Arhivă
-
2 milioane de dolari pentru pantofii lui Judy Garland din Vrăjitorul din Oz
23.09.2011Nu sunt fermecaţi, dar au un preţ de pornire „magic”: 2 milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter. Pantofii scoşi la licitaţie de Profiles in History din California sunt descriși ca fiind una dintre cele patru perechi purtate de Judy Garland în filmul din 1939, The Wizard of Oz, şi sunt în căutarea unui nou posesor. Proprietarul actual al pantofilor rubinii, Joe Maddalena, a spus despre aceştia: „Sunt printre cele mai importante obiecte de recuzită din lume. Nu cred că există ceva mai faimos. Reprezintă unul dintre elementele încă existente ale culturii pop”, a spus el. Dintre celelalte trei perechi purtate de Garland în Oz, una este expusă la The Smithsonian, o alta se află în posesia unui colecţionar privat, iar a treia a fost furată din Muzeul Judy Garland din Minnesota. Profile... citeşte Taguri: actor, The Wizard of Oz, Judy Garland
-
Despre ce va fi vorba în Thor 2?
23.09.2011După anticipatul The Avengers, ce va fi lansat în luna mai a anului viitor, fanii poveştilor cu supereroi vor avea de aşteptat atât continuările altor unor succese Marvel - Thor 2, Iron Man 2, cât şi filme ce au în centru noi personaje. Potrivit Collider, dintre producţiile Marvel ce vor debuta pe marile ecrane în 2013, se lucrează acum la Thor 2, despre care preşedintele companiei, Kevin Feige, a dezvăluit linia pe care ar dori să se desfăşoare acţiunea. „[Thor 2] va fi în primul rând despre călătoria protagonistului alături de Jane Foster (Natalie Portman) şi despre cum evoluează relaţia ei cu tatăl său, totul având legătură cu miza cuprinzătoare ce priveşte cele nouă lumi”, a spus el. Scenariul continuării aventurilor Regelui Tunetului, scris de Don Payne „îl va purta cu siguranţă pe T... citeşte Taguri: actor, The Killing, Monster, Patty Jenkins, Don Payne, Natalie Portman, Kevin Feige, iron man 2, Thor 2, The Avengers
-
Michelle Rodriguez învie din morţi pentru Resident Evil: Retribution
23.09.2011Personajul interpretat de Michelle Rodriguez în primul film al francizei Resident Evil a avut o ieşire din scenă violentă şi… mortală, însă asta nu îi va împiedica pe producătorii să o aducă din nou la viaţă pentru continuarea cu titlu răzbunător, Retribution. Potrivit Bloody Disgusting, Rodriguez va reveni drept Rain Ocampo în această a cincea parte a seriei, însă nu s-a menţionat şi de ce parte a baricadei se va afla aceasta după readucerea la viaţă în noul scenariu. Printre actorii francizei care îşi vor face apariţia în Residen Evil: Retribution se află şi Shawn Roberts, care l-a interpretat pe Albert Wesker în Resident Evil: Afterlife – apariţia sa va fi una consistentă, nu un cameo. Fac deja parte din distribuţie Milla Jovovich (Alice), Sienna Guillory (pentru a treia oară în piele ... citeşte Taguri: actor, Boris Kodjoe, Colin Salmon, Sienna Guillory, Milla Jovovich, Resident Evil: Afterlife, Shawn Roberts, Resident Evil: Retribution, Resident Evil, Michelle Rodriguez
-
Johnny Depp şi clanul Collins în prima imagine oficială din Dark Shadows
23.09.2011Dacă eşti fan al lui Johnny Depp şi al lui Tim Burton, cu siguranţă nu ai ratat fotografiile publicate de noi recent de pe platourile de filmare ale lui Dark Shadows. Poţi vedea acum prima imagine oficială din film, căreia Entertainment Weekly i-a oferit spaţiu între paginile sale. Deşi aflat în centrul imaginii, principalul personaj din film, vampirul Barnabas Collins, interpretat de Johnny Depp, nu se află deloc în prim-plan (acest lucru se va schimba probabil când data de lansare a filmului, 11 mai 2012, se va apropia), fiind eclipsat de Michelle Pfeiffer (interpreta lui Elizabeth Collins Stoddard, conducătoarea familiei) , Jonny Lee Miller (fratele lui Elizabeth, Roger) şi Helena Bonham Carter (doctorul psihiatru cu abilităţi parapsihologice), ce încadrează imaginea. Alături de vedeta... citeşte Taguri: actor, Dan Curtis, Jackie Earle Haley, Bella Heathcote, David Collins, Gulliver McGrath, Helena Bonham Carter, Jonny Lee Miller, Michelle Pfeiffer, Dark Shadows
-
Lansare: 13 noi săli de cinema
22.09.2011Vineri, 23 septembrie 2011, Grand Cinema Digiplex (vezi programul AICI) din Bucureşti îşi deschide porţile pentru public, de la ora 21.30, difuzând în super-avanpremieră filmul Melancholia, al controversatului regizor Lars von Trier. Primii 2600 cumpărători de bilete primesc gratuit un meniu "Just For You". Pe toată durata primului weekend cei mici şi cei mari sunt întâmpinaţi de personaje celebre din lumea filmului, în spaţiul special amenajat pentru fotografii. Şapte premiere în materie de tehnologie şi confort pe piaţa de profil din România sunt atuurile acestui nou multiplex, situat la etajul 1 al Băneasa Shopping City. O dată cu deschiderea, Grand Cinema Digiplex devine şi cel mai mare cinematograf complet digital din România (dispune de 13 săli, cu 2600 de locuri). Preţul unui bile... citeşte Taguri: actor, Melancholia, Lars Von Trier
-
Pericol din adâncuri!
22.09.2011Săptămâna viitoare se pregăteşte să ne lovească Noaptea rechinilor 3D, o nouă producţie în stare să-i facă pe amatorii de surf sau simplă bălăceală să se ţină departe de apă. Filmul spune povestea a şapte tineri care, doritori de relaxare pe malul unui golf american, au parte de câteva întâlniri foarte neplăcute (şi dureroase, dacă nu chiar fatale) cu rechinii. Poţi vedea mai jos alte câteva creaturi care te aşteaptă, cel puţin la cinema, sub suprafaţa poate nederanjată de nici măcar o cută a apelor.Cu atâtea romane despre călătorii, naufragii şi ameninţări din adâncuri, monştrii marini şi-au făcut apariţia pe marele ecran încă de la începutul cinematografului, dar moda a fost lansată de-abia în 1975, când apare pe marile ecrane din SUA Fălci/Jaws, celebrul blockbuster al lui Steven Spielb ... citeşte Taguri: actor, Roland Emmerich, Gareth Edwards, Guillermo Del Toro, Pacific Rim, Alexandre Aja, Piranha, You Only Live Twice, Up from the Depths, Great White
-
DiCaprio, în J. Edgar!
22.09.2011Am aflat recent că premiera în România a lui J. Edgar, cea mai recentă producţie a lui Clint Eastwood, este programată pe 20 ianuarie, în preajma anunţării nominalizărilor la Oscar. Cu siguranţă una pentru Cel mai bun actor în rol principal îi va reveni şi lui Leonardo DiCaprio, excelent în această vizitare a vieţii uneia dintre cele mai sumbre figuri politice a Statelor Unite, J. Edgar Hoover.Poţi să vezi în trailerul de mai jos cum îl interpretează DiCaprio pe Hoover de-a lungul vieţii fondatorului FBI-ului, personalitate poreclită Păianjenul din cauza complicatelor pânze de intrigi, şantaje şi informaţii din care nu au scăpat nici cei mai puternici oameni politici din SUA. Filmul explorează şi cele mai importante relaţii ale lui Hoover, de la cea cu Clyde Tolson, aghiotantul şi, probabi... citeşte Taguri: J. Edgar, Naomi Watts, Judi Dench, leonardo dicaprio, Clint Eastwood
-
Dem Rădulescu ar fi avut 80 de ani
22.09.2011"'Opa...! A dat drumu' la regizori!" remarca cu sfinţenie Bibu, în 1983-84, când îl aşteptam aşezat pe treapta scăriţei din culisele Sălii Mici a Naţionalului Bucureştean, lângă fotoliul unde se instala de fiecare dată înainte de actul II al spectacolului "Ploşniţa", de Vladimir Maiakovski, în regia marelyi regretat Horea Popescu... El juca (evident!) rolul titular, Vanea Prisîpkin arivistul, secondat de alţi uriaşi ajunşi de-acum la Dumnezeu (Coca Andronescu, Gheorghe Dinică), iar eu eram un student care începuse prin a face figuraţie (mai mult de drag decât pentru cei treizeci de lei pe spectacol care nu se ştia niciodată când aveau să vină), pentru ca treptat să primească şi rolişoare - inclusiv pe cel al lui Osip, chelnerul de la nuntă, pe care Draga Olteanu Matei îl trăgea de barbă câ... citeşte Taguri: actor, Cristina Deleanu, Aurel Baranga, Cornel Garbea, Stelian Cremenciuc, Walter Matthau, Jack Lemmon, The Front Page, Billy Wilder, Charles MacArthur
-
Charlize Theron va investiga o crimă în Cities of Refuge
22.09.2011Charlize Theron a optat pentru uniforma de detectiv din Cities of Refuge, un thriller în care va juca rolul principal, dar pentru care va fi si producător, scrie Deadline. Actriţa este acum în negocieri pentru a intra în pielea celei trimisă să investigheze un caz misterios, „o crimă brutală şi o răpire, lucruri care par total diferite faţă de cum indică aparenţele”, menţionează într-un comunicat cei la Inferno Entertainment, rezumând scenariul lui Brandon Willer. Nu ar fi primul film susţinut de Theron în calitate de producător. A purtat acest titlu şi în cazul peliculelor Monster, Sleepwalking şi viitorul Young Adult. Charlize filmează acum la Snow White and the Huntsman, unde are rolul reginei malefice şi la Prometheus, filmul cu trimiteri la Alien al lui Ridley Scott. Orarul său de ... citeşte Taguri: actor, Mad Max: Fury Road, Charlize Theron
-
Charlie Sheen, mai tare ca Ashton Kutcher în mediul online
22.09.2011Primul episod in sezonul nouă al lui Two and a Half Men, în care a debutat „noul Charlie”, Ashton Kutcher, a atins un număr record de spectatori - aproape 28 de milioane de oameni au fost curioşi să vadă cum decurg lucrurile în noua formulă – însă în domeniul reţelelor sociale fosta vedetă a serialului a dominat comentariile vizitatorilor, care au fost mult mai multe decât cele generate de apariţia pe micul ecran a lui Kutcher. Potrivit datelor celor de la The Wrap, un studiu iniţiat de Visible Technologies a arătat că emisiunea de comedie ce l-a avut în centru pe Charlie Sheen, Comedy Central Roast, a obţinut pe Twitter în jur de 400.000 de comentarii, faţă de cele 150.000 primite de Kutcher pentru prima sa apariţie în serial. O altă companie de statitstică, Bluefin Labs a ajuns în urma ... citeşte Taguri: actor, Charlie Sheen, Ashton Kutcher, Two and a Half Men
-
Halle Berry şi-a rupt piciorul într-o pauză a filmărilor la Cloud Atlas
22.09.2011Aflată în Spania pentru filmările la Cloud Atlas, Halle Berry s-a ales ieri cu un picior rupt, ceea ce îi va pune în dificultate lucrul la pelicula fraţilor Andy şi Lana Wachowsky, anunţă site-ul 20minutos.es. Potrivit unui comunicat emis de Warner Bros., accidentul a avut loc într-o pauză a filmărilor în urma unui pas greşit al actriţei de 45 de ani. O imagine a sa a fost deja surprinsă de paparazzi la ieşirea din spital, în care actriţa are piciorul în ghips. Neaşteptata întâmplare va afecta producţia lui Cloud Atlas, realizatorii fiind acum nevoiţi să acorde acum prioritate scenelor în care nu apare Berry, urmând să o filmeze pe aceasta doar de la mijloc în sus şi să îi găsească o dublură pentru restul scenelor. Din distribuţia filmului mai fac parte Hugh Grant, Susan Sarandon, Hugo We... citeşte
-
Scarface, resuscitat de studiourile Universal
22.09.2011A transforma vechiul în nou este un lucru obişnuit la Hollywood, iar printre ultimele titluri de succes ce vor fi readuse în atenţia publicului se numără şi Scarface, scrie FirstShowing.net, filmul lui Brian De Palma din 1982 în care Al Pacino a intrat în pielea mafiotului Tony Montana, Michelle Pfeiffer având rolul iubitei sale, Elvira. Filmul lui De Palma a fost un remake al celui din 1932 - intitulat tot Scarface - inspirat din viaţa celebrului Al Capone, însă noua peliculă nu va fi, se pare, nici o reconstituire, nici o continuare a celor anterioare. Producătorii săi, Marc Shmuger şi Martin Bregman, au anunţat că noul Scarface „va prelua elemente comune primelor două filme”, unul dintre ele referindu-se la punctul de plecare al intrigii: „un imigrat îşi face loc în lumea răufăcători... citeşte Taguri: actor, Martin Bregman, Michelle Pfeiffer, Al PAcino, Brian De Palma, Scarface
-
Emma Stone se iubeşte cu Ryan Gosling în The Gangster Squad
22.09.2011I-ai văzut poate în Crazy, Supid, Love, film ce a intrat de curând pe marile ecrane româneşti, şi dacă nu te-ai convins că Emma Stone şi Ryan Gosling fac o echipă bună – jocul dragostei li se potriveşte, există o potrivire credibilă şi sexy în alăturarea lor pe peliculă – te vei putea convinge de asta în The Gangster Squad. Fotografiile de pe platourile de filmare, preluate de pe Popsugar.com, sunt doar un preambul. Cu înfăţişarea retro a anilor ’40, Emma şi Ryan au filmat în Los Angeles o scenă romantică (alături de un simpatic buldog) din producţia regizată de Ruben Fleischer (Zombieland). Filmul este bazat pe seria de articole publicate de jurnalistul Paul Liberman în 2008 în L.A. Times ce se referă la acţiiunile îndoielnice ale L.A.P.D. din preajma lui 1940 şi influenţa exercitată asu... citeşte Taguri: actor, Nick Nolte, Michael Peña, Giovanni Ribisi, Sean Penn, Josh Brolin, Public Enemies, L.A. Confidential, Will Beall, Zombieland
-
10 ani de multiplex în România
21.09.2011Cel mai mare cinematograf complet digitalizat din ţară, Grand Cinema Digiplex, îşi va deschide porţile pentru public vineri, 23 septembrie 2011, la Bucureşti, inaugurând - totodată - cel mai larg ecran din ţară. Mai bine de zece ani s-au scurs de la primul cinema în regim multiplex de la noi, iar românii au simţit - pe an ce trece - transformările din această industrie: confortul şi tehnologia s-au îmbunătăţit de la an la an, iar operatorii privaţi au venit cu noi şi noi idei pentru a întâmpina nevoile de entertainment ale românilor. Cinematograful Patria din Bucureşti e locul de suflet al părinţilor sau fraţilor noştri mai mari, de vreme ce era cel mai bun cinematograf central. Situaţia s-a menţinut până aproape de anii 2000, când pe piaţă au intrat şi jucătorii privaţi. Amintirile bucur... citeşte Taguri: actor, A doua cădere a Constantinopolului, Charlie Sheen, Hot Shots ! Part Deux, Close Encounters of the Third Kind, Star Wars: Episode VI - Return of the Jedi, Superman II, Nea Mărin Miliardar
-
"Doina groparilor" - documentar, sau reportaj artistic?
21.09.2011Marţi, 20 septembrie, a avut loc evenimentul de lansare al celui mai nou documentar original HBO, Doina groparilor. Doina groparilor este finalist al Concursului Naţional de Scenarii 2010 - secţiunea documentar, iniţiat de HBO şi realizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Vizionarea a avut loc în prezenţa echipei şi a producătorilor, la Cinematograful Scala, începând cu ora 18:00, urmată de un cocktail. La eveniment au fost prezenţi peste 100 de invitaţi, printre care: Ada şi Alexandru Solomon, Thomas Ciulei, Claudiu Mitcu, Irina Margareta Nistor, Lucian Georgescu, Ana Popescu. În analiza excelentului documentar "Life in a Day" (2011, realizat sub coordonarea lui Kevin Macdonald), reluam una dintre problemele esenţiale ale artei filmului, pe ne... citeşte Taguri: actor, Pavel Cuzuioc, Alexandru Solomon, Thomas Ciulei, Michael Moore, Robert J. Flaherty, Leni Riefenstahl, Harry Watt, Joris Ivens, Cesare Zavattini
-
Revoluţionara Sigourney Weaver
21.09.2011O poţi vedea de vineri în Abduction, în care interpretează un rol secundar, dar acum câteva decenii Sigourney Weaver era unul dintre cele mai rostite nume de la Hollywood. Află mai jos despre interesantul ei traseu prin lumea filmului!Pe numele real Susan Alexandra Weaver, actriţa s-a născut într-o familie cu strânse legături cu domeniul artistic. Mama actriţă şi tatăl producător de televiziune au făcut ca viitoarea Sigourney (şi-a luat numele de scenă de la un personaj secundar din romanul Marele Gatsby) să se familiarizeze foarte repede cu tot ce înseamnă teatru, producţii tv şi film. La 14 ani avea deja 1.79 înălţime (câţiva ani mai târziu va ajunge la 1,82), iar înălţimea şi faptul că-i plăcea să studieze a făcut-o să aibă o mulţime de probleme cu colegii de şcoală, care îi tot făceau... citeşte Taguri: actor, Dave, Alien³, Ghostbusters II, Working Girl, Gorillas in the Mist, James Cameron, ridley scott, Alien, Woody Allen
-
Sfârşitul lumii vine pe 30 septembrie. Melancholia, la cinema!
21.09.2011Melancholia, cel mai recent film al lui Lars von Trier, drama SF-apocaliptică lansată primăvara aceasta la Cannes într-un context mai mult decât controversat, va rula în cinematografele din România din 30 septembrie. Cinematografele în care lungmetrajul va avea fi difuzat în prima săptămână (30 septembrie – 6 octombrie) sunt Hollywood Multiplex, Studio, Cinema City, Grand Cinema Digital, Light Cinema şi Hollywood Movieplex, din Bucureşti, şi Cinema City din Cluj. În săptămânile următoare, Melancholia va ajunge în toată ţara. În mai 2011, Kirsten Dunst lua Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Cannes, iar Lars von Trier era declarat persona non grata, în urma declaraţiilor făcute la conferinţa de presă premergătoare premierei mondiale. În România, filmul-cult al lui Lars von Trier este a... citeşte Taguri: actor, Manuel Alberto Claro, Occupations, Direktoren for det hele, Manderlay, Dogville, De fem benspaend, Dancer In The Dark, Idioterne, Riget I & II
-
Taylor Lautner, răpit în Abduction!
21.09.2011Celebrul varcolac din Saga Amurg, Taylor Lautner revine pe marile ecrane din intreaga lume in rolul principal din filmul Rapirea, in care interpreteaza un adolescent care isi descopera cu stupoare fotografia pe un site de persoane disparute. Un action thriller exploziv, Rapirea poate fi vazut in premiera din 23 septembrie in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti), Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Pitesti), Cityplex (Bucuresti, Constanta si Brasov), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Phoenix (Pascani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj).Considerat de multi ca fiind urmatorul star de actiune, Taylo... citeşte Taguri: actor, Maria Bello, Lily Collins, Kristen Stewart, Alfred Molina, Sigourney Weaver, Abduction, Taylor Lautner
-
Parodii după James Bond
21.09.2011Vineri se lansează în toată ţara Johnny English... se întoarce!, continuarea parodiei Johnny English din 2003, în care Rowan Atkinson îşi înfige dinţii într-unul din cele mai suculente subiecte de comedie ale ultimelor decenii: lumea spionajului şi-a agenţilor secreţi. English nu e nici primul şi cu siguranţă n-o să fie nici ultimul agent secret sărit de pe fix, iar aşteptata lui vizită ne-a făcut să trecem în revistă alte parodii la filmele cu James Bond.Valul de parodii a început în 1964, la doi ani de la apariţia lui Dr. No, primul film din ceea ce va deveni cea mai longevivă franciză a tuturor timpurilor. Capul răutăţilor a fost Carry on Spying, în care Charles Hawtrey îl interpretează pe agentul secret 000, pe nume Charlie Bind (scenariştii au fost nevoiţi să renunţe la numele origina... citeşte Taguri: actor, OSS 117: Rio ne répond plus, Michel Hazanavicius, The Artist, Jean Dujardin, Tomorrow Never Dies, Austin Powers in Goldmember, Austin Powers: The Spy Who Shagged Me, Mike Myers, Austin Powers: International Man of Mystery
-
Primul episod din Two and a Half Men, record de spectatori!
21.09.2011Postul CBS a „dezvăluit totul” pe 19 septembrie, când a difuzat primul episod din sezonul nouă al lui Two and a Half Men, iar bătălia mediatică din cursul verii dintre fostul star al serialului, Charlie Sheen, şi înlocuitorul său, Ashton Kutcher a dat roade: 27,8 milioane de oameni au urmărit relansarea „bărbaţilor”. Potrivit The Wrap, „Nice to meet you, Walden Schmidt”, cum s-a numit episodul cu numărul unui al noului sezon a fost şi cel mai vizionat din istoria serialului, dar şi programul CBS cu cel mai mare rating de la decernarea premiilor Oscar (27 februarie). După înmormântarea lui Charlie, care a făcut deschiderea serialului şi în care Rose a explicat cum a murit acesta, acţiunea s-a mutat în casa lui Charlie, unde şi-au făcut apariţia potenţialii cumpărători ai reşedinţei de pe p... citeşte Taguri: actor, Dharma & Greg, Thomas Gibson, Jenna Elfman, Ashton Kutcher, Charlie Sheen, Two and a Half Men
Articole 20921 - 20940 din 38434
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
The Beatles și weekendul care a făcut istorie - TWST: Things We Said Today
După 14 ani de la Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, cineastul Andrei Ujică revine cu un nou film de docu-ficțiune inedit, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în afara competiției. - Când viața îți dă lămâi... profită de moment! – Leneși pe roți
- Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
- Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
FILM CAFE
20:10
|
Anaconda(1997)Anaconda
|
![]()
Film +
22:00
|
Moonfall(2022)Moonfall
|
![]()
HBO 2
20:30
|
Anatomie d'une chute(2023)Anatomia unei prăbușiri
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- A Big Bold Beautiful Journey
- Fight or Flight
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
- Caught Stealing
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri