Nu mai puţin de 3.239.129 de spectatori au avut cinematografele din România în prima jumătate a lui 2010, număr cu 59 de procente mai mare decât cel pentru exact aceeaşi perioadă din 2009, conform datelor făcute publice de distribuitori şi centralizate de Cinemagia.
În primele şase luni ale anului anterior cinematografele din ţară au vândut 2.034.291 de bilete, ajungând la sfârşitul anului la un total de 5,27 de milioane de admisii.
În ceea ce priveşte încasările, acestea se ridică la 56.650.174 lei în primele şase luni ale lui 2010, în timp ce pentru 2009 suma totală este de 32,845,891. Filmele 3D şi proiecţiile digitale fac ca diferenţa dintre câştigurile din 2010 să fie cu 72% mai mari decât cele din 2009.
Campionul absolut al primelor şase luni ale lui 2010 este Avatar. Lansat pe 18 decembrie 2009, filmul lui James Cameron a ajuns, după 27 de săptămâni de prezenţă pe ecranele din ţară, la o cifră totală de 878.356 de spectatori.
În ceea ce priveşte filmele lansate în 2010, pe primul loc se clasează filmul 3D Alice în Ţara Minunilor, cu 222.314 bilete vândute în cele 17 săptămâni de rulare.
Părerea ta
Spune-ţi părereamai trebuie 110.000 spectatori,dupa estimarile mele
haideti ca putem!!!