Legenda lui William/Wilhelm Tell a fost ilustrată deseori de-a lungul timpului, de la cântece și scrieri medievale din secolul XV până la piesa de teatru a lui Friedrich Schiller din 1804, ce a inspirat numeroase ecranizări în secolul XX. William Tell (2024) este o adaptare a operei lui Schiller și redă povestea lui Tell într-un mod grandios, demn de Hollywood, punând în prim-plan strădania și lupta elvețienilor pentru a-și câștiga independența. Deși are unele puncte slabe pe care le voi detalia mai jos, pelicula este per total captivantă, conține secvențe de acțiune spectaculoase și merită să fie văzută pe marele ecran.
Acțiunea are loc în anul 1307 într-o vreme în care Imperiul Roman se destrăma treptat și noi dinastii, precum cea a Habsburgilor, începeau să își extindă dominația. Pe măsură ce austriecii subjugă țăranii elvețieni, William Tell (Claes Bang), un fost soldat ce a luptat în Cruciade, acum trăind în liniște ca vânător, ajunge să salveze un tânăr urmărit de autoritățile opresive. Nu trece mult timp și protagonistul realizează că nu mai poate rămâne pasiv în fața nedreptăților comise de austrieci, conduși de guvernatorul tiranic Gessler (Connor Swindells), singura soluție fiind unirea clanurilor elvețiene împotriva inamicului comun.
Scris și regizat de Nick Hamm, William Tell este un film epic, de război, care reia o formulă deja familiară - un adversar puternic și opresiv vs. localnici aparent slabi, dar dârji, conduși de un lider neînfricat. De această dată, însă, povestea are loc în Elveția, ceea ce oferă filmului un cadru vizual spectaculos: lacuri alpine, munți impunători și castele medievale. Protagonistul este complex și bine construit, fiind bântuit de trecutul lui, dar definit de onoare și generozitate. Transformarea sa pe parcursul narațiunii este cu adevărat epică: de la un țăran retras la un lider adevărat, un maestru țintaș cu arbaleta.
Filmul abundă în secvențe spectaculoase de luptă, în confruntări intense (nu neapărat fizice, ci și verbale) și uneltiri, ceea ce pot ține publicul în priză, deși durata de două ore și 13 minute se resimte spre final. Secvențele dramatice sunt bine realizate - uneori cu citate din Shakespeare (care au apărut cu 300 de ani mai târziu decât timpul în care are loc acțiunea) - iar acest lucru se datorează și actorilor principali, care construiesc roluri solide. Pe lângă protagonistul Claes Bang, care oferă o prestație convingătoare, se remarcă și actrița iraniană Golshifteh Farahani, în rolul lui Suna, soția musulmană a lui Tell (un aspect adăugat de regizor), un personaj puternic, care îl motivează să lupte pentru binele și libertatea tuturor elvețienilor. Distribuția impresionantă îi include și pe Ben Kingsley drept regele austriecilor, cu un petic extravagant la ochi, și pe Jonathan Pryce drept căpetenia unui clan elvețian.
În ceea ce privește punctele slabe, William Tell conține uneori momente care sfidează logica, mai ales în a doua jumătate, unde anumite situații par forțate. Fără a da spoilere, Prințesa Bertha (Ellie Bamber) devine brusc un fel de Arya Stark din Game of Thrones, capabilă să facă față oricărui inamic, chiar și când ea este copleșită numeric. De asemenea, unele scene par să fie scrise astfel încât anumite personaje importante să supraviețuiască într-un mod artificial pentru a menține mai degrabă tensiunea decât pentru a oferi o rezoluție logică. Mai mult, personajele secundare nu sunt prea memorabile, iar fiul lui Tell, Walter (Tobias Jowett), devine destul de iritant, provocând în mod constant probleme inutile care generează consecințe tragice pentru cei din jur.
William Tell nu este un film perfect, dar reușește să creeze o experiență cinematografică impresionantă, afișând o poveste despre curaj, libertate și lupta împotriva opresiunii. Protagonistul este un lider convingător, iar atmosfera medievală este redată credibil, în ciuda anumitor mici inexactități istorice. "Cel care este gata să moară este cel care va câștiga lupta" proclamă Tell, îmbărbătând poporul elvețian înaintea bătăliei finale și a concluziei care lasă loc de sequel. Cu toate că nu se știe dacă William Tell chiar a existat cu adevărat, acesta reprezintă un simbol care ne poate inspira și astăzi, filmul reușind să readucă pe ecran spiritul libertății și al rezistenței.
