Zeii Egiptului, plin de efecte

de Ştefan Dobroiu în 25 Feb 2016
Efecte speciale şi zei atotputernici, în premiera de vineri

Regizorul Alex Proyas a aşteptat şapte ani pentru a reveni la regie (după Knowing, din 2009) şi iată că ne oferă o aventură zeiască împotriva căreia criticii vor cârti, dar care ar putea să surprindă plăcut publicul cu efectele speciale spectaculoase, ritmul şi câteva interpretări convingătoare. Vechii zei ai Egiptului, prin venele cărora curge aur şi nu sânge, se dezlănţuie într-o poveste despre bunătate, îndrăzneală şi dragoste.

Gerard Butler este cel mai mare nume de pe afişul filmului, dar lui i se oferă rolul antagonistului: Set, zeul întunericului surghiunit în vipia deşertului în timp ce fratele său, Osiris (Bryan Brown), domnea peste belşugul de pe malurile Nilului. Când Osiris îi cedează coroana fiului său Horus (danezul Nikolaj Coster-Waldau, cunoscut din Urzeala tronurilor), Set îşi ucide fratele şi îşi înfrânge în luptă nepotul, orbindu-l. Rămâne doar pe umerii lui Bek (Brenton Thwaites), un tânăr muritor, să-l ajute pe Horus să-şi recupereze puterea, în speranţa că acesta ar putea-o salva de la moarte pe mult-iubita lui Zaya (Courtney Eaton). Un rol important în poveste îl are şi zeiţa dragostei, Hathor, interpretată de superba actriţă franceză Elodie Yung.

Deşi uneori arată pe parcă ar fi fost făcut de o echipă de creatori de jocuri video, Zeii Egiptului îţi ia ochii şi te face să uiţi că scenariul este o simplă succesiune de provocări. Centrat pe alianţa dintre Horus şi descurcăreţul Bek, filmul are şi accente de "buddy comedy", pentru că Bek are mereu ceva de spus despre meschinăria zeilor, iar Horus, după ce iniţial îl privea doar ca pe un rău necesar în misiunea lui de salvare a Egiptului, ajunge să-l respecte. Faptul că zeii egipteni sunt mai înalţi (2,7 metri, spune Proyas) şi infinit mai puternici decât muritorii adaugă un alt contrast simpatic relaţiei dintre cei doi parteneri, pentru că ei se vor salva la nesfârşit unul pe celălalt. În acest context, uiţi şi că unele replici sună ca scoase dintr-un sitcom cu liceeni, deloc naturale în gura unor zei aflaţi la apogeul puterii acum mii de ani.

Probabil că toţi ochii spectatorilor vor fi pe Elodie Yung. Văzută în District 13: Ultimatum, versiunea americană a lui The Girl With the Dragon Tattoo şi G.I. Joe: Retaliation, actriţa este un adevărat show-stopper în Zeii Egiptului, o combinaţie fericită de inteligenţă, şiretenie şi curaj care o face personajul cel mai interesant al filmului, atât vocea raţiunii, cât cea a inimii. Alex Proyas, dacă pui la cale un sequel, te rugăm să fie despre Hathor. Până atunci, o vom vedea pe Yung în rolul neîndurătoarei Elektra, în sezonul doi din apreciatul serial Netflix Daredevil (premiera pe 18 martie).

Zeii Egiptului plusează şi cu explorarea mitologiei egiptene. Ra (Geoffrey Rush, cu un aspect care ar putea ridica sprâncene) răspunde de alternarea zilei cu noaptea, trăgând soarele în jurul unui Pământ cu aspect plat. Vom vizita şi întunecatul tărâm al morţilor, unde Zaya parcurge, însoţită de Anubis, succesiunea de porţi ce o îndepărtează de lumea celor vii şi o conduce spre viaţa de apoi. Monstrul Apophis, mesager al haosului şi al distrugerii şi mare inamic al lui Ra, are şi el parte de câteva apariţii spectaculoase.

Proyas nu reinventează relaţiile dintre zeii egipteni, iar premiera de vineri oferă o lecţie ultra-simplificată de mitologie egipteană. Dacă de Zeus, Afrodita şi Atena a auzit mai toată lumea, iată că acum avem ocazia unei întâlniri cu omologii lor mai sudici. De văzut pe un ecran cât mai mare.

Exploreaza subiecte similare:

Gods of Egypt

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
danny987 pe 25 februarie 2016 15:56
Mi-a placut maxim de Elodie Young!
soltesz_mirela_soltesz_mirela pe 24 martie 2016 15:54
Oferta nou-nouta! In premiera absoluta: cel mai nou program super-eficient prin care va puteti rotunji rapid veniturile lunare! Nu trebuie sa aveti niciun fel de experienta, veti invata totul cu noi, pas cu pas si metodic! Trebuie doar sa va hotarati acum! Cereti urgent mai multe detalii la adresa noastra de email: [email protected]

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells