Wonder Woman: salvatoarea Universului DC?

de Ştefan Dobroiu în 30 Mai 2017
Filmul cu Gal Gadot corectează erorile de strategie ale studiourilor Warner

Încremenit într-o lume cu o atracţie gravitaţională mai mare decât a Pământului, Zack Snyder a încercat de mai multe ori să aducă pe ecran aventurile supereroilor DC şi i-a reuşit doar parţial. Decizia de a da responsabilitatea realizării lui Wonder Woman unei regizoare, Patty Jenkins, a fost o mişcare extrem de bună pentru studiourile Warner, care iată că oferă un film ce reuşeşte să fie în acelaşi timp distractiv şi grav, spectaculos şi relevant, fără a evita, totuşi, toate capcanele genului. Iată de ce ar trebui să mergi la Wonder Woman.

În noul val de filme cu supereroi, Wonder Woman este primul cu o supereroină în prim-plan. Iar premiera de vineri nu doar că deschide o uşă, ci o şi deschide spre un univers captivant, ce ar putea atrage ambele sexe în faţa marelui ecran. Dacă spectatorii sunt mai susceptibili să intre la un film cu supereroi, iată că Wonder Woman ar putea fi unul din extrem de puţinele filme ale genului potrivit pentru o seară în doi. Nu vezi întotdeauna la cinema iscusinţă în luptă combinată atât de bine cu empatia, nu-i aşa?

Chiar dacă Wonder Woman este cea mai cunoscută supereroină din toate timpurile, popularitatea ei în România nu se compară cu cea din Statele Unite, prin urmare filmul oferă şi câteva surprize privind stirpea amazoanelor şi rolul lor în relaţia dintre zei şi oameni. Detaliile nu sunt luate chiar din Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, ba schimbările drastice din mitologia greacă i-ar putea surprinde pe cei familiarizaţi cu lunga gâlceavă a zeilor, dar insula Temiscira şi istoria amazoanelor oferă un cadru mai mult decât eficient în a înţelege importanţa lui Wonder Woman.

Gal Gadot face toţi banii în rolul principal. Pe lângă aspectul ireproşabil, actriţa nu doar că este convingătoare în scenele de acţiune, dar oferă şi o anumită vulnerabilitate personajului. "Cred în dragoste", spune la un moment dat eroina, o replică-deviză ce ar putea părea siropoasă sau neconvingătoare pronunţată de altcineva, dar care, în gura lui Gadot, sună perfect credibil.

Ce impresionează la Wonder Woman este faptul că eroina îşi alege singură drumul în viaţă, asumându-şi întotdeauna responsabilitatea deciziilor. Faptul că acţiunea are loc în timpul Primului Război Mondial, când femeile britanice nu aveau nici măcar drept de vot, creează un context relevant pentru eforturile emancipatoare ale personajului, care refuză statutul de accesoriu atrăgător, dar inutil, nescăpând niciodată din ochi ţelul suprem: confruntarea cu principalul catalizator al conflagraţiei ce a ucis deja milioane de oameni.

Este reconfortant şi revoluţionar pentru gen să vezi cum determinarea vulnerabilei Wonder Woman răstoarnă prejudecăţi în Anglia de acum o sută de ani şi, fără mirare, în Hollywood-ul de azi. Este uimitor că regizoarea Patty Jenkins nu a mai făcut niciun film de la excelentul ei debut, Monster (2003) şi admirabil că studiourile Warner i-au dat pe mână un blockbuster de anvergura lui Wonder Woman.

Da, am fost încântaţi de Wonder Woman, dar asta nu înseamnă că filmul nu are aceleaşi probleme ca mai toate lungmetrajele cu supereroi. Este o poveste a originilor mai mult decât clasică şi extrem de liniară. Lupta finală este spectaculoasă, dar villain-ul se va pierde foarte curând în grupul pestriţ de antagonişti care sunt mai degrabă accesorii ale carismei supereroului, decât oponenţi de nădejde. Cu toate acestea, scenariul scris de Allan Heinberg nu merge chiar la sigur şi îşi permite să surprindă pe ici pe colo, oferind prospeţime poveştii şi o doză de imprevizibil spectatorului.

Aşa-zisul Univers Extins DC a debutat în 2013 cu Man of Steel şi a continuat anul trecut cu Batman V Superman: Dawn of Justice şi Suicide Squad. Wonder Woman este primul film al francizei care creşte aşteptările şi sugerează că, la un moment dat, supereroii DC vor fi un adversar pe măsură, din punct de vedere cinematografic, pentru supereroii Marvel.

Ai văzut Wonder Woman? Cum ţi s-a părut?

Exploreaza subiecte similare:

Wonder Woman, Man of Steel, Batman V Superman: Dawn of Justice, Suicide Squad, Monster, Gal Gadot, Patty Jenkins, Zack Snyder

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
camaleonii pe 30 mai 2017 14:07
Nu credeam ca mai prind ziua in care un film DC va primi scor pozitiv pe RT.
Cretzulynne pe 30 mai 2017 14:32
Bravo tie ca ai trait-o si pe asta! :))) Ca noi toti, de altfel :)
spartacus pe 30 mai 2017 14:51
Si eu astept cu nerăbdare acest film, deși repet: aș fi preferat ca o altă actriță să fie aleasă pentru acest rol. Nu am nimic contra lui Gadot - e frumoasă, joacă bine, ”place” pe marele ecran, dar parcă ar fi fost mai potrivită și o altă actriță. Părerea mea.
camaleonii pe 30 mai 2017 15:53
Mie in BvS mi-a lasat o impresie buna ca si WW. Ce actrita ai fi vazut in locul ei?
jack_rbbt pe 13 iunie 2017 10:49
Melissa McCarthy! ;)
cosmin742000 pe 30 mai 2017 16:49
Nimic nu mai salveaza universul DC , de penibil vreau sa zic
camaleonii pe 30 mai 2017 19:28
Nu-mi zi ca nu ti-a placut nici Batmanu lui Nolan.
Costirik pe 3 iunie 2017 04:15
Asta iar incepe sa bata campii. Am crezut ca l au potolit adminii cu un ban permanent. Totusi, parca e mai cuminte, a renuntat la jigniri adresate altor useri.Cel putin pentru moment:)))
mihnea_aspru95 pe 30 mai 2017 22:48
Foarte bine, deja are 97% pe Rotten Tomatoes (probabil, la final se va ajunge între 75-87%, este clar, trebuie să adune niţel peste 300 review-uri, va scădea procentul, dar nu cu mult că este destul de apreciat. Oricum, în sfârşit, criticii s-au mai luminat la cerebel :))).

Totuşi, să văd dacă este cu adevărat bun (că, aşa de bine a fost primit şi STAR WARS: Trezirea "Tâmpeniei").

mihnea_aspru95 pe 31 mai 2017 00:37
*procentajul
alexsony pe 31 mai 2017 19:32
Chiar daca nu va fi wow macar sa se mai linisteasca cu hate-ul asta asupra DC-ului. nicio parte nu a avut numai filme bune la inceput iar singura diferenta este ca Marvel a gasit mai devreme o nisa pe care sa mearga si sa prinda la public. Compararea dintre DC si Marvel este oricum inutila, sunt create in mod diferit si trebuie apreciate pentru ceea ce sunt. Ca fapt divers, cele mai bune filme animate sunt cele facute de DC, Marvel nu prea are inca habar sa faca niste animatii decente.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells