Cinemagia a avut acces la primele patru episoade din cel de-al treilea sezon Westworld şi iată că suntem gata să publicăm o cronică detaliată. Momentul este mai mult decât relevant pentru relaţia site-ului cu serialele: exact când omenirea pare mai hotărâtă ca oricând să-şi găsească un ultim refugiu în online (nu în ultimul rând din cauza epidemiei care în curând va închide cinematografele), Westworld devine singurul serial căruia îi dedicăm câte o cronică pentru fiecare început de sezon.
Trebuie spus de la bun început că creatorii serialului, Jonathan Nolan şi Lisa Joy, s-au ţinut de cuvânt după promisiunea că sezonul al treilea va veni cu o abordare mai directă a poveştii: deşi nu dispar artificiile temporale şi comentariile filozofice cu privire la natura umană şi conştiinţă, tabla de şah este acum perfect aşezată pentru un scenariu "noi contra lor". Doar că graniţa dintre "noi" şi "ei" rămâne reconfortant de fluidă, Westworld înlocuind filozofia uneori prolixă despre umanitate cu o perspectivă socială mai mult decât incitantă.
Nicio grijă, scenariul nu renunţă complet la misterele şi căutările personale ale personajelor, fie ele umane sau androide, dar nici nu întârzie să adopte o poziţie. Da, gazdele au evadat din Westworld, cu o Dolores (Evan Rachel Wood) hotărâtă să declare un război total omenirii. Dar exact în momentul când spectatorii încep să se întrebe dacă a ţine cu ea nu înseamnă de fapt a-şi nega propriile şanse în acest război, Nolan şi Joy vin cu o nouă perspectivă: războiul de clasă şi tot mai supărătoarea senzaţie că tendinţa actuală este ca cei puternici să devină tot mai puternici, iar cei lipsiţi de putere să devină tot mai lipsiţi de putere, indiferent de naţionalitate, rasă, religie şi, desigur, natură, fie ea umană sau artificială.
Dacă în primele sezoane discuţia se învârtea în jurul unui conflict dintre oameni şi non-oameni, iar spectatorilor le era foarte uşor să decidă cu cine ţin în acest joc al opresiunii şi al sclaviei, acum conflictul se repoziţionează: nu doar androizii sunt victime ale sistemului, ci şi unii oameni. Iar aici intră în scenă Caleb (Aaron Paul), un fost soldat nevoit să recurgă la infracţiuni de toate felurile pentru a-şi putea întreţine mama bolnavă. O providenţială întâlnire a sa cu Dolores lasă loc unei improbabile alianţe, oferind în acelaşi timp un nou villain, o nouă ameninţare şi o nouă miză.
Unora dintre spectatori - poate chiar cei care imediat după ce vizionau un episod căutau pe internet cele mai aiuritoare (unele adevărate) teorii despre diversele aspecte ale poveştii - li se va părea că acest nou Westworld a pierdut ceva. Serialul este acum mai uşor de "citit" şi noul sezon cu siguranţă nu va fi întâmpinat cu etichete precum "prolix" sau "opac", aşa cum s-a întâmplat cu sezonul al doilea. În acelaşi timp Westworld pare acum mai puţin complex şi mai refractar să exploreze poezia naturii umane, ceea ce pentru unii va fi cu siguranţă o pierdere. Chiar şi aşa, promisiunea unei replici din primul episod - "În curând adevăraţii zei îşi vor face apariţia. Şi sunt extrem de furioşi", face reîntoarcerea la Westworld la fel de incitantă.
