Ce moment mai potrivit pentru a lansa un film despre transformarea umană decât după succesul lui The Substance, care a făcut furori la box office cu încasări globale de peste 76 de milioane de dolari? Deși Wolf Man aparține unui subgen diferit al horrorului - cel al vârcolacilor - conține și câteva momente care i-ar putea încânta și pe fanii body horror. Totuși, accentul principal al filmului este pe lupta dintre om și sinele său monstruos, dar și pe traumele trimise din generație în generație. Povestea, însă, rămâne previzibilă și superficială, dar filmul compensează prin imaginea spectaculoasă, o producție bine pusă la punct și interpretarea solidă a lui Christopher Abbott, care dă viață protagonistului.
Mitologia vârcolacului a fascinat Hollywood-ul de aproape un secol, fiind popularizată de Universal Pictures cu clasicul The Wolf Man (1941), în care Lon Chaney Jr. a introdus un nou monstru în imaginarul Universal: o bestie umană blestemată să vâneze oameni. De atunci, au urmat numeroase filme de categorie B cu vârcolaci, dar deasupra lor s-au ridicat Wolf (1994) cu Jack Nicholson, ce a adus o abordare mai rafinată și nuanțată, și The Wolfman (2010) cu Benicio Del Toro, un omagiu adus poveștii originale. Regizat și co-scris de Leigh Whannell (Insidious 3, The Invisible Man), Wolf Man se înscrie în această tradiție și încearcă să o reinventeze, renunțând la mitul blestemului clasic pentru a pune accent pe conflictele familiale și pe lupta interioară.
Filmul începe în Oregonul anilor '90, unde un tată merge la vânătoare de căprioare cu fiul său, Blake, pentru a-l învăța niște lecții de viață. După ce Blake se pierde prin pădure și aproape că se întâlnește cu o creatură misterioasă, suntem transportați în New York-ul din prezent. Blake (Christopher Abbott) duce o viață ce pare liniștită alături de soția sa, Charlotte (Julia Garner) și fiica lui vitregă, Ginger (Matilda Firth). Totul se schimbă când primește o scrisoare ce îi dă vestea morții tatălui său, dispărut de mult timp în pădure. Întorcându-se cu familia înapoi la ferma din Oregon, aceștia sunt atacați de un om-lup, astfel că începe o luptă pentru supraviețuire.
Wolf Man se dezvăluie mai degrabă ca un thriller psihologic decât un horror în adevăratul sens al cuvântului. Povestea este previzibilă - familie izolată într-o casă și atacată de o creatură misterioasă - și, deși încearcă să ofere o reinterpretare modernă bazată pe traumele transgeneraționale, aceasta nu reușește să abordeze tema într-un mod mai profund. Relația dintre Blake și Ginger este una specială și explorată cu un soi de sensibilitate, dar conexiunea dintre Blake și tatăl său, care ar fi putut adăuga mai multă greutate emoțională poveștii (mai ales în a doua parte), rămâne dezvoltată insuficient. Dacă filmul original din 1941 poate fi interpretat ca o fabulă ce relevă că fiecare dintre noi are o latură întunecată, ca de vârcolac, care trebuie controlată, Wolf Man tratează ideea stăpânire de sine fără a-i oferi destulă profunzime.
Interpretarea lui Christopher Abbott reprezintă un punct forte al filmului. El reușește să aducă un plus de autenticitate și emoție, mai ales în relația cu Ginger și în momentele intense de luptă interioară. Expresiile sale faciale, în momentele critice, sunt memorabile și contribuie la impactul emoțional al poveștii. Matilda Firth face o treabă bună în rolul fiicei, iar chimia dintre ea și Abbott este vizibilă și adaugă o notă caldă narațiunii. În schimb, Julia Garner pare o alegere mai puțin inspirată pentru rolul lui Charlotte. Interpretarea ei nu transmite emoția cerută de situațiile dramatice, rămânând uneori prea rigidă.
Din punct de vedere vizual, Wolf Man impresionează. Directorul de imagine Stefan Duscio creează o atmosferă tensionată prin cadrele întunecate și peisajele superbe ale pădurii din Oregon. Secvențele de body horror sunt realizate cu atenție la detalii, iar transformarea în vârcolac este una dintre cele mai reușite elemente ale filmului. O altă idee interesantă este utilizarea perspectivei omului-lup, prin efecte vizuale ingenioase care simulează modul în care acesta percepe lumea.
Deși nu revoluționează genul, Wolf Man este un titlu decent pentru fanii filmelor cu vârcolaci. Povestea, slabă pe alocuri, oferă câteva momente emoționante, unele chiar intense și o concluzie satisfăcătoare. Interpretarea lui Christopher Abbott și imaginea reprezintă unele dintre motivele principale pentru care această peliculă merită văzută, aspecte ce mențin tensiunea chiar și atunci când scenariul șchiopătează. Finalul, reflectă începutul filmului, însă ar fi putut puncta mai bine faptul că cea mai mare provocare rămâne aceea de a ne împăca cu propriul nostru lup interior.
Părerea ta
Spune-ţi părerea