Zoe Saldana, împotriva dietelor extreme

de Cristina Grigore în 9 Iul 2014
,,Nu îmi place să-mi chinui corpul”, a declarat starul lui Avatar într-un recent interviu

Cu o siluetă perfectă și un aer exotic, cuceritor, Zoe Saldana este una din actrițele de succes de la Hollywood. Starul lui Avatar, Star Trek și al viitorului Guardians of the Galaxy, este însă și una dintre puținele actrițe care nu au fost nevoite vreodată să lupte cu kilogramele în plus, însă după cum a declarat aceasta site-ului DigitalSpy.com, nici nu dorește vreodată să facă acest lucru și este hotărâtă să păstreze cu orice preț echilibrul natural al corpului său.

,,Nu-mi place să-mi chinui corpul așa”, a spus Saldana, referindu-s e la modul în care colegul său de platou din Guardians of the Galaxy, Chris Pratt, a pierdut mai bine de 27 de kilograme pentru a arăta bine în rolul lui Star-Lord.

,,Cred că este grozav când actorii reușesc așa ceva, însă eu nu pot face genul asta de eforturi: să mă abțin de la mâncare sau să mănânc prea mult. Mai degrabă m-aș împușca în picior”, a explicat actrița.

,,Asta nu invalidează ceea ce a făcut Chris; el a trecut printr-o transformare și pe plan spiritual, iar acum arată fantastic. Chiar admir actori precum Christian Bale și Jared Leto care jonglează așa cu kilogramele, dar ei au această abilitate, iar după ce termină cu filmul revin la înfățișarea lor anterioară. Dar nu cred că acest lucru mi se poate întâmpla mie. În plus, îmi place prea mult fast-food-ul!”, a mai spus Saldana.

Exploreaza subiecte similare:

Zoe Saldana, actor, Guardians of the Galaxy, Avatar, Star Trek Into Darkness, Chris Pratt, Christian Bale, Jared Leto

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells