iar aceştia erau extrem de încântaţi. Şi nu i-a ţinut deloc de mâini, cred că îi place să îi trateze ca pe nişte bărbaţi”, a adăugat aceasta.
Maddox şi Pax şi-au privit tatăl interpretând rolul unui cercetător al Naţiunilor Unite în adaptarea celei mai de succes cărţi a lui Max Brooks, într-o scenă în care acesta încerca să lase în urmă o hoardă de zombi.
Întreaga familie Pitt-Jolie se află momentan la Malta, unde au închiriat o spaţioasă şi luxoasă reşedinţă. La jumătatea lui iulie, producţia filmului al cărui protagonist este actorul de 47 de ani se mută în Marea Britanie, unde acesta va fi din nou însoţit, cel mai probabil, de partenera sa de viaţă şi cei şase copii ai lor.
În World War Z mai joacă, alături de Pitt, James Badge Dale (The Pacific), Anthony Mackie (Adjustment Bureau) şi Mireille Enos (The Killings). Starul din LOST, Matthew Fox, trebuia să se alăture şi el peliculei în iunie, însă a fost nevoit să renunţe din cauza contractului semnat pentru I, Alex Cross, un thriller poliţist regizat de Rob Cohen.
World War Z este programat pentru lansare în 2012. Vezi în galerie fotografii ale actorului de pe platourile de filmare, alături de Maddox şi Pax.
Părerea ta
Spune-ţi părerea