What's Your Number?, un număr nu foarte reuşit de comedie

de Gloria Sauciuc în 27 Sep 2011
What's Your Number?, un număr nu foarte reuşit de comedie

Anna Faris făcea parte, acum vreo patru ani, din lista mea cu actriţe care au super-haz. M-a făcut să râd cu poftă şi în seria Scary Movie, şi în The House Bunny/Iepuraşul casei (2008), încât mă tot întrebam de ce nu o mai văd pe marele ecran. Era în film blonda autentică gata să întărească toate clişeele. Frumoasă, dar stângace, spunând mereu ce nu trebuie şi prinzându-se greu cum stau lucruile, pentru un efect comic garantat. Dorinţa de a o revedea pe marele ecran s-a împlinit cu filmul What's Your Number?, din 30 septembrie în premieră la cinema, unde avem ocazia să o urmărim alături de Chris Evans (Captain America).

Frumosul campion al americanilor face aici un număr de comedie (şi de striptease), şi afişează un aer de om cu picioarele pe pământ, în contradicţie cu personajul lui Faris, o tânără pierdută în spaţiu. În plus, e din nou masculul alfa.

Faris nu mai arată deloc ca un playmate, iar hazul ei e îndoielnic, din păcate; mai mult, umorul de dialog din film e "sublim, dar lipseşte cu desăvârşire", nici gagurile nu curg gârlă, însă - dacă eşti îngăduitor cu prima oră din film - poţi avea spre final 45 de minute cu adevărat simpatice. Mi-a plăcut, pentru că mi s-a părut proaspăt în peisajul comediilor, jocul de baschet (veţi vedea cu ce miză) dintre Faris şi Evans, şi curajul scenaristelor de a ieşi din tipicul comediilor romantice, cu o eroină deloc ingenuă, care a avut nu mai puţin de 19 parteneri...

Răbdarea ţi-e pusă la încercare, însă, de modul în care e materializată premisa filmului. Ally (Anna Faris) ajunge într-un moment de criză existenţială, dându-şi seama că şi-a ratat şansa la dragoste adevărată şi încearcă să reia legătura, pe rând, cu toţi cei 19 iubiţi pe care i-a avut în trecut, poate unul dintre ei e, de fapt, sufletul-pereche. Treaba se lungeşte cam mult, practic vezi o înşiruire de sketch-uri cu aceeaşi temă. Cu toate acestea, admit, revederile sunt presărate cu un soi de comic burlesc, în această succesiune pestriţă de tipologii:

Rick (Zachary Quinto) este un biciclist plin de sine, fanatic al mediului care subliniază clar că nu e interesat să continue relaţia cu Ally.

ROGER (Joel McHale) este şeful lui Ally, care chiar şi după ce o dă afară tot încearcă să o seducă. E genul acela.

DONALD DEZGUSTĂTORUL (Chris Pratt) e fostul iubit cu care se întâlneşte întâmplător şi care o face să-şi caute foştii iubiţi. Când şi-au dat prima dată întâlniri, Donald avea 180 kg – de unde porecla – dar acum e în formă grozavă şi... logodit.

DAVE HANSEN (Mike Vogel) era un barman magician capabil să scoată monede din cele mai intime locuri ale unei femei.

SIMON (Martin Freeman, The Hobbit) este un britanic decent cu care Ally s-a prefăcut englezoaică la început. Când se reîntâlnesc, Ally trebuie să revină la accentul ei britanic zaharisit, ce duce la rezultate dezastruoase.

GERRY PERRY (Andy Samberg) este un păpuşar cu care Ally şi-a pierdut virginitatea. Când Ally se reîntâlneşte cu Gerry, nu-şi dă seama cine e mai de lemn – sau mai nebun – Gerry sau marioneta lui.

DR. BARRETT INGOLD (Thomas Lennon) este un ginecolog, care n-o recunoaşte pe Ally... până n-o examinează.

TOM PIPER (Anthony Mackie) este un politician ambiţios, cu care Ally e încântată să lege din nou legătura până când motivul politic din spatele interesul lui reînnoit pentru Ally iese la iveală.

JAKE ADAMS (Dave Annable) este bogat, frumos şi, cel mai bine, încă un tip de treabă. Este el perechea perfectă pentru Ally?

Dar nu aveţi nevoie de mai multe prezentări ca să ştiţi cu cine rămâne, până la urmă, Ally.

Ni se mai serveşte şi un fel de lecţie de viaţă - "iubeşti pe cine trebuie atunci când eşti tu însuţi în compania acelei persoane". Scenariul e scris de Gabrielle Allan (care a lucrat până acum pentru seriale de televiziune, fiind nominalizată la un premiu Emmy) împreună cu Jennifer Crittenden (Seinfeld), după cartea "20 Times a Lady", de Karyn Bosnak.

Regia e semnată de Mark Mylod, care a făcut episodul pilot din serialul Shameless. De când s-a mutat în America în 2007, realizatorul britanic a fost regizor şi co- producător executiv la serialul HBO Entourage.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreiC123 pe 27 septembrie 2011 11:55
Astept sa vad ce-i cu el :P
pe 9 octombrie 2011 10:35
Comentariu șters
margott pe 22 aprilie 2012 19:43
Anna Faris a facut un rol bun doar in franciza Scary Movie, in rest nu am vazut-o in niciun film interesant.
AimeeLov pe 13 iulie 2012 15:32
L-am văzut şi mi s-a părut drăguţel..Nu e un film memorabil dar într-un fel e o lecţie de viaţă ...Mie chiar mi-a plăcut!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells