Actorii vedetă ai lui 2011

de Cristina Grigore în 30 Dec 2010

Deja consacraţi sau la început de carieră, există cel puţin 12 actori care vor fi vedetele anului 2011, datorită şanselor imense de a obţine un Oscar pentru interpretare, sau pentru blockbusterele în care urmează să apară. Aceşti actori vor deschide frecvent ediţiile ziarelor de profil din întreaga lume sau vor fi pe coperta revistelor glamour.

Nu am inclus actori ca Johnny Depp sau Jeff Bridges, ale căror nume sunt zilnic în atenţia marelui public, şi nici actori ce au strălucit deja la Hollywood în 2010, precum Carey Mulligan sau Mia Wasikowska. Şi, cum o asemenea listă nu poate fi exhaustivă, te invităm să adaugi în comentariul tău numele celui sau celei care, după părerea ta, va fi în 2011 una dintre vedetele marelui ecran.

Afișează:
1 din 13

Emma Stone - Potenţial de star în 2011: 4  stele

După ce o mulţime de actriţe se aliniaseră pentru rolul lui Mary Jane din Spider-Man, interpretarea Emmei Stone de la audiţia pentru rolul lui Gwen Stacy i-a făcut pe regizor şi producători să renunţe de tot la personajul Mary Jane, deci să schimbe scenariul, ca să facă un film numai pentru această primă iubită a lui Spidy! Motivaţia? Emma este o prezenţă care acaparează toate privirile, are o strălucire specială pe ecran, şi - se pare - a reuşit la casting să creeze o Gwen Stacy cu totul electrizantă. În plus, chimia dintre ea şi interpretul lui Spider-Man (Andrew Garfield) este extraordinară, după cum au declarat (la momentul distribuirii Emmei) producătorii.

Evoluţie: Actriţa de 22 de ani şi-a început cariera în 2005, cu roluri în filme de televiziune. A fost remarcată doi ani mai târziu, la debutul ei pe marele ecran cu rolul din Superbad, ce i-a adus numeroase alte roluri, majoritatea în comedii. A jucat în  Paper Man (cu Ryan Reynolds), The House Bunny, Ghosts of Girfriends Past, dar şi în Zombieland, un rol foarte apreciat. Este admirată atât de fani, cât şi de critici, rolul din ultimul său film, Easy A, aducându-i o nominalizare la Globul de Aur.

Filmele din 2011: Drama The Help va fi urmată de comediile Crazy, Stupid, Love în care va apărea alături de Ryan Gosling şi Steve Carell şi Friends With Benefits – unde va avea un rol secundar. Însă rolul cel mai însemnat obţinut de Emma este, cum spuneam chiar la început, cel al lui Gwen Stacy din următorul film Spider-Man. Chiar dacă producţia va avea premiera abia în 2012, la anul vom vedea o mulţime de trailere, afişe şi fotografii de pe platourile de filmare de la Spider-Man, plus zeci de ştiri despre cum evoluzează filmările, şi credem că Emma va fi protagonistă în toate.

Şanse la Oscar: Nu sunt deocamdată şanse ca Emma să primească vreun Oscar, dar nominalizarea sa la Globul de Aur pentru Easy A are toate şansele să aducă noi oferte de roluri în 2011 pentru Emma Stone.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Marin10 pe 30 decembrie 2010 11:44
Emma Stone, James Franco si Chris Evans. Ma mir ca nu e prin lista si Andrew Garfield. Si el la fel ca si Emma Stone e nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul din The Social Network, si el la fel ca si Emma Stone joaca in Spider-man.
Marin10 pe 30 decembrie 2010 11:46
Oops i-am uitat pe Tom Hardy si Ryan Reynolds, restu's consacrati deja.
legolas05 pe 30 decembrie 2010 13:35
Natalie Portman,James Franco,Michelle Rodriguez,Ryan Reynolds,Chris Evans
Piratu pe 30 decembrie 2010 14:23
Cred ca pe altii nu ii doare daca nu sunt nominalizati la Oscar ,deoarece au roluri la filme cu mari incasari,poate mai tarziu vor opta pentru filme mai serioase in ochii Academiei..
RomaniaMare pe 30 decembrie 2010 14:33
Oscar pentru Natalie Portman!
Krakatau pe 30 decembrie 2010 14:40
Exact, Oscar pentru Natalie Portman!!
Vlad_the_curse pe 30 decembrie 2010 15:15
Johnny Deep cel mai probabil in Piratii din Caraibe 4
ARP pe 30 decembrie 2010 17:34
Eu le apreciez perfomanta pe ecrane si ma astept de la toti pe care i-ati mentionat sa ajunga si mai apreciati si cunoscuti.
Cei mai impresionati pentru mine sunt Natalie Portman si James Franco

oups pe 30 decembrie 2010 18:20
stati un mom ma unde plm ii leo di caprio??? adik inception + shutter island = nimic sau ce drequ de nominalizari is astea?
rasvan pe 30 decembrie 2010 18:21
clar oscar femei => portman
oscar baieti => leo di caprio

anna.n pe 30 decembrie 2010 18:25
eu cred ca si breaking down este foarte asteptat, deci rob si kris vor fi "actori vedeta" in 2011!
Solis reloaded pe 30 decembrie 2010 18:29
@anna.n lasa-ne te rog
Krakatau pe 30 decembrie 2010 18:38
Aici e vorba de staruri in plina ascensiune, pe cand DiCaprio e consacrat de multa vreme.
Si mie mi-ar placea sa-l vad pe Dicaprio castigand, dar cel mai probabil nu va primi nici macar nominalizare.
Natalie Portman e mare favorita, chiar daca sanse ar avea si Michelle Williams, Jennifer Lawrence (n-as fi deloc suparat nici daca ar castiga una dintre ele) sau Nicole Kidman.
La baieti e mult mai complicata treaba...James Franco, Colin Firth si Jesse Eisenberg cam au sanse egale.

JohnnyAddams pe 30 decembrie 2010 18:48
James Franco, Emily Browning, Emma Stone, Tom Hardy - Starurile de maine.

Oscar pentru Franco.

Carys pe 30 decembrie 2010 19:30
Emma Stone, James Franco si Tom Hardy = ''Starurile de maine''

Natalie Portman si Colin Firth = Favoritii la Oscar

P.S. Oscar pentru Christian Bale (The Fighter)!

Nicottine pe 30 decembrie 2010 20:47
Ryan Gosling si Christoph Waltz apar destul de mult in 2011si in filme importante. Ma bucur insa ca Natalie Portman si James Franco primesc atentia care li se cuvine.
free_spirit pe 30 decembrie 2010 22:17
Oscar pentru James Franco. Merita sa i se recunoasca talentul!
ALABAST30 pe 31 decembrie 2010 04:54
Cred ca potential de star pentru 2011 are si Robert Pattinson care apare in doua filme.Cred ca Natalie Portman a asteptat destul pentru a primi un Oscar pentru rol principal feminin, asadar in 2011 prevad ca va lua Oscarul.Cat despre ceilalti nominalizati la statutul de "Star",in linii mari sunt de aceeasi parere,cu rezerva care tine strict de evolutia box-office-ului american in detrimentul filmelor cu succes la critica de film.
alex2812 pe 31 decembrie 2010 14:16
Natalie Portman favorita la Oscar, ca si James Franco, dar aici s-ar putea sa apara ca anul trecut Jeff Bridges (pentru True Grit) sau Colin Firth, desi sunt slabe sanse avand in vedere ca este englez; probabil ca acesta va castiga la Golden Globes si la BAFTA (ca anul trecut)
In schimb DiCaprio, chiar daca a facut doua roluri foarte bune in Shutter Island si in Inception s-ar putea sa nu primeasca nici macar o nominalizare.
Iar Christian Bale este mare favorit atat la Golden Globes, cat si la Oscar pentru rolul secundar din The Fighter.

Darkwerewolf pe 31 decembrie 2010 18:11
Eu l-as pune pe lista si pe Steven R. McQueen pentru "actorii de maine"
iar favoriti la Oscar ,evident : Portman si Franco

Liviu- pe 31 decembrie 2010 18:28
Rolul lui Franco e departe de a merita Oscar-ul. Sper ca cel al lui Firth sa nu fie atat de hyped precum al lui Franco, ca vad ca toti de pe aici il dati favorit si probabil nici nu stici de ce, iar Firth sa vina intr-adevar cu ceva special.
I_love_life_in_SEPIA pe 1 ianuarie 2011 13:25
Natalie Portman, ar cam fi cazul... dar si Depp, desigur :D
Radu1711 pe 2 ianuarie 2011 11:51
Anne Hathaway mi se pare o actrita foarte buna si o potentiala castigatoare
JohnnyAddams pe 3 ianuarie 2011 13:13
Trebuiau mentionate si Jennifer Lawrence si Saoirse Ronan.
mitici pe 4 ianuarie 2011 12:26
Jeremy Renner pentru The Town.Exceptional film!Dar aici...nu vede nimeni !
Ioana pe 6 ianuarie 2011 18:27
Robert Pattinson, Kristen Stewart, Taylor Lautner, Leonardo DiCaprio, Jesse Eisenberg, Dakota Fanning
krisutzu98 pe 4 februarie 2011 13:33
Oscarul pentru Natalie Portman si Anne Hathaway
diana7 pe 20 februarie 2011 23:20
Natalie Portman
Olympica pe 26 februarie 2011 22:19
Anne, Natalie si Ryan sigur fac treaba in 2011. Aoleu, numai la Twilight va sta gandul si la "actorii" ai ca doar in ghilimele se pot numi si ei actori.
Iamsaved pe 4 martie 2011 12:40
James Franco si Emma Stone :)Si Natalie Portman merita Oscarul cu siguranta:)
NightChild pe 21 martie 2011 11:26
Pe James Franco l-am vazut in cateva filme anu asta, a inceput sa imi placa tot mai mult. Natalie Portman cred ca e singura actrita care imi place cum joaca, nu cum arata(nu ca ar arata rau :) ).
Casy20 pe 18 aprilie 2011 10:57
Ryan Reynolds cel mai tare:D
so1uffle2 pe 29 iunie 2011 14:08
@ Vlad_the_curse i agree
margott pe 9 aprilie 2012 20:27
James Franco e un actor bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells