"Den Brysomme mannen" / "Omul problem?"

[Pitbull]

"Den Brysomme mannen" / "Omul problemã" - Rece, rece... cald...
Un Kafka norvegian-islandez

Un sinucigaº înfipt în þepii unui gard de fier forjat - cu trupul rãsturnat pe-o laturã, strãpuns dintr-o parte în alta, plin de sânge... Trecãtorii, puþini ºi indiferenþi, circulã fãrã sã-i dea atenþie. Însuºi personajul principal (cãruia camera i se substituie în cele câteva cadre subiective ale secvenþei), îl priveºte mai mult intrigat, decât ºocat. Doi lucrãtori sosesc cu o maºinã ºi încearcã sã desprindã din gard cadavrul, din care încep sã cadã, firesc, bucãþi de intestine. Nu peste mult, un om de serviciu spalã pe jos.
Imaginea e extrem de durã, în special prin contrastul dintre condiþiile brutale ale acestei sinucideri ºi rãceala stilului de a o filma. Într-un film expozitiv, gen thriller, horror, serie B, etc., ar fi anunþat un crescendo de elemente similare urmând a se declanºa cam de pe la o douã cincimi din scenariu încolo. Întrucât "Den Brysomme mannen" / "The Bothersome Man" / "Omul problemã" este un film de conþinut, aceastã secvenþã plasatã în primul sãu sfert de orã este ºi cea mai violentã (vor mai exista doar douã comparabile). Rolul ei nu este acela de foretaste al unor viitoare atracþii, ci de a impune o stare de disconfort maxim, insinuatã din start pe sub o povestire ce pare sã se desfãºoare în cele mai civilizate condiþii.
Un oraº modern, curat, zâmbãreþ cu discreþie - în care eroul, Andreas (Trond F. Aurvåg), soseºte de nicãieri cu un autobuz. Peste starea sa de amnezie semi-abstractã se suprapun surprizele de a descoperi cã imediat e angajat într-o excelentã slujbã de contabil într-o companie de mobilã ºi decoraþiuni interioare, îl aºteaptã un apartament de bun-gust, ba chiar cucereºte fãrã probleme o frumoasã (dar... neinteresantã) comerciantã de bucãtãrii ultramoderne (Anne-Britt / Petronella Barker). ªi totuºi... something is wrong... ºi vom afla destul de repede ce anume.
Nu e o noutate pentru nimeni cã sub-rasa nordicã reprezintã avangarda civilizaþiei "de tip european" a omenirii (ajunge doar sã comparãm douã insule aproape egale ca mãrime: paradisiaca Hispaniola, mai cunoscutã ca Haiti, în care de douã secole foºtii sclavi negri n-au reºit decât sã imite comunitatea albã în tot ce are ea mai rãu - cu accente de regres tribal - ºi vitrega Islandã, sterilã ºi asprã, unde un mic neam blond a construit una dintre cele mai evoluate societãþi ale lumii). Ne minunãm de nivelul de trai din þãrile scandinave, din Danemarca, Germania ºi Olanda. Iar dacã privim mai atent, sub pojghiþa bunãstãrii materiale, a mecanismelor sociale perfecte ºi a politeþii superficiale, descoperim o lume care, o datã cu atâtea flageluri "istorice", ºi-a pierdut ºi sentimentele, perspectivele, spontaneitatea ºi vivacitatea. O lume care, învingând moartea, ºi-a anulat potenþialul de a trãi - cãci cum ar putea exista viaþa fãrã moarte? (Sau, vorba soþiei Stalker-ului tarkovskian: "fãrã suferinþã n-ar exista nici speranþã, ºi nici fericire".)
La scurt timp dupã ce a asistat la suicid, Andreas îºi taie cu deliberare un deget, folosind ghilotina pentru hârtie de la birou (din nou, o secvenþã durã, cu elemente de umor negru). Seara, acasã, constatã cã pe sub pansament degetul i-a crescut la loc... (Ulterior, ne vom putea imagina cã nici sinucigaºul n-a rãmas mort prea multã vreme - poate de aici ºi indiferenþa celor din jur.) În oraºul fãrã nume, din þara cu câmpii reci ºi vulcani stinºi, nu moare nici mãcar un deget. Se trãieºte doar - simulat. Scenariul lui Per Schreiner construieºte o lume kafkianã cu trimiteri destul de clare (în special cei doi "agenþi de intervenþie" care le rezolvã sec ºi eficient pe toate, amintind de executorii finali ai lui Josef K., sau beciul lui Hugo, ca un rapel la mansarda lui Titorelli - ºi, în general, sistemul de reacþii al tuturor personajelor, modelul social sugerat, ºi mai cu seamã atmosfera). O serie întreagã de acþiuni ºi atitudini proprii unui arhetip al "celei mai bune dintre lumile posibile" se relevã curând ca fiind insuportabil de gãunoase, þinând exclusiv de domeniul absurdului (vezi cordialitatea efemerã a ºefului de la serviciu, involuntarul balet al ospãtarilor cu maniere impecabile, sau atitudinile femeilor cu care intrã eroul în contact). De altfel, nu ne scapã atenþiei nici o anumitã asemãnare (deºi pe alte coordonate) cu spulberarea tuturor iluziilor din "Fundaþia" lui Antonio Buero Vallejo, mai ales în secvenþa premergãtoare finalului, când Andreas descoperã un angajat nou în biroul lui, iar ºeful, deºi recunoaºte cã respectivul nici nu se comparã cu el, îl dã totuºi afarã surâzãtor, cu o serie de platitudini prietenoase. Tot de capodopera dramaturgului spaniol (cu precãdere în magistrala montare din 1978 a lui Horea Popescu, la Naþionalul Bucureºtean) amintesc cei doi agenþi, chelnerii din restaurant - ºi, evident, tunelul subteran prin care Andreas ºi Hugo trudesc spre o iluzorie evadare.
Povestea curge lin, fãrã hiatusuri, sincope sau lovituri de teatru, acumulând inexorabil tensiuni care de la un punct devin insuportabile (structura dramaturgicã urzitã de Schreiner ar merita un studiu aparte). Pe deasupra acestei trame se aºterne regia impecabilã a lui Jens Lien, care preia fluenþa subtil ascendentã a povestirii ºi o potenþeazã cu secvenþe de o precizie ceasornicãreascã, în care actorii sunt conduºi cu deliberare ca niºte roboþi ce imitã la perfecþie comportamentul uman. Încã din primele momente, ºi pânã în final, vor frapa valenþele plastice ale imaginii, mereu compusã extrem de atent de cãtre John Christian Rosenlund, un operator apt sã asimileze în totalitate intenþiile regisorului ºi sã le dezvolte pe aceeaºi linie, cu o creativitate virtualmente nelimitatã (remarcabilã complexitatea compoziþiilor, fie în plan, fie în profunzime, jocurile subtile de lumini ºi culori, pastelurile neînsufleþite ale acestei glaciale brave new world ºi sugestiile vitale ale ipoteticului drum spre realitate: camera din beci a lui Hugo, forma vaginalã a fisurii de unde va porni sãparea galeriei (semnificând, vizibil, aspiraþia unei noi naºteri) ºi, mai ales, explicitarea "luminiþei de la capãtul tunelului" - acel unic cadru al bucãtãriei adevãrate, unde nu are acces decât mâna lui Andreas, ºi numai pentru a sustrage o felie de prãjiturã de casã ce nu se poate compara cu cubuleþele ciocolatii care circulã mereu printre colegii de serviciu).
O atenþie specialã meritã coloana sonorã a lui Christian Schaanning, alcãtuitã savant din sunete ale realitãþii, mãrunte dar extrem de expresive, care compun o veritabilã reverberaþie a neverosimilului - mai ales prin orchestraþia cinicã a zgomotelor naturaliste ºi crude (tãierea degetului, secvenþa cu metroul), printre care vor începe sã se insinueze, de la un moment dat, sugestiile de chicoteli ale copiilor de "dincolo", ºi mai ales ilustraþiile din Grieg (apropo, în tot filmul nu apare, cum e ºi firesc, nici un copil - ºi nici un bãtrân; prezenþa lor e incompatibilã cu acest univers de lucrãtori destoinici ºi salariaþi sârguincioºi, care funcþioneazã maºinal ºi se distreazã mecanic, care-ºi etaleazã dezinvolt bunãstarea materialã ºi devin binevoitor-stresaþi când cineva le aminteºte de propria sterilitate sufleteascã). De fapt, trãsãturile acestui sound-track constituie una dintre cele mai reprezentative expresii ale concepþiei de atitudine ºi stil a filmului: gândit, simþit ºi realizat de norvegieni ºi islandezi, "The Bothersome Man" este un film rece, despre o lume rece, lucrat cât se poate de rece... ºi aspirând la tot ce poate avea mai cald, mai însufleþit, mai dinamic, un ideal de viaþã omeneascã.
Care ar fi, totuºi, problemele ce i s-ar putea reproºa acestui "Om problemã" care, categoric, se confirmã ca unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut la nivel mondial - inclusiv prin duzina de premii internaþionale pe care ºi le-a agãþat deja la cingãtoare? Poate o anumitã naivitate adolescentinã a cheii generale de abordare ºi a celor mai importante metafore - deºertul islandez din jur, ale cãrui drumuri duc spre nicãieri; supralicitarea comportamentului automatizat al personajelor ºi figuranþilor (semnificativ de puþini - ºi nu întâmplãtor), spre finalul filmului; modul cam ostentativ în care "sistemul" se autoregleazã din mers, în special prin intervenþia mereu promptã a celor doi agenþi; recursul la un kafkianism relativ tocit - mãcar din perspectivã temporalã; ºi, cel mai slab punct aº zice, supralicitarea grosierã a secvenþei din tunelurile de metrou - într-o etapã când povestirea stabilise deja clar blestemul nemuririi ce planeazã asupra tuturor personajelor.
Onestitatea mã obligã însã la precizarea cã toate observaþiile critice de mai sus funcþioneazã din unghiul unui cusurgiu (ca sã nu spun perfecþionist). Altminteri, mecanica finã a filmului ticãie ireproºabil, iar angoasele pe care ni le inculcã sunt cât se poate de autentice - pânã la un nivel subliminal! În timpul proximului interval de somn cotidian ulterior vizionãrii, am avut un vis înspãimântãtor cum de mult nu mi s-a mai întâmplat: rãmãsesem fãrã degetele de la mâna stângã!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 august, 2007, h. 00:40-01:47
Bucureºti, România

[devil_doll]

L-am vazut la TIFF si am regretat imediat faptul ca nu a fost in competitie. UN film agresiv, nu din pricina secventelor care arata ruperea de real, ci lipsa acuta de capturare a oricarui sentiment pe figura personajelor, sterilitatea ce duce aproape la disperare si pe care cu regret spun ca e usor de observat pe orice trasatura nordica. Sa mai spuneti acum ca nu preferati balcanismul desantat. :lol:

[oxlock]

are cineva traducerea? Am intrat in posesia lui , iar traducerea in engleza pe care o am nu se racordeaza la timpul vorbirii.... si nu e vorba de o marja de cateva secunde... nu se poate intelege nimic. :sick:

[Pitbull]

Sper sä gäsesti o traducere sincronä, dar pânä atumci, îti dau un sfat: priveste-l netradus! Actiunea si imaginea sunt atât de elocvente, încât îl vei întelege. (Azi sau ieri citeam undeva - nu mai stiu unde, poate prin comentariile de pe IMDB, sau în altä parte - relatarea cuiva ajuns în aceeasi situatie, care a înteles filmul în proportie suficientä ca sä nu se simtä deloc frustrat. (Incä un detaliu: replicile personajelor nu comunicä mare lucru, sunt formale, conventionale, stereotipe; vorbesc despre nimicuri, nu despre elemente ale povestirii propriu-zise - cam ca în "Cântäreata chealä" a lui Ionescu.)
Eventual, puneti-l o datä asa cum e, färä subtitraj, ca sä te familiarizezi cu el; pe urmä revezi-l si cu traducerea asta desincronizatä, astfel încât, prin deductie, sä poti amplasa mäcar o parte din replici.
(Imi mai amintesc cä, pe vremea mea, la Institut nu se folosea niciodatä traducere la microfon; care era titrat, era, care nu, la revedere! Câti Kurosawa, câti Bergman, câti Buñuel n-am väzut asa, în originalu' originalului! Si sä nu crezi cä ni-i explica oarecine. Nichitus, când o întrebam ceva, zicea "o sä vedeti" sau "uitati-vä mai bine", iar Madam Bostan: "Ei, stiti, acum chiar vä legati de nimicuri! Ce conteazä ce spunea - voi n-ati väzut cum era filmat?... Ei, de-asta ce mai ziceti!? De unde-a scos-o, domnule?")

[Proletar]

"...Ei, de-asta ce mai ziceti!? De unde-a scos-o, domnule?")

:lol: hahaha

[Pitbull]

Da - ästa era leitmotivul etern, argumentul permanent si nucleul central al sistemului pedagogic bostanian.

[oxlock]

da..... :hmm:

deci, domnul Pitbull, vrei sa ma uit si sa-ti spun dupa aceea ce am inteles...
adica un fel de uita-te si vezi ce iese...
sau poate sa ma uit de mai multe ori si de fiecare data, dupa o profunda meditatie sa scriu pe forum cate o noua explicatie filosofica a noii vizionari, adica un alt unghi din care am privit (problema) filmul

.....odata intr-un oras se difuza unor studenti (si nu doar lor) un film de cinemateca - considerat deja de cinemateca - Looking for Richard cu Al Pacino.
dupa o saptamana in program era si o invitatie de a veni sa vedem si varianta japoneza a lui.... doar ca asta era exact aceeasi treaba in schimb personajele erau japonezi, cu alte cuvinte samurai si shoguni.
a fost interesant sa vad aceste filme, ambele.....

uite cum fac: daca nu fac rost de subtitrare pana apare in cinema; am sa ma uit la film odata in varianta filmului mut (daca tot n-am subtitrarea), si odata in varianta limbii sale natale adica cu sonor....
dupa aceea iti spun ce am inteles, ok?
poate a doua oara va semana cu a doua varianta din Rich. al III-lea

[Pitbull]

Genul ästa de experiente pot fi interesante uneori - în cazul anumitor filme; tot mai rare, din päcate, fiindcä de multä vreme se pune un accent prea mare pe dialoguri; "Omul problemä" e unul dintre ele.
(Apropo, am auzit de un distribuitor care obisnuia sä vadä orice film oferit spre difuzare cu sonorul închis; dacä, în aceste conditii, filmul îl fäcea curios sä-l revadä si cu sunet, îl cumpära; dacä nu, nu.)
Oricum, propunerea mea viza doar pe jumätate un asemenea experiment. Repet ceea ce am spus la început: sper sä gäsesi un subtitraj bine sincronizat.

[Proletar]

eu aveam intr-un timp pasiunea de a ghici anul de productie al filmului pe care-l vedeam...
dupa decoruri, varsta actorilor, atmosfera, calitatea pelicuilei, a sonorului....
imi iesea in 90% din cazuri, cu o marja de eroare de +/- 2 ani. :hmm:

[oxlock]

...... ..... :sleep:

[Andy69]

Ma da ce teai skimbat. Tiai skimbat mult stilul de a cronica. esti mai concis, mai exact, te abati mai putin de la subiect si te concentrezi mult mai bine pe filmul propriu-zis, prin asta fiind mai exact si facandul pe cititor sa inteleaga mult mai bine despre ce e vorba. keep it going!
legat de defectul cu drumurile care dispar in desert dami voie sa te contraz: semnifica ceva f profund si anume lipsa dovezilor concrete ale trecutului adevarat, stare specifica tuturor sistemelor totalitare la care face referire filmul.

[Pitbull]

Dom'le, "schimbarea" asta e doar relativä... Structura si lungimea unei cronici depind de multi factori - de valoarea filmului, de natura lui, de contextul în care a fost fäcut, de felul cum îl percep eu, ca persoanä. Asta, fiind atât de simplu, sec si limpede, mi-a inspirat o analizä cu economia pe care ai väzut-o.
Apoi, n-am spus cä ideea drumurilor care se pierd în desert ar fi un defect. Semnificatia lor e clarä si justificatä. Am spus doar cä ACEL mod de a construi o lume absurdä sau abstractä s-a practicat de multe ori, astfel încât acum a devenit cam infantil - propriu "tinerilor talente promitätoare". Dar nu este slab în sine.

[Andy69]

am inteles acu. practic skimbi stilul de a scrie in functie de stilul in care e facut filmul. la asta nu ma gandisem. nu stiu insa cat de corect ar interpreta asta cineva care te citeste si nu stie formula...
da oarecum modul acela era mai simplist in relatie cu restul filmului. dar uitasem ca ai precizat ca esti mai cusurgiu. tiai acordat o circumstanta atenuanta care va sa zica. vina recunoscuta...

[Pitbull]

Da, îmi schimb "parametrii" (toti, nu numai stilul) în functie de parametrii (toti, nu numai stilul) filmului. E si asta o gimnasticä intelectualä sänätoasä - sä cauti mereu formule noi. Dacä vrei sä te distrezi, ia aici toatä lista:
http://agenda.liternet.ro/cronicari/...olumbeanu.html
Uitä-te, de pildä, la "Wild Hogs" sau "Epic Movie" - douä filme atât de proaste, încât le-am fäcut cronicile nu doar foarte scurte (cä nici n-aveam ce spune, mai mult), ci si construite jucäus - asa, cam ca un bambilici... La altele, în schimb, nu numai cä valoarea filmului chema la o abordare mai amplä, dar si complexitatea lui impunea altä cheie de abordare - vezi de pildä (cä tot sunt aläturate), "California dreamin' (nesfârsit" si "Un acoperis deasupra capului"; la primul era de analizat drumul de la un scenariu prolix si haotic spre un film precis si expresiv (dacä, evident, Nemescu träia sä-l tundä la montaj), iar la al doilea, dimpotrivä, cum poate fi distrus un scenariu beton intrat pe mâna unui ageamiu total.
Da' stop, c-aici e topicul unui film, nu al teoriei analizei de cinema.

[Pitbull]

Fainä cronicä, Gionloace. No, brava!
http://agenda.liternet.ro/articol/54...me-mannen.html

[thequietsurfer]

Am citit destul de mult despre filmu' asta si vreau sa te intreb dak il gasesti rece. ALS scria parca k este dpdv regizoral la fel k lumea p kre o descrie(un film desprins din acea lume). Nu l-am vazut insa din ce pot sa-mi dau seama, aduce cu Fahrenheit 451 a lu' Truffaut(oamenii ce se autoimbratisau in tren, piesa de teatru de la TV cu dialogul atat de fad, critica totalitarismului, oroarea de emotie genuina etc.). Merita sa incalc legea pt. a-l viziona?(cinematograful local e picat parca dintr-un astfel de univers ce amputeaza tot ce i-ar dauna omogenitatii infricosatoare -nu primeste filme europene nonromanesti, so this is my only option)

[Pitbull]

Meritä.
(Dupä ce-l vezi, vorbim mai în detaliu; comentariile pe care le mentionezi sunt în mare parte adecvate.)

[gionloc]

Fainä cronicä, Gionloace. No, brava!

foarte mulþãmesc!

[cornel]

Dupa cronicile veteranilor de pe acest forum imi expun si eu (timid) tentativa mea de cronica...

„Omul problema” (Den brysomme mannen/The Bothersome Man) este un film norvegiano-islandez multipremiat, in care personajul principal, Andreas (Trond Fausa Aurvag, pe numele lui de star norvegian) se trezeste, fara nici o amintire, ca este adus de nicãieri cu un autobuz intr-un oras modern, curat dar rece. Starea de amnezie a lui Andreas este alinata de surprizele placute care il intampina, cum ar fi faptul ca este angajat imediat (contabil) la o companie de mobila si decoratiuni interioare, primeste o prima grasa de instalare, un apartament select si bineinteles o masina decapotabila.
Cine nu ar vrea sa se trezeasca intr-o buna zi cu toate „problemele” astea pe cap fara sa faca nimic in schimb? Omul nostru problema desigur, care dupa ce asista la un suicid isi taie deliberat un deget in ghilotina pentru hartie, pentru ca apoi seara sa descopere sub bandaj degetul crescut la loc. Si pentru ca viata e trista fara o femeie, lui Andreas ii este foarte usor sa-si gaseascã o jumatate si apoi inca alta. Dar Andreas nu poate trai intr-un oras unde strazile sunt maturate nonstop, oamenii sunt politicosi dar reci, relatiile interumane sunt sterile, nu au nici o profunzime, el vrea o poveste de dragoste, vrea sentimente, mancare cu gust si miros, vrea sa vada si sa auda copii.
Cu mult umor negru, un scenariu (destul de vag) ce aminteste de lumea „scrisa” a lui Kafka, cu replici scurte si surprinzatoare, filmul „Omul problema” se numara printre cele mai bune filme vazute vreodata, pentru ca este profund, dur si comic in acelasi timp, dar mai ales te face sa te bucuri de ceea ce ai si sa fii atent la ceea ce aspiri. Rai sau Iad?

[Pitbull]

Not bad, not bad at all... Observatiile sunt juste, si bine organizate! Keep it so!