« Înapoi la pagina festivalului

Zombie cu ţâţe mari

de Ştefan Dobroiu in 5 Iun 2011
Zombie cu ţâţe mari

Nu ai cum să ignori un film cu un astfel de titlu, aşa că bine-ai face să-ţi suni câţiva prieteni şi să mergi însoţit de un grup cât mai mare la cea de-a doua dintre proiecţiile de la miezul nopţii programate de organizatorii TIFF pentru acest hibrid comedie-horror-sexploitation. Ai grijă: filmul nu este recomandat minorilor!

Dacă credeai că cinema-ul japonez ezită între drame intimiste şi horror-uri bântuitoare, iată că Takao Nakano ignoră cu aplomb direcţiile preferate ale colegilor lui şi-o pune de o delicioasă debandadă, amestecând laolaltă striptease, acţiune, comedie şi violenţă cu sânge împroşcat voluptos în toate direcţiile, sâni (mari) dezgoliţi şi hoarde de zombie care mai de care mai vioi, stârniţi probabil şi de formele perfecte ale victimelor lor.

În vizor este Lena, o stripteuză fără un şfanţ şi deci nevoită să accepte un contract dubios într-o staţiune cam ieşită din traseul turistic. Poate că muntele Fuji se vede în toată splendoarea în depărtare, dar Lena ştie că n-o să facă nicio sfârâială: clubul este pustiu, iar ea şi colegele se plictisesc de moarte. Ca să-şi mai condimenteze zilele populate de doar doi-trei clienţi adormiţi, fetele explorează subsolul unui onsen, iar una are proasta idee să citească din Cartea morţilor, o carte ce are, pare-se, puterea de a readuce morţii (şi bucăţile de sushi!) la viaţă.

Ceea ce urmează se poate imagina uşor: femei sumar îmbrăcate îşi vor folosi toată imaginaţia (şi au ceva în dotare) ca să scape din calea morţilor-vii, folosind cam orice le pică în mână, de la săbii ninja până la drujbe. Mişcările sunt artistice (doar avem de-a face cu stripteuze), chiar dacă la capitolul horror stăm mai prost: cum să te sperii şi să nu chicoteşti când vezi reacţiile total exagerate ale protagonistelor?

Nu te aştepta la o capodoperă: filmul arată înfiorător de ieftin şi ajunge la un moment dat repetitiv, dar o să te facă să râzi şi n-o să minţi deloc după, când o să-ţi suni cel mai bun prieten să te lauzi că o demenţă japoneză te-a dat pe spate la cinema. E important de ştiut că protagonistele sunt feţe cunoscute ale industriei xxx nipone, mai ales Sora Aoi (numele de scenă înseamnă de fapt "cer albastru" în japoneză), interpreta Lenei, care la cei 28 de ani ai ei are în spate un lung şir de casete video, DVD-uri şi cărţi de fotografii în spate.

Dacă ai pierdut proiecţia de la miezul nopţii de sâmbătă, poţi vedea Zombie cu ţâţe mari vineri, 10 iunie, la cinema Florin Piersic.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
orlando1689 pe 5 iunie 2011 08:05
mmmmm nice:D....deabea astept sa il vad
legiune pe 5 iunie 2011 08:28
ok!!! Banuim ca se adreseaza consumatorilot specializati. Oricum titlu filmului e unul special stii la ce astepti.
Noi nu o sa il vedem sunt altre productii japoneze care chiat te impresioneaza.
PS: sa mai prezentat filmul si in alt articol

Andrei pe 5 iunie 2011 10:33
=)) Doamne dar slabi sunteti la traducere de titluri filmul se numeste "the big tits dragon" stripteuze vs zombi deci de unde ati vazut/citit voi ca zombi au tatele mari in film ?
Andrei pe 5 iunie 2011 10:34
=)) Doamne dar slabi sunteti la traducere de titluri filmul se numeste "the big tits dragon" stripteuze vs zombi deci de unde ati vazut/citit voi ca zombi au tatele mari in film ?
A pe 5 iunie 2011 10:41
Asta e gen Zombie strippers din 2008 cu Jenna Jameson amandoua niste porcarii de filme.....
wildinthecountry pe 5 iunie 2011 11:16
nu mergeti la acest film
o porcarie mai mare nu am vazut in viata mea

zeno.marin pe 5 iunie 2011 11:55
1. "Nu te aştepta la o capodoperă" - Stefan, sincer chiar nu era nevoie sa ne previi.

2. "filmul arată înfiorător de ieftin" - De fapt ce naiba cauta la TIFF asa ceva? Acum chiar, poate ne explici chestia asta!

3. "E important de ştiut că protagonistele sunt feţe cunoscute ale industriei xxx nipone" - foarte foarte important! Nu doar feţe, ci si verso sau perverso.

4. "la cei 28 de ani ai ei are în spate un lung şir de casete video, DVD-uri şi cărţi de fotografii în spate." - si ce mai are in spate?...

xerses pe 5 iunie 2011 12:28
Chiar era "nevoie" de un film cu astfel de titlu, ca altfel ramaneau fara public cei care au investit in filmari....
johnnyg pe 5 iunie 2011 15:19
@legiune, A, wildinthecountry, zeno.marin si xerxes. Voi ati incercat sa va uitati vreodata la filme care nu se iau in serios si sa va distrati putin? Sau la filme care ar vrea sa fie serioase dar dau un rateu asa de mare in a face acest lucru incat cad in hilar? Sunt curios cum reactionati cand va uitati la filmele lui Ed Wood. Parca va si aud: "Ce porcarie de film, uite cum sunt decorurile si cum joaca actorii! Hai baga DVD-ul cu Nasu' inca o data!" Eu doar atata va spun: try to live a little!
Bayard pe 5 iunie 2011 15:25
Ma bucur sa vad ca TIFF-ul "progreseaza"
zeno.marin pe 5 iunie 2011 16:51
@johnnyg - Am sa-l descarc, ma uit la el si am sa-ti spun dupa 6 minute daca iti multumesc pentru amuzamentul recomandat, sau daca m-ai facut sa imi irosesc timpul. Probabil ca in cele din urma vorbesti in cunostinta de cauza sau poate banuiesci ca suntem niste ipocriti care ne declaram mai sofisticati decat suntem...
Cele ce urmeaza le voi spune in numele meu doar, fiind sigur ca celialti iti vor oferi replica ulterior daca vor considera necesar.

In primul rand nu ma legasem de data asta atat de film, doar ca ma intrebasem ce cauta la un festival de film, pentru ca din cate reiese din descrierile cronicarilor de film, asa ceva ar trebui sa zemuiasca doar prin cotloanele subterane urat mirositoare prin care se siroiesc subproductiile de rang inferior.

Ma legasem de fapt mai mult de articol, dar poate n-am fost suficient de sugestiv. Ma voi stradui mai mult data viitoare. Spun nu de film, pentru ca nu l-am vazut si am foarte serioase dubii ca un om cu un IQ de peste 63 s-ar uita la asa ceva "la modul serios". Sub forma de comedie? Poate ca da. Apropos, tu l-ai vazut sau faci o recomandare asa, de principiu?... Daca da, te-a amuzat? Ca nu sunt sigur cum sa pun problema...

Stefan scrie articole interesante si frumoase, cu stiri care mai de care mai captivante, pentru ca asta e meseria lui si o face bine. Dar oricine mai are scapari. Pana la urma nu trebuia sa reactionez legandu-ma direct de pasaje din articol sau de o amarata de repetitie care i-a scapat. Era evident ca sugerase faptul ca, asa cum ai remarcat si tu, acest film ar putea fi o comedie suculenta si care poate sa starneasca tot atatea kilotone de hohote cat are o ciuperca nucleara (ca productia tot vine din tara Hiroshimei).

Sunt atatea filme care s-au vrut a fi serioase, chiar horror, dar de fapt au obtinut exact efectul contrar. De fapt filmele horror au fost dintotdeauna o sursa de umor, fie si involuntar stand la baza a zeci de parodii care tocmai din asta au derivat: din faptul ca horror-urile, in mare parte productii de categorie B, C, D si F sunt atat de stupide incat obtin efectul contrar - un ras sanatos. Si crede-ma sunt perfect capabil sa ma amuz de o asemenea tampenie de film, dar nu singur. Trebuie sa mai gasesc pe cineva doritor sa vada chestia asta si mi-e greu.

Sa continuam... Nu contest talentul actritelor XXX japoneze ncio clipa! Ba chiar am petrecut multe clipe de fericire estetica profunda urmarind creatiile genului! Intre aceste dive orientale si cinematografia adevarata (la care vad ca ne pricepem cu totii) se afla doar o bariera cauzata de prejudecati, nu-i asa?...

legiune pe 5 iunie 2011 18:43
why so serious?
Suntem si noi niste zombi care alergam pe net dupa productiile actritelor.

legiune pe 5 iunie 2011 18:47
ps: iubim gacicile cu ţâţe mari si late in solduri
Gogaie pe 5 iunie 2011 19:38
zeno.marin,misto rau comentarile tale.
zeno.marin pe 5 iunie 2011 20:03
Multumesc Gogaie! :-] Uneori am senzatia ca ma implic un pic prea tare si risc sa dau impresia unui moralist batranicios, plicticos si deplasat...
In alta ordine de idei, adevarul e ca hmm... are si Legiune dreptate :-D.
*pana la urma chiar ca ma uit la filmul asta, parol!*

lupul1 pe 6 iunie 2011 08:26
O panarama de film
claudinho21 pe 6 iunie 2011 22:07
La filmul asta m-as duce cu soacra-mea...
alex_il_fenomeno pe 7 iunie 2011 08:43
titlul acesta mi se pare o gluma grosolana ! din desfasurare vad ca seamana cu "Zombie Strippers" !
Sorin87 pe 7 iunie 2011 09:05
SUNA FOARTE BINE TITLUL :-P
so1uffle2 pe 9 iunie 2011 14:00
Da. Suna grosolan . Ai dreptate.
Tyybi1 pe 23 august 2012 14:52
Cel mai HOT articol de pana aq.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells