Cloverfield este categoric unul dintre cele mai bune filme cu monştri şi în acelaşi timp dovada vie că genul "casetei găsite" nu este potrivit doar pentru producţii cu buget minim, ci şi pentru blockbustere.
De mult aşteptăm o continuare, iar acum vă dăm o veste bună şi una rea: va exista o continuare, doar că nu se ştie exact când. Regizorul Matt Reeves a declarat pentru Total Film că el, J.J. Abrams şi scenaristul Drew Goddard s-au întâlnit în repetate rânduri pentru a discuta despre film şi că, deşi va mai trebui să aşteptăm o vreme, cu siguranţă continuarea îşi va face apariţia la un moment dat pe marile ecrane.
Întrebat dacă sequelul va păstra stilul lui Cloverfield, Reeves a spus "asta e partea dificilă: vrem să-l filmăm ca pe primul, dar cum ar putea avea aceeaşi idee succes a doua oară? Ţinem foarte mult la filmul original şi continuarea nu poate fi exact la fel. Asta e problematic când trebuie să ai de-a face cu un monstru care face totul praf în jur".
Conform unor declaraţii anterioare, sequelul ar putea prezenta de fapt evenimente care se petrec în acelaşi timp cu cele din filmul original.
Ţi-ar plăcea să vezi Cloverfield 2?

Părerea ta
Spune-ţi părereaMi-ar placea sa vad 2-ul din perspectiva unui soldat . Acum merg printre ruine cautand supravietuitori, dau de tot felul de oameni ucisi intr-un fel sau altul incercand sa scape. Iar acele mici creaturi ce veneau din monstru sunt cea mai mare amenintare pentru ei si pentru eventuali supravietuitori.