Yucatan şi-a găsit scenarist de renume

de Ştefan Dobroiu în 20 Nov 2014
Proiectul cu Robert Downey Jr. în rolul principal este descris a fi "în stilul lui Inception"

Sunt ani de zile de când se vorbeşte de Yucatan, cel mai recent proiect al lui Robert Downey Jr. şi al doilea film, după The Judge, pe care actorul vrea să-l producă prin compania sa Team Downey. Terry Rossio, cunoscut pentru mega-producţiile Piraţii din Caraibe, a fost ales să modifice scenariul, anunţă Deadline, citat de Collider.

Yucatan are o poveste extraordinară: este vorba de un proiect de suflet al lui Steve McQueen, care în anii '60 a strâns mii de pagini de documentare despre posibila locaţie a unei colosale comori maiaşe din peninsula mexicană Yucatan. Downey Jr. ar trebui să joace un expert în recuperarea obiectelor de pe fundul mării, ales să găsească şi apoi să fure inestimabila comoară.

Collider menţionează că însemnările lui McQueen vor fi folosite doar ca punct de pornire pentru noul proiect, acesta având un "twist" care schimbă cu totul abordarea. Susan Downey, soţia şi partenera lui Robert Downey Jr., a spus despre film că are "o acţiune ieşită din comun, dezlănţuită" şi că povestea este "în stilul lui Inception." Studiourile Warner Bros. deţin drepturile pentru distribuţia internaţională a filmului.

Oare vorbim deja despre unul dintre cele mai misterioase, dar şi spectaculoase blockbustere ale lui 2016? Cert este că Robert Downey Jr. se bucură de popularitatea necesară pentru a ţine pe umeri producţii de o anvergură extraordinară, precum cele din seria Piraţii din Caraibe.

Foto: MediafaxFoto

Exploreaza subiecte similare:

Robert Downey Jr., Yucatan, Terry Rossio

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells