Winona Ryder în corset şi jupon pentru Black Swan, alături de Natalie Portman

de Gloria Sauciuc în 10 Nov 2009
Winona Ryder în corset şi jupon pentru Black Swan, alături de Natalie Portman

Winona Ryder ar putea juca alături de Natalie Portman şi Mila Kunis în mult aşteptatul thriller supranatural Black Swan, regizat de Darren Aronofsky, conform Variety.

Fox Searchlight discută oportunitatea co-finanţării şi distribuirii filmului, alături de Cross Creek Pictures.

Producători sunt Arnold Messer şi Mike Medavoy, de la Phoenix Pictures, plus Brian Oliver (de la Cross Creek) şi Scott Franklin, de la Protozoa.

Plasat în lumea baletului din New York, filmul se centrează pe o veterană a dansului (jucată de Portman) şi rivalitatea cu o altă balerină (Kunis). Ryder ar putea juca rolul unei colege de scenă a celor două balerine.


Winona Ryder, a cărei carieră a stagnat vreme de un deceniu, ar putea reveni deplin în atenţia publicului cu Black Swan, după ce  spectatorii aflaţi la Festivalul de Film de la Berlin o văzuseră la începutul anului în captivantul The Private Lives of Pippa Lee (Rebecca Miller).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells