Actorii din filmul „Un etaj mai jos”, între „fascinant” și „memorabil de înfiorător”

de Cinemagia în 10 Sep 2015
Publicația americană „The Hollywood Reporter” consideră că filmul, „extrem de bun, dacă nu chiar revoluționar”, este construit în jurul „jocului reținut și subtil al devotatului actor al Noului Val”, Teodor Corban

Filmul Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean, aduce pe ecranele din România, începând din 18 septembrie, o distribuție formată din actori talentați, pe care publicațiile internaționale i-au remarcat deja la Festivalul de la Cannes. Teodor Corban și Iulian Postelnicu au rolurile centrale în film, alături de Oxana Moravec, iar performanțele lor sunt unul dintre punctele forte ale peliculei. Din 18 septembrie, Un etaj mai jos poate fi văzut în sălile din Bucureşti, Iaşi, Cluj,  Alba Iulia, Braşov, Brăila,  Botoşani, Călăraşi, Constanța, Craiova, Oneşti, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tulcea.

Un etaj mai jos a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, în selecția oficială Un Certain Regard, și este proiectat zilele acestea la Festivalul de la Toronto (10 – 20 septembrie), cel mai mare eveniment de gen din America de Nord. Radu Muntean va lua parte la premieră și se va întâlni cu publicul din orașul canadian. Filmul va fi proiectat apoi și la cel mai important festival de film din Marea Britanie, BFI London Film Festival (7 - 18 octombrie).

După ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, Sandu Pătrașcu (Corban) trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul (Postelnicu), celălalt este propria sa conştiinţă. Despre Teodor Corban, „Sight & Sound” scrie că joacă „superb”, în timp ce Iulian Postelnicu este „memorabil de înfiorător”.

Publicația americană „The Hollywood Reporter” consideră că filmul, „extrem de bun, dacă nu chiar revoluționar”, este construit în jurul „jocului reținut și subtil al devotatului actor al Noului Val”, Teodor Corban, în rolul unui bărbat care ascunde ceea ce ar putea fi dovada unei crime.

„Corban menține permanent atenția camerei, livrând un rol în care interiorul zbuciumat rămâne bine izolat de exterior. E un personaj complet, iar omniprezența sa, într-un interval de timp limitat, crește senzația de presiune care-i apasă greu pe suflet. Aura dătătoare de fiori a lui Postelnicu, împietrit într-o figură amenințătoare, persistă pe ecran chiar și când el nu e acolo”, notează „Variety”.

„Așa cum îl portretizează Corban, Pătrașcu e o apariție lipsită de orice urmă de eroism, ceea ce îl face un personaj fascinant într-un film anti-polițist, construit în slow-motion”, scrie „Paste Magazine”, descriind prestația întregii distribuții ca fiind puternică și redusă la esență.

Rogerebert.com îl descrie ca fiind „plăcut, însă constant criptic”, în rolul unui om supus unei presiuni morale, care luptă să câștige control asupra propriei vieți. 

O apariție reținută, dar puternică, este și Oxana Moravec, în rolul soției.

Teodor Corban se află la prima colaborare cu Radu Muntean. Actorul are o experiență de 25 de ani pe scena teatrului românesc, Corneliu Porumboiu fiind primul cineast care l-a distribuit în film, în scurtmetrajul studențesc Călătorie la oraș (2003). Au urmat A fost sau n-a fost? (2006), pentru care a fost premiat la Festivalul de la Cottbus, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile - câștigătorul Palme d’Or în 2007, După dealuri (2012), ambele regizate de Cristian Mungiu, sau Aferim! (Ursul de Argint, 2015) al lui Radu Jude.

Iulian Postelnicu a jucat în numeroase filme de televiziune şi emisiuni de divertisment, printre care Serviciul Român de Comedie. A avut, de asemenea, roluri secundare în filmele lui Adrian Sitaru, Din dragoste cu cele mai bune intenţii şi Domestic, precum și în Funeralii fericite, regizat de Horaţiu Mălaiele, şi în Francesca, de Bobby Păunescu.

Oxana Moravec are o carieră de succes în teatru şi a jucat în scurtmetraje, emisiuni TV și lungmetraje precum Poziţia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, sau Şi caii sunt verzi pe pereţi, de Dan Chișu.

În România, Un etaj mai jos este distribuit din 18 septembrie de către Transilvania Film.

***

Un etaj mai jos este produs de Multi Media Est, în co-producție cu Les Films de l’Après-midi (Franța), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) și Bleck Film & TV AB (Suedia). Filmul este finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România, Centrul Național al Cinematografiei din Franța, prin programul Aide aux Cinémas du Monde, Mitteldeutsche Medienförderung din Germania, Fondul regional suedez Film I Väst și  Programul MEDIA al Uniunii Europene.

 

Exploreaza subiecte similare:

Un etaj mai jos, Radu Muntean, Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells