Weekend-urile filmului romanesc la Montreal

4 Mar 2008
Weekend-urile filmului romanesc la Montreal

Asociatia ROCADE, in parteneriat cu Centrul National al Cinematografiei din Romania, a lansat proiectul “Weekend-urile filmului romanesc”. Lungmetrajul romanesc “Stefan Luchian” va fi proiectat sambata 8 si duminica 9 martie, de la ora 15.00, la Cinema du Parc (3575, Av. du Parc). Filmul evoca viata unuia dintre cei mai mari pictori romani - Stefan Luchian, o viata inceputa spectaculos sub semnul succesului si al faimei. Al norocului, de asemenea! O mostenire importanta il pune la adapost de grijile materiale.

O existenta superficiala, poate, dar cat de stralucitoare... Refuzat la Salonul oficial de pictura, organizeaza alaturi de alti tineri o expozitie a "Independentilor" care va provoca scandal, dar le va aduce si succes. Curand insa, averea mostenita s-a risipit. Apoi apar primele semne ale bolii care il va lasa paralizat. Este inceputul sfarsitului. Iubita il paraseste, prietenii de asemenea... Tot ce-i mai ramane este pictura; asupra ei isi va concentra Luchian putina putere ce i-a mai ramas. Apar primele semne ale gloriei artistice. Cand paralizia ii ajunge la degete, continua sa picteze cu penelul legat de brat. Pastreaza ca model doar florile. Astfel au fost pictate "Anemonele". Filmul a fost premiat cu premiul CIDALC la Festivalul International de Film de la Karlovy Vary 1982.

Proiectul are ca obiectiv precis mentinerea legaturii permanente intre valorile romanesti si membrii comunitatii, dar si sustinerea interesului public al presei si publicului din Montreal asupra cinematografiei noastre, dat fiind contextul creat de acordarea premiului Palme d’Or pentru filmul lui Cristian Mungiu, ”4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Mai exact, promovarea cinematografiei romanesti in mediul francofon din Canada, in mod evident mai apropiat si mai deschis fata de valorile europene, precum filmele romanesti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells