Apar 40 de supereroi într-o singură scenă din Avengers: Infinity War

de Cristina Grigore în 16 Ian 2018
Filmul se lansează la noi pe 27 aprilie 2018

Ştim deja că Avengers: Infinity War este locul de întâlnire a mai tuturor eroilor din Universul Cinematografic Marvel. La o asemenea aglomerare de supereroi – aproape 80, după Screenrant.com – există temerea că nu toate numele importante vor apărea suficient de mult în film.

Infinity War are însă o scenă ce adună în jur de 40 de supereroi la un loc, astfel încât jumătate dintre persoajele MCU vor împărţi, în acelaşi timp, ecranul. Vorbeşte despre aceasta Anthony Mackie, interpretul lui Falcon, intr-un interviu acordat în cadrul Ace Comic-Con (eveniment desfășurat între 13-15 ianuarie în Arizona, SUA):

„Într-una din zile filmam acea scenă ce apare şi în trailer în care alergam cu toţii, ne aruncam în bătălie; eram pe platou în jur de 40 de supereroi. M-am uitat la dreapta şi i-am văzut pe Tom Holland şi pe Dave Bautista. Erau undeva în colţ şi Tom părea că e cât piciorul lui Dave. Nu ştiu despre ce vorbeau, însă la un moment dat Bautista sare şi îi aplică o lovitură şi mie îmi vine să strig «Lasă-l, că-l omori!»”.

Aşa cum menţionează şi Mackie, scena apare în primul trailer al Infinity War, în care o mulţime de eroi ai UCM pornesc în luptă împotriva presupusei ameninţări venite din partea lui Thanos şi a Ordinului Negru al acestuia. Grandioasa scenă a fost amintită şi de Chris Evans (Captain America): „Ne-am distrat mult în acea zi [despre care povestea Mackie, n. red.], a fost… veţi vedea. A fost o zi grozavă, cu oameni minunaţi!”.

Avengers: Infinity War se lansează la noi pe 27 aprilie 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Avengers: Infinity War, Anthony Mackie, Tom Holland (X), Dave Bautista, Chris Evans

Alte știri din cinema

Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex

O privire detaliată asupra vieții și operei artistului norvegian Edvard Munch.

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 16 ianuarie 2018 23:59
intre cei 40 e si copacul Groot? :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells