Deja consacraţi sau la început de carieră, există cel puţin 12 actori care vor fi vedetele anului 2011, datorită şanselor imense de a obţine un Oscar pentru interpretare, sau pentru blockbusterele în care urmează să apară. Aceşti actori vor deschide frecvent ediţiile ziarelor de profil din întreaga lume sau vor fi pe coperta revistelor glamour.
Nu am inclus actori ca Johnny Depp sau Jeff Bridges, ale căror nume sunt zilnic în atenţia marelui public, şi nici actori ce au strălucit deja la Hollywood în 2010, precum Carey Mulligan sau Mia Wasikowska. Şi, cum o asemenea listă nu poate fi exhaustivă, te invităm să adaugi în comentariul tău numele celui sau celei care, după părerea ta, va fi în 2011 una dintre vedetele marelui ecran.
Actorii vedetă ai lui 2011
de Cristina Grigore în 30 Dec 2010Emma Stone - Potenţial de star în 2011: 4 stele
După ce o mulţime de actriţe se aliniaseră pentru rolul lui Mary Jane din Spider-Man, interpretarea Emmei Stone de la audiţia pentru rolul lui Gwen Stacy i-a făcut pe regizor şi producători să renunţe de tot la personajul Mary Jane, deci să schimbe scenariul, ca să facă un film numai pentru această primă iubită a lui Spidy! Motivaţia? Emma este o prezenţă care acaparează toate privirile, are o strălucire specială pe ecran, şi - se pare - a reuşit la casting să creeze o Gwen Stacy cu totul electrizantă. În plus, chimia dintre ea şi interpretul lui Spider-Man (Andrew Garfield) este extraordinară, după cum au declarat (la momentul distribuirii Emmei) producătorii.
Evoluţie: Actriţa de 22 de ani şi-a început cariera în 2005, cu roluri în filme de televiziune. A fost remarcată doi ani mai târziu, la debutul ei pe marele ecran cu rolul din Superbad, ce i-a adus numeroase alte roluri, majoritatea în comedii. A jucat în Paper Man (cu Ryan Reynolds), The House Bunny, Ghosts of Girfriends Past, dar şi în Zombieland, un rol foarte apreciat. Este admirată atât de fani, cât şi de critici, rolul din ultimul său film, Easy A, aducându-i o nominalizare la Globul de Aur.
Filmele din 2011: Drama The Help va fi urmată de comediile Crazy, Stupid, Love în care va apărea alături de Ryan Gosling şi Steve Carell şi Friends With Benefits – unde va avea un rol secundar. Însă rolul cel mai însemnat obţinut de Emma este, cum spuneam chiar la început, cel al lui Gwen Stacy din următorul film Spider-Man. Chiar dacă producţia va avea premiera abia în 2012, la anul vom vedea o mulţime de trailere, afişe şi fotografii de pe platourile de filmare de la Spider-Man, plus zeci de ştiri despre cum evoluzează filmările, şi credem că Emma va fi protagonistă în toate.
Şanse la Oscar: Nu sunt deocamdată şanse ca Emma să primească vreun Oscar, dar nominalizarea sa la Globul de Aur pentru Easy A are toate şansele să aducă noi oferte de roluri în 2011 pentru Emma Stone.
Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
The Beatles și weekendul care a făcut istorie - TWST: Things We Said Today
După 14 ani de la Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, cineastul Andrei Ujică revine cu un nou film de docu-ficțiune inedit, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în afara competiției. - Când viața îți dă lămâi... profită de moment! – Leneși pe roți
- Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
- Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Actorii vedetă ai lui 2011
Părerea ta
Spune-ţi părereaCei mai impresionati pentru mine sunt Natalie Portman si James Franco
oscar baieti => leo di caprio
Si mie mi-ar placea sa-l vad pe Dicaprio castigand, dar cel mai probabil nu va primi nici macar nominalizare.
Natalie Portman e mare favorita, chiar daca sanse ar avea si Michelle Williams, Jennifer Lawrence (n-as fi deloc suparat nici daca ar castiga una dintre ele) sau Nicole Kidman.
La baieti e mult mai complicata treaba...James Franco, Colin Firth si Jesse Eisenberg cam au sanse egale.
Oscar pentru Franco.
Natalie Portman si Colin Firth = Favoritii la Oscar
P.S. Oscar pentru Christian Bale (The Fighter)!
In schimb DiCaprio, chiar daca a facut doua roluri foarte bune in Shutter Island si in Inception s-ar putea sa nu primeasca nici macar o nominalizare.
Iar Christian Bale este mare favorit atat la Golden Globes, cat si la Oscar pentru rolul secundar din The Fighter.
iar favoriti la Oscar ,evident : Portman si Franco